Studiul de mediu al viitorului Pasaj Basarab naste controverse. El ar urma sa fie aprobat astazi de agentia locala de mediu, insa un ONG, “Terra Mileniul III”, sustine ca studiul de impact realizat de SC Proiect Bucuresti SA este elaborat pornindu-se de la premisa ca nu il va citi nimeni, cu alte cuvinte, in bataie de joc. Locuitorii din zona Titulescu, impreuna cu fundatia “Terra Mileniul III”, acuza Administratia Capitalei si firma care s-a ocupat de realizarea acestui studiu de nerespectarea legislatiei privind continutul unui asemenea raport si calitatea foarte slaba a acestuia.
Mai mult, studiul, care ar fi costat un milion euro, potrivit lui Ionut Apostol, director executiv al Terra Mileniul III, are pasaje intregi copiate din alte studii. Spre exemplu, studiul de impact vorbeste despre balastul adus din albia raului Timis, despre lucrarile care se vor desfasura in zona de albie a Dunarii, sau despre reabilitarea podului de pe DN2, de undeva din Moldova. De cealalta parte, Gheorghe Udriste, directorul executiv al Directiei de Transporturi, Drumuri si Sistematizarea circulatiei din Primaria Bucuresti, sustine ca “studiul nu e ok, este super ok” si nu sunt nici un fel de probleme. Totodata, primarul Capitalei, Adriean Videanu, a semnat ieri, anuntul pentru ca vineri municipalitatea sa scoata la vanzare caietul de sarcini. Astazi, studiul de impact urmeaza sa primeasca avizul Agentiei Regionale de Protectie a Mediului. Daca acest lucru se va intampla, “protestatarii” spun ca vor contesta decizia in justitie.
Locuitorii din zona Bulevardului Nicolae Titulescu, impreuna cu fundatia Terra Mileniul III, incearca din rasputeri sa impiedice constructia pasajului suprateran Basarab, o lucrare care va costa 178 milioane euro. Ei au pus mana pe studiul de mediu efectuat de un consortiu de firme in fruntea carora se afla Proiect Bucuresti SA. Dupa o analiza efectuata de specialisti angajati special in acest scop, riveranii au descoperit o serie de nereguli in document, care, spun ei, “nu au nici o legatura cu un studiu de impact profesionist”. “Nu numai ca au copiat fragmente intregi din alte studii, dar nici macar nu s-au mai obosit sa taie anumite pasaje neconforme cu realitatea, pornind de la premisa ca nu il va citi nimeni din scoarta in scoarta”, a declarat ieri, directorul executiv al fundatiei Terra Mileniul III, Ionut Apostol. Au fost indentificate astfel, sase fragmente copiate din alte studii, inclusiv nota introductiva. Mai mult, ceea ce e de-a dreptul hilar, la anumite capitole apar pasaje precum “un depozit de carburanti necesar alimentarii utilajelor necesare lucrarilor de reabilitare a podului de pe DN2”, “autovehiculele pentru transport vor servi la: transport balast din albia raului Timis”, sau din capitolul “Situatii de risc in perioada de constructie: (…) elaborarea unui plan de prevenire si interventie in caz de inundatii, mai ales pe perioada in care lucrarile se vor desfasura in zona de albie a Dunarii”. Dupa ce ca este facut in “bataie de joc, am inteles ca acest studiu ar fi costat 1 milion de euro”, ne-a mai declarat Ionut Apostol, director executiv al Terra Mileniul III. El spune insa ca citeaza informatii aparute in mass-media.
In ajutorul oamenilor din zona Titulescu a sarit si preotul paroh de la Biserica Sf. Vineri, care-i acuza pe unii reprezentanti ai Bucurestilor de faptul ca i-au injurat si i-au tratat in “bataie de joc”. “Nicaieri in lume autoritatile nu-si permit sa reduca nivelul calitatii vietii locuitorilor fara sa aiba acordul acestora. La Primarie, pana acum, ne-am intalnit cu indolenta si injurii”, a spus parintele Valentin Fotescu.
Veronica Gaia, riverana din Titulescu, zice ca pasajul Basarab ii va aduce noxele masinilor in casa, ca nu va mai exista peisaj pentru cei de la etajele 1 si 2, plus ca unele cladiri, printre care si a ei, sunt cu bulina rosie si ar putea fi afectate de trepidatiile provocate de utilaje. De cealalta parte, Gheorghe Udriste, seful Directiei Transporturi, Drumuri si Sistematizarea circulatiei, responsabil de viitorul pasaj, afirma ca din perspectiva sa, “nu sunt nici un fel de probleme, iar studiul este foarte ok”. Legat de fragmentele copiate, Udriste spune ca nu cunoaste aceste aspecte, insa “pot fi cuvinte care sa se asemene intre ele, intocmai ca intr-o carte de poezie”. De aceeasi parere este si primarul Videanu, care ne-a declarat ca studiul a trecut de Comisia Tehnica din Primarie si “de toate canalele decizionale”, fiind elaborat de specialisti in domeniu. Daca astazi documentul elaborat de Proiect SA va primi avizul Agentiei Regionale de Mediu, municipalitatea va scoate la vanzare, maine, caietul de sarcini pentru licitatia in urma careia va fi desemnata societatea care se va ocupa de constructia propriu-zisa. Protestatarii ameninta insa cu instanta atat Agentia Regionala, cat si Primaria. Data de 9 februarie este termenul limita pentru depunerea ofertelor de licitatie, astfel incat lucrarile pentru construirea pasajului sa inceapa la primavara.
Autor: Alexandru Ionescu