Au trebuit sa scada dobanzile si sa se intensifice concurenta pe piata bancara pentru ca intreprinderile mici si mijlocii sa fie bagate in seama. Ofertele de credite s-au inmultit, clientii avand azi la dispozitie o plaja mai mare de optiune. In general, dobanzile la creditele pentru IMM difera in functie de capacitatea de rambursare a fiecarei firme. Cele mai mici dobanzi anuale pornesc de la 6,5 si urca spre 9% pe an la euro si dolari, respectiv intre 16% si 22% pe an la lei. Imprumuturile in valuta vor fi, cel putin pana la aparitia noilor norme ale BNR, mai atractive decat cele in moneda nationala. Toate bancile intrate pe acest segment de clientela percep la credit si un comision de analiza dosarului, de aproximativ 100 euro. Tot ca regula, la dobanda se adauga un comision de administrare (unele banci ii spun de aranjament), care este cuprins intre 0,75 si 2% din valoarea creditului. Fiecare banca are propria metoda de retinere a taxei de administrare. Taxa poate fi platita o singura data, la ridicarea imprumutului, sau anual, ca un procent aplicat la sold. Creditele pentru capital de lucru (pentru achizitii de materii prime, materiale sau alte categorii de marfuri) sunt acordate pe 1 an, iar cele de investitii – pe 5 ani si chiar 10 ani. Dincolo de astfel de trasaturi generale, bancile implicate in astfel de servicii financiare vizeaza categorii distincte de clienti. Clientii au nevoie de servicii personalizate
Citibank Romania, prin divizia de Commercial Banking, care se adreseaza celor aproximativ 7.000 de companii locale cu cifra de afaceri cuprinsa intre 2 si 50 milioane USD, din domeniile industriei, comertului si serviciilor de afaceri. “In ultimii trei ani, firmele din aceasta categorie si-au triplat cifra de afaceri”, declara ziarului nostru Dan Sandu, director general adjunct Citibank Romania. Din cercetarile intreprinse de subsidiara din Romania a Citigroup rezulta ca firmele locale cu cifra de afaceri intre 2 si 15 milioane USD au nevoie de finantare, in special pentru capital de lucru, creditele cu aceasta destinatie acordate fiind de pana la 2 milioane USD. Companiile cu cifra de afaceri peste 15 milioane USD sunt interesate mai mult de credite pentru investitii, suma maxima imprumutata fiind de 5 milioane USD. Garantiile cerute la credit pot fi imobiliare, stocuri, creante. Cele cateva banci implicate pe segmentul intreprinderilor mici si mijlocii trateaza fiecare firma in parte ca un caz distinct. “La creditul pentru investitii, pe 5 ani, valoarea maxima imprumutata este de 100.000 euro. Dobanda se stabileste in functie de rezultatul analizei firmei respective. Desi oferim si credite pentru IMM-uri in lei, preferate raman imprumuturile in valuta. Compania beneficiara trebuie sa aiba capital majoritar privat, cifra de afaceri sub 40 milioane euro pe an, active totale sub 27 milioane euro, activitate continua in ultimele 18 luni si profit pe ultimul an”, declara Laurentiu Mitrache, presedintele Volksbank Romania. Sectorul de intreprinderi mici cel mai dezavantajat sub raportul finantarii este acela al firmelor cu cifra de afaceri de pana la 500.000 euro. “Pentru acestea, bancile nu au timp sa le analizeze afacerea. Sunt prea mici pentru a fi abordate personalizat”, considera Ionut Patrahau, director general adjunct al Bancii Transilvania. In sprijinul acestora, BT a venit recent cu creditul pentru investitii acordat rapid, fara garantii si aport propriu, cu conditia ca impumutatul sa ruleze prin banca, intr-o luna, cel putin suma lunara luata drept credit.