Intr-o emisiune televizata de duminica, ministrul muncii Gheorghe Barbu a fost chestionat in legatura cu situatia reala a unor pensionari carora acest venit le este insuficient. Se vorbea despre faptul ca acum, in Romania, un batran care nu are copii sau rude apropiate care sa-l ajute isi pierde speranta de viata.

Se pare ca vechea zicala: “Cine n-are batrani, sa-i cumpere” a devenit in Romania zilelor noastre: “Cine n-are copii, sa-i cumpere”. Cazurile reale sunt cel mai bun aliat pentru a sustine argumentarea. A sunat la redactie un pensionar din Bucuresti sa ne semnaleze un caz disperat. Nu stia cui sa se adreseze. A regretat impulsul initial si cand am vizitat-o ne-a declarat ca ii este teama de ce i s-ar putea intampla: “Mi-e frica sa nu-mi faca rau”. Ce rau se mai poate intampla peste drama unui pensionar ce traieste cu frica in san pentru grija zilei de maine? Olga Udriste are 75 de ani si locuieste intr-un imobil decent din centrul Bucurestiului. Dupa decesul sotului, ramasa singura, isi chiverniseste putinul venit pe care il are: o pensie de trei milioane de lei. Intotdeauna s-a descurcat. “Greu, foarte greu mi-a fost, renuntam mereu la cate ceva, si banii imi ajungeau. Am un singur gand: sa nu raman cu vreo datorie”. Femeia, intruchiparea corectitudinii, nu mai poate dormi noaptea de teama de a figura restantier la intretinerea din luna aceasta. O singura persoana pentru doua camere cu o suprafata de 48 mp plateste 3.338.000 de lei. La aceasta suma se adauga celelalte cheltuieli: telefonul – 300.000, energia electrica 300.000, televiziunea prin cablu -250.000. La totalul de aproape patru milioane de lei, nu scepticul de profesie, ci omul obisnuit ar adauga banii pentru medicamente si cei necesari pentru a-si procura minimul de hrana.

Citeste si:  Din 2006, Capitala ramane cu doua vami, din cele 25

Ce face un batran singur, fara copii sau rude apropiate, rapus de boala la pat? Apeleaza la vecini. Acestia sunt saritori si fac multe servicii pentru cei neajutorati, dar au si ei aceleasi probleme. Despre Olga Udriste, vecinii nu au decat vorbe de respect si compatimire. “«Doamna Olguta» a ajutat pe toata lumea cand si cum a putut. Acum, pe ea nu o ajuta nimeni”, ne spune Lasso Carol, vecinul de palier. “Cand ne-am mutat in bloc, venind din Ardeal cu catel, cu purcel, singura care ne-a deschis primitoare usa casei, ne-a dat gustari calde pana am instalat aragazul, a fost vecina noastra, “«doamna Olguta»”. Acum e batrana si disperata. Cand ne intalnim pe hol, ne evita privirea, de parca i-ar fi rusine de situatia in care se gaseste.

In spatele acestei femei singure si lipsita de ajutor sta o viata de om presarata de fapte bune pentru cei din jur. “Mi-a placut sa fiu utila. Am sarit sa ajut oamenii din jurul meu la nevoie. Asta a fost crezul meu si rostul meu in aceasta viata”. Cu talonul de pensie intr-o mana si cu instiintarea de intretinere, batrana nu stie ce sa faca, le-a framantat atat in mana, de parca ar fi uitat aritmetica. De fapt, asa si este. Cum sa scada dintr-un venit de 3.000.000 intretinerea de 3.338.000? Ne intrebam noi, si adresam aceasta intrebare celor indreptatiti sa stie raspunsul. O parte din strazile pe care mergem, din cladirile in care locuim, din scaunele in care ne odihnim, reprezinta rodul muncii acestor generatii. Si merita respectul nostru.

Citeste si:  Inundatiile au "ajutat" enorm deficitul locativ

Autori: Dorina Stanescu, Andreea Dancu