Ministrul finantelor, Sebastian Vladescu, a declarat raspicat ca nu va renunta cu nici un pret la taxa de inmatriculare auto. Mai mult, taxa ar putea fi aplicata ori de cate ori se inmatriculeaza o masina veche in Romania, pentru a nu mai exista discriminari.

Ministrul finantelor publice, Sebastian Vladescu, este hotaråt: nu vrea sa renunte, in nici un chip, la taxa de prima inmatriculare auto. Astazi, Vladescu se va intålni cu experti ai Comisiei Europene (CE) in taxe si impozite, pentru a discuta intreaga problematica creata de noua taxa. Potrivit specialistilor europeni, pentru a evita declansarea procedurii de infringement din partea UE, România trebuie sa aplice taxa nediscriminatoriu, respectiv si pentru tranzactiile din tara, nu doar la importurile de masini second-hand.

„Guvernul si-a stabilit scopul si este gata sa se confrunte cu Comisia si daca, la sfârsit, fie ca pierde, fie ca va câstiga, masura impusa îsi va fi atins scopul. Mie asta mi se pare activitate guvernamentala coerenta“, a declarat Sebastian Vladescu, citat de NewsIn. „Nu vrem sa desfiintam taxa. Nu vrem. Este o decizie politica a Guvernului. Vrem sa gasim solutii împreuna cu oficialii de la CE, dar în conditiile în care vrem sa mentinem taxa pentru a proteja mediul“, a afirmat ministrul finantelor.

Citeste si:  Exportul de Logan se va dubla in acest an

Potrivit declaratiilor sale, CE nu este împotriva aplicarii taxei, ci reclama faptul ca aplicarea ei produce discriminare între vânzatorul român si cel membru al UE. „Eu nu fac nimic pentru ca nu vreau sa schimb taxa. UE ne cere ca aceasta taxa sa se plateasca si în cazul în care vânzatorul este un cetatean român. Este într-adevar o discriminare“, a spus Vladescu.

Daca pierde, Vladescu mai incearca si la toamna

Ministrul a adaugat ca negocierile dintre partea româna si oficialii UE vor continua si în perioada urmatoare.
În privinta unei eventuale declansari a procedurii de infringement din partea CE, Vladescu considera ca îsi asuma acest risc, atât timp cât Guvernul de la Bucuresti îsi atinge scopul, respectiv protejarea mediului.

„Merg la extrem. Negociem si nu ne întelegem si încep procedurile de infringement. Este o procedura normala. Nu dispare România. Taxa functioneaza în perioada aceasta”, a declarat Vladescu. „O sa fie o decizie, poate anul viitor în toamna. Poate ca vom câstiga daca vom respecta cererile lor sau poate ca vom pierde. Dar scopul va fi atins. Taxa va functiona si în România nu va intra un anume numar de masini poluante”, a subliniat Vladescu.

Citeste si:  Q7 in natura islandeza

Taxa, mai mare decåt valoarea reziduala a masinii

CE considera ca taxa de prima înmatriculare contravine jurisprudentei Curtii Europene si Tratatului de aderare a României la UE. Comisia contesta modul de calcul al taxei si încalcarea principiului nediscriminarii între cetatenii UE. Astfel, din cauza sistemului de calcul, nivelul taxei pentru masinile vechi depaseste valoarea reziduala a masinilor, iar masinile second-hand vândute de cetatenii români nu sunt taxate la vânzare asa cum se întâmpla cu cele vândute de alti cetateni UE. Taxa se calculeaza în functie de trei variabile: vechimea masinii, tipul de catalizator (euro) si capacitatea cilindrica a masinii. Nivelul taxei porneste de la 68 de euro si ajunge pâna la 8.586 euro pentru autoturismele mai vechi de sase ani, fara euro si cu o capacitate cilindrica de peste 3.000 cmc.

Autor: Otilia Caloian