Au trecut sapte ani de la adoptarea monedei euro. A fost un pas urias pentru Europa, care a dus in cele din urma la crearea unei Uniuni Economice si Monetare functionale. Desi la baza sa a stat un Pact de Crestere si Stabilitate, care a presupus indeplinirea anumitor conditii, extrem de riguroase, zona euro a continuat sa fie strabatuta de mari diferente, inclusiv de crize (precum cele din vara trecuta, cand Italia, Portugalia si Germania vorbeau chiar de o posibila iesire din zona). Altfel spus, moneda euro a avut castigatorii si perdantii sai. Unii au avut posibilitatea de a profita din plin de noua deviza, pe cand altii nu. Aceasta problema este cu atat mai stringenta si mai importanta cu cat o parte a noilor membri UE (Slovenia, Lituania si Estonia) preseaza la ora actuala Bruxelles-ul pentru a trece la euro, pe cand o alta parte asteapta anul urmator.
Un studiu recent publicat de catre laboratorul Bruegel (Brussels European and Global Economic Laboratory) arata ca a fi membru al zonei euro echivaleaza cu a avea accesul la unele beneficii, insa niciodata intr-un mod gratuit. Alan Ahearne si Jean Pisani-Ferry, autorii studiului, remarca faptul ca a fi parte a zonei euro implica pe de o parte multa disciplina, iar pe de alta parte pierderea ratei de schimb (atat de utila pentru intampinarea socurilor economice). In zona euro exista state care au profitat din plin de noua moneda, iar aici Bruegel se refera in principal la Irlanda, dar si altele care mai au inca multe masuri de luat (precum Italia sau Portugalia). Astfel, desi Portugalia si Irlanda au beneficiat de o crestere aproape similara a ratei de schimb reale (marime ce exprima pretul relativ al produselor straine in raport cu cel al produselor nationale), o crestere a exporturilor nu a avut loc decat in Irlanda. De partea cealalta, atat Franta cat si Germania au inregistrat scaderi ale ratei de schimb reale, insa Germania a reusit sa-si reinsufleteasca exporturile. Toate datele adunate de laboratorul Bruegel arata ca Uniunea Europeana va trebui sa acorde mai multa atentie detaliilor economice legate de variatia preturilor, inflatie, performanta economica in cazul noilor extinderi ale zonei euro, chiar cu riscul de a parea “nedreapta” in aceasta disciplina.
Si asta fiindca preocuparea exclusiva pentru implementarea Pactului de Crestere si Stabilitate nu a reusit sa impuna o structura uniforma.
De fapt, remarca studiul, caracterul durabil al convergentei economice cu tarile deja membre este factorul cel mai important in acceptarea unui nou membru in zona euro, si nu criteriile de la Maastricht, care nu sunt “nici necesare, nici suficiente”. Concluziile studiului realizat de Pisani-Ferry si Alan Ahearne contrazic frapant Comisia Europeana si Banca Centrala Europeana, care cauta sa aplice cu cea mai mare strictete criteriile de la Maastricht celor trei tari ce sunt gata sa adopte moneda euro, si asta pentru ca institutiile europene acorda o mult mai mare atentie unor indici precum inflatia sau deficitul bugetar decat variatiei ratei de schimb reale si exporturilor.
Detaliile legate de volumul PIB, al cererii interne sau al exporturilor au fost omise, iar acum isi spun cuvantul. Acestea vor trebui controlate si corelate pe viitor pentru a se mentine competitivitatea internationala, pentru a fi prevenita recesiunea si explozia inflatiei.
Dispersia ratelor de crestere din zona euro nu este foarte mare, fiind similara oarecum cu dispersia din Statele Unite. Spre deosebire de SUA, insa, remarca Bruegel, diferentele de crestere din zona euro sunt persistente si se datoreaza mai degraba trendului de dezvoltare decat faptului ca tarile s-ar afla in diferite stadii ale ciclului de productie. De fapt, ciclurile economice au ajuns sa fie puternic sincronizate, in timp ce economiile si investitiile sunt tot mai decuplate.
Lucrurile stau intr-un mod asemanator si in ceea ce priveste inflatia. Dispersia acesteia la nivelul zonei euro nu este iesita din comun, insa persistenta sa in timp a facut ca economiile din zona euro sa sufere variatii extrem de puternice la nivelul ratei de schimb reale.
De fapt, mentioneaza studiul, cu exceptia Portugaliei, tarile cu o puternica crestere a cererii interne s-au confruntat intr-un mod inevitabil si cu cele mai mari rate ale inflatiei. Mai mult, in cateva tari, schimbarile de competitivitate care au rezultat din aceste variatii ale ratei de schimb reale par sa fi jucat un rol dominant si in modificarea balantei de cont curent. Portugalia si Spania se confrunta astfel, la ora actuala, cu puternice deficite de cont curent, in timp ce Germania si alte cateva tari cu venituri mari traverseaza o perioada de excedent. Propriu-zis, dispersia balantei contului curent la nivelul zonei euro a urmat indeaproape ritmul si tendinta impusa de dezvoltarea economica si de decuplarea economiilor si investitiilor.
Pericolul chinez
De fapt, remarca extrem de sec studiul celor doi economisti, diferentele de crestere si inflatie nu sunt indezirabile. Mult mai importante sunt socurile care provoaca aceste diferente, si numai asupra lor ne putem pronunta daca sunt sau nu dezirabile. Iar in actuala uniune, strabatuta de diferente si de socuri asimetrice, unele divergente sunt de asteptat si chiar necesare.
Cel mai frapant caz de diferenta este reprezentat de “cuplul” Irlanda-Portugalia. In cazul Irlandei, aprecierea ratei de schimb reale a determinat o apreciere a productivitatii si o crestere a exporturilor. Drept urmare, competitivitatea Irlandei nu a avut de suferit. De partea cealalta insa, inflatia extrem de mare a determinat in Portugalia o deteriorare dramatica a productivitatii si o scadere a exporturilor. Portugalia a avut parte de un boom economic determinat de explozia cererii interne si de avantul luat de sectorul constructiilor in perioada adoptarii monedei euro. Atunci existau premisele scaderii cu 6% a ratei reale a dobanzii si ale unei explozii ale creditelor. O serie de greseli politice au dus insa la ratarea acestui moment si la instaurarea treptata a ceea ce s-ar putea chema lipsa de competitivitate. Intr-un caz similar se afla si Italia, care a suferit aceeasi scadere a exporturilor si pierdere a competitivitatii.
Cel mai mare pericol, insa, atat pentru Portugalia cat si pentru Italia, este faptul ca au devenit extrem de vulnerabile in competitia cu producatorii low-cost, si in special fata de China.
Principalele produse industriale (textilele, imbracamintea, incaltamintea) din Portugalia si Italia se gasesc direct in ceea ce se numeste “linia de foc” a concurentei chineze. “Ajustarea la socurile globale ar fi impus o depreciere a ratei de schimb reale in Italia si Portugalia, si nu o apreciere dupa cum s-a intamplat”, estimeaza studiul. “Aceste tari vor fi obligate sa suporte o ajustare. Singurul mod de a restabili competitivitatea este o rata a inflatiei foarte mica, o dezinflatie sau poate chiar o deflatie”, declara Ahearne. In ciuda politicii bugetare austere, Spania s-ar putea alatura si ea acestor tari daca o rasturnare a pietei imobiliare ar scoate la lumina o lipsa de competitivitate.
Lectia primilor sapte ani de euro este ca supravegherea multilaterala din zona euro este dezechilibrata. Relativ puternica pe plan bugetar prin pactul de stabilitate, zona euro ramane extrem de fragila in ceea ce priveste politicile economice ale statelor membre.
Riscuri pentru noii membri
In continuarea celor spuse anterior se poate afirma ca noii aplicanti pentru moneda euro (si in special Lituania, Estonia si Slovenia) trebuie sa se astepte la tot ce poate fi mai rau. In ciuda cresterii solide pe care au inregistrat-o in ultima vreme, a diminuarii inflatiei si a reducerii deficitului de cont curent, aceste state raman in ceea ce se numeste “linia de foc” a Chinei, la fel ca Portugalia si Italia. Exista insa si un atu pentru noii candidati: aprecierea ratei de schimb fata de zona euro si cresterea puternica a exporturilor le apropie mai mult de modelul Irlandei decat de cel al Portugaliei si Italiei.
Criteriile de la Maastricht nu trebuie sa fie insa singurele conditii de acceptare in zona euro: inflatia poate sa isi reia cresterea dupa adoptarea monedei, iar cresterea economica poate sa isi slabeasca ritmul si sectoarele deficitare (in principal agricultura) isi pot spune si ele cuvantul, astfel incat o intrare in bune conditii in zona euro poate fi urmata de esecuri si probleme foarte mari.
“Este o iluzie sa crezi ca buna functionare a acestei zone va veni de la sine; membrii vor trebui sa munceasca din greu pentru a se intampla acest lucru. O Uniune Economica si Monetara constituie un potential pentru enorme beneficii, insa numai pentru acele tari care au vointa de a concretiza acest fapt”.
Autor: Bogdan Vasilescu
