Pe bucuresteni ii asteapta astazi, de Ziua Nationala, o mare parada militara pentru care repetitiile au inceput cu cateva zile inainte, la ele participand intreaga clasa politica, fiecare cu armele si cizmele din dotare. S-au scuturat uniformele militare, s-au golit incarcatoarele cu inregistrari telefonice, s-au activat ordonantele. In cinstea Marii Uniri, coalitia a reusit o victorie asupra propriei absente in Parlament si o mobilizare exceptionala a opozitiei care a iesit din sala lasand-o sa voteze Bugetul in cateva ore – conform unei intelegeri dezmintite de ambele parti – iar premierul a oferit o premiera absoluta: s-a dus la Parchet ca martor in dosarul Rompetrol. Iata o scena de neimaginat in mandatele precedente – si chiar si acum, cand fostii premieri au ramas niste nechemati. Spre surpriza tuturor, premierul n-a acuzat o hartuiala politica din partea actualei puteri. In fine, se vede ca lupta anticoruptie incepe cu faptele de dinaintea mandatului ale actualilor demnitari si nicidecum cu faptele din timpul mandatului ale fostilor demnitari. E un semn ca justitia nu se mai teme de putere si respecta opozitia – ceea ce l-a determinat pe dl Emil Constantinescu sa considere ca “bilantul anticoruptie al dlui Basescu e zero barat” (cam cat procentele dlui Constantinescu in sondaje!) si sa-l “someze public” pe dl Basescu sa-si prezinte grupurile de interese si sa se lepede de ele anuntand ca nu va mai candida pentru un nou mandat. Are haz dl Constantinescu! Pai, din sistemul obligarhico-securist descris de el insusi rezulta ca retragerile subite din cursa prezidentiala – gen Constantinescu si Stolojan – sunt decise de sefii sistemului si nu de bolnavi. Oricum, faptul un fost consilier prezidential al dlui Emil C. si-a scos inregistrarile telefonice (anti-Basescu, fireste) in public arata ca dl Ciuvica e atins rau de gripa aviara si ca boala sistemului e contagioasa. In consecinta si dl Constantinescu ar mai vrea un mandat. Poti impiedica pe cineva sa se creada Pasarea Phoenix desi e Ciuvica? Mai versat, dl Hrebenciuc stie ca sperantele si alarmele sunt trecatoare drept care si-a incurajat colegii impovarati de dosare: “primul an e greu. Daca nu se intampla nimic, am scapat”. Mai putin fatalist, dl Mitrea incearca sa scape de adversari: “Catavencu” l-a surprins recomandand prin laptop unei fete plasate in CA al TVR “materialul nostru cu Basescu mason in revista legionara Libertatea” dupa ce primise de la ea asigurarea ca “lansarea ideii cu sindicatele sustinute de Base a aparut in editorialele de azi”. Ce nebunie! Astia or fi fluturasii de care vorbea Basescu? Sau doar omizile? Asa arata marea unire dintre marea prada si marea parada?

Citeste si:  Ucigasii din Decembrie `89 au fost spalati de pacate

Autor: Tia Serbanescu