Un nou software care este ascuns pe telefoanele mobile si inregistreaza convorbiri telefonice si mesaje texte este vandut ca metode se supraveghere a copiilor si a partenerilor. Insa o firma de securitate il considera un troian.
Aplicatia FlexiSpy capteaza convorbiri telefonice, mesaje text si informatii despre activitatea Internet. Software-ul, lansat la inceputul lunii martie, de vinde la un pret de 46.95$ si este promovat de compania thailandeza Vervata ca o unealta de monitorizare a copiilor si a partenerilor infideli. Datele capturate sunt trimise pe serverele Vervata de unde sunt accesibile clientilor prin intermediul unui site Web special.
Exista deja software de supraveghere similare pentru PC-uri care au atras iritarea grupurilor de lupta impotriva violentei domestice, care si-au exprimat ingirjorarea ca acestea ar putea fi utilizate abuziv de parteneri.
FlexiSpy a atras insa un tip diferit de critica din partea companiei de securitate F-Secure, care considera acest software un troian, sau un software malitios care se deghizeaza in ceva aparent inocent.
“Aceasta aplicatie se auto-instaleaza fara nici un fel de indicatie”, a scris Jarno Niemela pe blog-ul firmei finlandeze de securitate. “Apoi dupa ce s-a instalat, este ascuns complet de utilizator”.
FlexiSpy ar putea fi utilizat ca parte a unui software malitios care tinteste telefoanele mobile, a scris Niemela. Sau, un atacator ar putea sa incerce sa trimita programul catre alte telefoane printr-o conexiune Bluetooth, mizand pe faptul ca exista destui curiosi care il instaleaza.
F-Secure si-a updatat software-ul de securitate pentru mobile pentru a detetcta acest program.
Vervata sustine ca FlexiSpy nu este malitios. “FlexiSpy nu este nici un troian, nici un virus si nu necesita achizitionarea produselor antivirus F-Secure pentru indepartarea sa”, a scris compania, adaugand ca ofera si optiunea de dezinstalare.
“FlexiSpy este un program de monitorizare a activitatii care trebuie instalat de o persoana care cunoaste exact ce face acest software”, si-a descris Vervata programul pentru a-l diferentia de un troian. “Acesta nu se reproduce si nu pretinde a fi altceva si necesita intotdeaunea o instalare constienta umana”. Vanzarile la FlexiSpy au depasit toate asteptarile, dupa cum a declarat Vervata.
FlexiSpy este disponibil pentru telefoanele cu sistem de operare Symbian, precum Nokia Series 60. Vervata intentioneaza sa lanseze la sfarsitul lunii aprilie o versiune pentru Reasearch in Motion Black Berry, precum si pentru dispozitivele cu sistemul de operare Microsoft Windows Mobile Pocket PC.