Ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, si comisarul european, Laszlo Kovacs, au convenit ieri sa modifice nivelul taxei de prima inmatriculare, a declarat purtatorul de cuvant al comisarului citat de NewsIn.
Sistemul de calcul va fi conceput in asa fel incat valoarea taxei sa fie proportionala cu vechimea masinii, insa sa nu discrimineze vanzarile de autovehicule second-hand.
“Discutia celor doi a fost una generala. Ministrul Vladescu i-a explicat comisarului Kovacs problemele pe care le implica schimbarea legislatiei, in timp ce comisarul european a subliniat ca Romania este stat membru UE si trebuie ca masurile luate sa nu fie discriminatorii”, a spus purtatorul de cuvant al comisarului european, Maria Assimakopoulou.
Reprezentantii Comisiei Europene au afirmat ca taxa de prima inmatriculare contravine legislatiei comunitare.
Autoritatile romane au lasat de inteles insa ca nu taxa in sine, ci modalitatea de calcul reprezinta principala problema.
Actualul sistem de calcul conduce la situatii in care valoarea taxei poate depasi pretul de achizitionare a masinii (valoarea ei reziduala). Pentru un autoturism cu o capacitate cilindrica de 1.600 cm cubi, vechime de 5 ani cu norma de poluare euro 2, valoarea taxei ajunge la aproape 3.000 de euro.
Discutii la nivel de experti
Experti romani si ai Uniunii Europene vor avea consultari in urmatoarele saptamani pentru a gasi cea mai buna formula legata de taxa pe prima inmatriculare, transmite un comunicat al Ministerului Finantelor Publice.
“Exista o intelegere a Comisiei Europene fata de necesitatea acordarii unei importante cuvenite protectiei mediului inconjurator si fata de dorinta legitima a Guvernului Romaniei de a nu transforma Romania intr-o zona de evacuare a reziduurilor industriale. Ambele parti sunt de acord asupra faptului ca prevederile Tratatului de Aderare trebuie respectate”, a declarat ministrul Sebastian Vladescu in comunicat.
Ministrul a reamintit de existenta propunerii directiei de taxe a UE privind introducerea unei taxe ecologice la nivelul tarilor UE, care va fi discutata pentru prima data la consiliul Ecofin din luna mai a acestui an. Partea romana a reiterat faptul ca protectia mediului si evitarea costurilor ulterioare de depoluare foarte ridicate reprezinta o prioritate, se spune in comunicat.
“Pe de alta parte, nivelul scazut al veniturilor romanilor, atat ca medie pe cap de locuitor cat si pe anumite grupuri de populatie, constituie o limitare solida in calea introducerii unor alte sisteme de taxare utilizate in alte state europene care determina o imbunatatire a parcului auto si implicit o reducere a gradului de poluare cu implicatii favorabile asupra starii de sanatate a populatiei”, a spus Vladescu.
Transportatorii sustin taxa de prima inmatriculare
Federatia Operatorilor Romani de Transport sustine mentinerea taxei de prima inmatriculare. In ciuda semnalelor venite dinspre Uniunea Europeana, reprezentantii FORT considera taxa “impetuos necesara”.
Transportatorii sustin mentinerea taxei o perioada cat mai lunga de timp. “Dupa ce timp de mai multi ani transportatorii romani au putut inmatricula doar autovehicule noi, peste nivelul Euro 3, este nevoie ca aceasta taxa sa functioneze, pentru a nu ne trezi, pe de o parte, cu toate rablele in tara, iar pe de alta parte sugrumati de contracte de leasing sau concurati cu investitii minime de firme din alte state comunitare, dupa exemplul Poloniei”, se arata intr-un comunicat al FORT.
Autor: Serban Buscu