Piata produselor lactate ar putea sa creasca, in 2009, cu circa 5%, la 1,15 miliarde euro, daca isi mentine trendul de crestere manifestat in lunile mai si iunie, cand s-a majorat cu 4,5%, comparativ cu perioada similara din 2008. Potrivit directorului general al Asociatiei Patronale Romane din Industria Laptelui (APRIL), Valentin Blanaru, piata produselor lactate a atins, in 2008, valoarea de 1,1 miliard de euro.
Acesta a explicat ca printr-o crestere constanta a pietei cu circa 5% in urmatoarele sase luni, asa cum a fost inregistrata in lunile mai si iunie, scaderea de 20% a vanzarilor, inregistrata in primele patru luni ale anului, poate fi recuperata si se poate inregistra o crestere cu circa 5% pentru intreg anul 2009.
„Putem face aceste estimari, pentru ca, desi vanzarile au scazut in primul trimestru cu 20%, in lunile mai si iunie se inregistreaza o crestere a consumului fata de acceasi perioada a anului anterior. Daca pana in aprilie am avut o scadere, fata de 2008, pe fondul diminuarii puterii de cumparare, ne asteptam, din istoricul lunilor mai si iunie, ca si in aceste doua luni sa avem scaderi, pentru ca in sezonul cald exista multi substituenti ai laptelui, insa am inregistrat majorari ale vanzarilor. Daca pastram cresterea si in urmatoarele luni, cu siguranta recuperam scaderea si va fi o crestere de circa 5% a pietei”, a spus Valentin Blanaru.
Acesta a explicat ca, potrivit datelor Institutului National de Statistica (INS), in lunile mai si iunie 2009 a fost inregistrata o crestere de 1,2% a vanzarilor de produse lactate comparativ cu perioada similara din anul precedent, insa, din statisticile facute pe segmentul vanzarilor din retail, cresterea din aceasta perioada a fost de 4,5%. „Obiceiul de consum al romanilor s-a schimbat fata de cum il stiam anterior si avem toate premisele ca se va mentine constant si in urmatoarele luni, astfel incat la sfarsitul anului 2009, decalajul pierdut in primele luni sa fie recuperat”, a mai spus directorul general al APRIL.
Blanaru a adaugat ca cea mai mare crestere a vanzarilor se inregistreaza pe segmentul laptelui de consum, urmat de iaurturi si branzeturi.
Referitor la exporturile de produse lactate, directorul general al APRIL a spus ca acestea se vor mentine la aceeasi valoare din anul 2008, respectiv 30 milioane de euro. El a adaugat ca principalele produse lactate pe care Romania le exporta sunt laptele bio si branzeturile. Exporturile se realizeaza catre Italia, Marea Britanie, Spania.