Primaria Municipiului Bucuresti, Autoritatea Nationala pentru Persoanele cu Handicap si Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei au semnat ieri un protocol ce vizeaza crearea unui sistem de accesibilitati pentru persoanele cu handicap. De acum incolo, toate programele care vizeaza infrastructura urbana promit sa tina cont de nevoile acestei categorii de populatie.

Concret, protocolul semnat ieri prevede amenajarea refugiilor pietonale, a pantei trotuarului, rezervarea a minimum 4% din numarul locurilor de parcare de pe langa institutiile de interes public pentru persoanele cu handicap, montarea si amenajarea telefoanelor publice, a mijloacelor de transport in comun si a sistemelor de semnalizare sonora si vizuala la trecerile de pietoni. “Avand in vedere ca municipalitatea intra intr-un program masiv in ceea ce priveste infrastructura, am considerat ca e util ca acum sa punem in practica toate aceste responsabilitati. Iar procesul nu are un termen limita, ci este unul permanent si continuu. Pana acum, in Bucuresti, 20% din aceste facilitati sunt create. Am ales sa oficializam acum colaborarea dintre institutii tocmai pentru ca se apropie 3 decembrie, Ziua Mondiala a Persoanelor cu Dizabilitati”, a declarat primarul Adriean Videanu.

Citeste si:  Piata caselor care trec de un milion de euro

Autor: Damian Raluca