Tranzactia spot: o intelegere intre un cumparator si un vanzator de a cumpara, respectiv de a vinde o anumita cantitate de marfa la un anumit pret cu livrare si plata imediata. Exemple: cumparaturile la piata, un schimb valutar, cumpararea sau vanzarea de actiuni la bursa. Contractul forward: o treapta intermediara intre contractul spot si cel futures in sensul ca apare conditia de livrare si plata la scadenta. Cumparatorul si vanzatorul negociaza toti cei trei termeni principali ai contractului, deci si termenul de livrare numit si “scadenta”. Cumparatorul este asigurat ca la un anumit moment in viitor va primi o anumita cantitate de produse contra unui pret stabilit in momentul semnarii contractului. Contractul futures: o intelegere intre un vanzator si un cumparator de a vinde/cumpara o cantitate standard de marfuri cu livrarea in viitor la o data numita “scadenta” si la un pret negociat in momentul incheierii tranzactiei.

Tipuri de contracte bursiere:

Contractul spot

In general, un contract comercial stabileste trei termeni principali de tranzactionare al unui produs: cantitatea, pretul si termenul de livrare.

Numit si “la disponbil”, contractul spot reprezinta o intelegere intre un cumparator si un vanzator de a cumpara, respectiv de a vinde o anumita can
tiate de marfa la un anumit pret cu livrare si plata imediata.

In aceasta situatie, cantitatea si pretul se negociaza iar termenul de livrare este standardizat.

Exemple de tranzactii “spot”

Orice operatiune care presupune schimbul “marfa contra bani” cu plata si livrare pe loc sau intr-un interval de timp foarte scurt poate fi catalogata drept tranzactie “spot” (ca echivalent al termenului “spot” se mai utilizeaza denumirile “cash”, “la vedere”, “la disponibil”).

Schimburile “marfa contra bani” din pietele agroalimentare nu sunt altceva decat niste tranzactii “spot”. Clientul-cumparator negociaza cu negustorul pretul si cantitatea pentru produsele pe care doreste sa le cumpere si in momentul in care cei doi se pun de accord vanzatorul primeste banii iar cumparatorul pleaca cu marfa.

Un schimb valutar efectuat la ghiseul unei banci sau al unei case de schimb este o tranzactie “spot”, in acest caz marfa care face obiectul schimbului fiind o anumita valuta. Schimbarea a 1.000 dolari SUA in lei inseamna de fapt vanzarea dolarilor SUA contra leilor romaniesti. De asemenea, tranzactiile efectuate de bancile comerciale pe piata valutara interbancara sunt de tip “spot”, acestea negociind intr-un cadru organizat cantitatile si preturile diferitelor valute. Aceasta piata este pe plan international una din cele mai mari din punct de vedere al volumului de schimburi (se mai numeste si piata Forex sau FX).

De asemenea, piata de capital este una de tip “spot” chiar daca in acest caz intervine un mic interval de timp necesar efectuarii decontarilor intre intermediari. Tranzactiile pe aceasta piata presupun clasicul schimb “marfa contra bani”, marfa fiind de aceasta data reprezentata de actiuni, titluri de stat, diverse obligatiuni, etc. Nimeni nu poate cumpara actiuni daca nu dovedeste ca detine banii necesari.

Primele burse de marfuri au aparut ca locatii centralizate pentru tranzactiile spot.

Concluzie:

contractul spot

cantitate: negociabila
pret: negociabil
termen livrare: standardizat (pe loc sau foarte scurt)

Contractul forward

Acest tip de contract reprezinta o treapta intermediara intre contractul spot si cel futures in sensul ca apare conditia de livrare si plata la scadenta. Cumparatorul si vanzatorul negociaza toti cei trei termeni principali ai contractului, deci si termenul de livrare numit si “scadenta”.

Printr-un astfel de contract, cumparatorul este asigurat ca la un anumit moment in viitor va primi o anumita cantitate de produse contra unui pret stabilit in momentul semnarii contractului. Principalul avantaj al contractului forward il constituie siguranta pretului.

Pe langa siguranta pretului, contractul forward trebuie sa confere celor doua parti si o siguranta a schimbului “marfa contra bani”. Daca la scadenta vanzatorul refuza sa livreze produsele atunci, odata cu marfa, cumparatorul pierde si pretul negociat cu mult timp inainte. La fel, daca cumparatorul refuza sa plateasca marfa la scadenta, vanzatorul ramane cu produsele nevandute si trebuie sa gaseasca alt cumparator in alte conditii de pret. In cazul in care pretul produselor respective scade, el va inregistra o pierdere.

Pentru eliminarea riscului de contraparte, o clauza a contractului forward stipuleaza ca cei doi participanti la schimb trebuie sa constituie o garantie in bani (de obicei un anumit procent din valoarea marfurilor ce fac obiectul contractului) care va fi pastrata pana la scadenta de catre o terta persoana. In cazul neexecutarii contractului la scadenta, partea vinovata pierde garantia in favoarea celeilalte. Aceasta garantie nu este altceva decat o masura de asigurare a bunei executii a contractului la scadenta.

Exemple de contracte “forward “

Bancile ofera clientilor care deruleaza operatiuni in valuta posibilitatea “blocarii” cursului pentru un anumit interval de timp (o luna, 3, 6 luni sau chiar un an).

Sa luam situatia unui importator roman care cumpara de la un partener din Germania produse in valoare de 200.000 Euro, urmand sa le primeasca si sa le achite peste 2 luni. Produsele importate le vinde pe piata interna la pretul de 800.000 lei. In momentul semnarii contractului, importatorul nu-si poate estima cu exactitate profitul din cauza cursului valutar RON/EURO (marfa se achizitioneaza in euro si se incaseaza in lei). La momentul semnarii contractului de import cursul RON/EURO este 3.5000. Daca ar plati produsele imediat, importatorul ar trebui sa cumpere cei 200.000 Euro la cursul de mai sus si pretul in lei al marfurilor va fi de

200.000 x 3.5000 = 700.000 lei

iar profitul obtinut din vanzarea lor partenerilor locali va fi de

800.000 – 700.000 = 100.000 lei

Intrucat valuta va fi cumparata abia peste 2 luni, importatorul roman nu stie cat va fi la momentul respectiv cursul RON/EURO si deci nu-si poate estima in lei costul de achizitie al produselor.

Daca peste 2 luni Euro se va aprecia in fata leului atunci el va fi avantajat intrucat va plati mai putini lei pentru cei 200.000 EURO. La un curs de 3.4000 RON/EURO costul in lei al produselor importate va fi de

200.000 x 3.4000 = 680.000 lei

iar profitul dupa vanzarea lor

800.000 – 680.000 = 120.000 lei

In situatia in care Euro se va deprecia fata de leu, importatorul va plati mai mult la achizitionarea valutei. La un curs de 3.6000 RON/EURO la scadenta contractului, costul produselor importate va fi de

200.000 x 3.6000 = 720.000 lei

iar profitul obtinut

800.000 – 720.00 = 80.000 lei

Iata deci intr-o prezentare simplista modul cum fluctuatia cursului valutar poate influenta profitul unei companii.

Pentru eliminarea acestui risc, importatorul poate alege una din urmatoarele solutii:

– sa cumpere cei 200.000 Euro in momentul semnarii contractului si sa plateasca produsele imediat. In acest caz el va trebui sa se lipseasca de acesta suma pentru cel putin 2 luni timp in care nu va avea ce vinde (marfa soseste abia peste 2 luni).

– sa vanda mai departe produsele pe piata interna cu pretul exprimat in Euro. In aceasta situatie, daca euro se depreciaza comparativ cu leul dupa ce plateste importul si incepe sa incaseze de la partenerii locali marfa livrata, incasarile lui in lei se vor diminua afactandu-I profitul. Deci nici in acest caz riscul valutar nu dispare in totaliate.

– Sa mareasca pretul in lei al produselor cu o marja care sa-i asigure profitul estimat in cazul unei deprecieri a leului in urmatoarele 2 luni. Aici va avea de pierdut in fata concurentei prin pretul mai mare practicat pentru produse.

– Sa incheie un contract forward cu o banca prin care sa cumpere cei 200.000 Euro in momentul contractarii importului.

– Sa cumpere cei 200.000 euro pe piata futures pe o scadenta cat mai apropiata de scadenta contractului sau comercial.

Ultimele doua variante ii asigura importatorului eliminarea totala a riscului valutar. Vom prezenta in continuare varianta contractului forward urmand ca ultima varianta sa fie prezentata la momentul abordarii teoriei contractului futures.

Importatorul poate incheia un contract forward valutar in suma de 200.000 euro avand ca partener in tranzactie orice banca comerciala care ofera acest produs. Contractul ii va oferi acestuia posibilitatea de a cumpara 200.000 euro peste 2 luni la un curs negociat cu banca respectiva. Sa presupunem ca acest curs negociat cu banca partenera in tranzactie este de 3.5500 RON/EUR. Aceasta inseamna ca la scadenta, indiferent de cat va fi cotatia RON/EUR pe piata valutara spot, importatorul va plati pentru cei 200.000 euro

200.000 x 3.5500 = 710.000 lei

Astfel, el isi va putea vinde produsele pe piata interna cu pret exprimat in lei si va realiza un profit de

800.000 – 710.000 = 90.000 lei in conditii de deplina siguranta.

Pentru acest contract, el va trebui sa depuna la banca o garantie de buna executie a contractului, sa spunem de 10% din valoarea lui (71.000 lei).

La scadenta contractului importatorul va plati bancii restul de 639.000 lei (710.00 lei minus avansul de 71.000 lei depus la semnarea contractului forward) si va primi in schimb 200.000 Euro cu care va achita contravaloarea importului. Daca la scadenta el refuza sa cumpere cei 200.000 Euro conform contractului, va pierde cei 71.000 lei. (Garantia de 10 % utilizata in acest exemplu este orientativa, bancile putand sa perceapa valori mai mari sau mai mici in functie de nivelul de risc pe care il tolereaza).

Pentru exportatori, situatia este si mai presanta intrucat ei nu au posibilitatea sa vanda din timp valuta pe care o vor incasa in viitor. Daca un importator poate cumpara valuta necesara platii in momentul contractarii importului, un exportator care incaseaza suma in devize la termenul stabilit prin contractul de export nu poate decat sa astepte scadenta contractului pentru a face schimbul valutar.

Si in cazul exportatorilor operatiunea forward functioneaza intr-un mod similar cu cel al importatorilor. Singura diferenta consta in pozitia de vanzator la termen pe care trebuie sa o ia acesta in tranzactia cu banca. La scadenta contractului exportatorul incaseaza valuta pe care o vinde bancii la cursul de schimb stabilit in momentul incheierii contractului forward.

Aparitia contractelor forward a adus un plus de siguranta tuturor comerciantilor care derulau operatiuni la termen. In cadrul unor piete specializate, producatorii agricoli isi puteau vinde produsele cu mult timp inainte de recoltarea lor prin simpla semnare a unui contract forward.

Concluzie: contractul forward reprezinta o forma de asigurare a pretului si a livrarii produsului pentru o data viitoare.

cantitate: negociabila
pret: negociabil
termen livrare: negociabil

Contractul futures

Contractele futures reprezinta o forma perfectionata a contracului forward. Cu toate avantajele prezentate mai sus, contractul forward nu lasa partenerilor in tranzactie nici o posibilitate de iesire din pozitii. Daca cumparatorul nu mai are nevoie de marfa respective la scadenta, el nu poate anula intelegerea din contractul forward intrucat pierde garantia. La fel pateste si vanzatorul daca nu mai doreste sa vanda sau sa livreze la scadenta. Practic cele doua parti, negociind intre ele termenii contractului, sunt “captive” in interiorul clauzelor lui.

Prin standardizarea tuturor clauzelor sale si mai ales prin faptul ca pretul este negociat in continuu intre mai multi participanti, contractul futures beneficiaza de cea mai mare flexibilitate in utilizare. Fiind foarte standardizat, el poate fi transmis intre mai multi participanti in cadrul unor tranzactii succesive.

Contractul futures este o intelegere intre un vanzator si un cumparator de a vinde / cumpara o cantitate standard de marfuri cu livrarea in viitor la o data numita “scadenta” si la un pret negociat in momentul incheierii tranzactiei.

Negocierea pretului se face in cadrul unei burse care ofera locatia necesara si stabileste regulile de negociere si admitere a participantilor la negociere. Pana la sfarsitul secolului XX, negociarea preturilor diferitelor marfuri pe pietele futures se facea de catre persoane calificate numite brokeri. Fiecare broker negocia si incheia contracte futures sau cu optiuni in numele clientilor sai in locuri special amenjate in cadrul bursei. Odata cu dezvoltarea acestor piete, au aparut societati specializate in intermedierea cererii si ofertei pe piata futures. Fiecare astfel de societate isi angaja unul sau mai multi brokeri in ringul bursei (pit-brokers) carora le transmitea ordinele de tranzactionare primite de la clienti. De asemenea, a aparut si o categorie aparte de jucatori pe aceste piete – traderii – care tranzactionau in ringuri cot la cot cu brokerii, insa pe cont propriu.

Odata cu dezvoltare tehnicilor de comunicatie si calcul, bursele clasice au inceput sa dispara, locul lor fiind luat de servere performate si platforme electronice de tranzactionare, iar brokerii s-au mutat din ringuri in fata ecranelor de tranzactionare.

Ca si in cazul contractului forward, garantarea bunei executii a contractului futures este o componenta esentiala in procesul de tranzactionare. In momentul incheierii unui contract pe piata futures, atat vanzatorul cat si cumparatorul depun o garantie baneasca la o terta persoana independenta. Pe piata futures, aceasta persoana este Casa de Compensatie. Fie ca este o societate independenta de bursa sau un departament in cadrul bursei, aceasta entitate colecteaza garantiile necesare de la toti participantii si calculeaza zilnic situatia financiara a fiecarui participant in functie de miscarile preturilor pe piata futures garantand in acelasi timp acestora ca obligatiile asumate de contrapartea in tranazactii vor fi respectate. Acest proces se numeste compensare. De asemenea, Casa de Compensatie calculeaza zilnic profiturile si pierderile realizate de catre participanti realizand transferurile de bani din contul celor care au pierdut in contul celor care au castigat. Acest proces se numeste decontare. Practic, Casa de Compensatie intervine in fiecare tranazactie realizata pe piata futures cumparand de la vanzatori si vanzand cumparatorilor. Astfel, fiecare participant pe aceasta piata incheie tranzactii cu contrapartea sa prin intermediul Casei de Compensatie. Acest proces se numeste garantare.

Scurta istorie a pietelor futures

O definitie simpla a termenului “piata” extrasa dintr-un dictionar explicativ spune ca aceasta este “loc special amenajat, de obicei intr-o localitate de tip orasenesc, unde se vand si se cumpara diferite produse agricole si industriale” (sursa: http://dexonline.ro/search.php?cuv=piata&source=).

Doua expresii trebuie retinute din aceasta definitie: “loc special amenajat” si “se vand si se cumpara produse”.

Intr-o prima forma de organizare, acest “loc special amenajat” reprezenta o zona la marginea unei localitati unde vanzatorii si cumparatorii se intalneau regulat pentru a face comert cu produse agricole si animale. Taxa perceputa de proprietarul locatiei reprezinta prima forma de comision de tranzactionare.

Urmatoarea faza in organizarea “pietei” a constituit-o specializarea in tranzactionarea fizica a anumitor marfuri. Au aparut astfel piete in care se tranzactionau doar cereale, animale, metale, pietre pretioase, flori, etc. schimbul marfa contra bani facandu-se pe loc.

Standardizarea marfurilor destinate schimbului comercial a condus la cresterea volumului de tranzactii, aparitia unor titluri pe marfuri si a unei noi categorii de participanti: speculatorii – intermediari care nu sunt interesati in mod direct de marfa ci doar de specularea pretului ei.

In aceasta etapa consemnam infiintarea primelor burse ca “institutii unde se negociaza hartii de valoare si valute straine sau unde se desfasoara tranzactii de marfuri” (sursa: http://dexonline.ro/search.php?cuv=bursa&source=). Practic bursele au preluat rolul pietelor devenind institutiile care stabilesc regulile de tranzactionare a marfurilor punand totodata la dispozitie comerciantilor o locatie destinata negocierii preturilor si consemnarii tranzactiilor. In cadrul lor vanzatorii si cumparatorii negociau de multe ori doar cantitatea si pretul, marfa fiind livrata ulterior pe baza unor documete care atestau existenta acesteia intr-un loc special amenajat.

Revolutia industriala din sec XIX si dezvoltarea comunicatiilor a determinat o explozie a acestor tranzactii adaugand noi dimensiuni termenului de “bursa”. Nevoia de finantare a companiilor si-a gasit solutia tot pe aceste piete, bursele dandu-le acestora posibilitatea de atragere de capital prin oferirea de actiuni spre vanzare publicului. De asemenea, statul insusi ajuns sa se finanteze de pe aceasta piata prin emiterea catre public a unor titluri de valoare (titluri de trezorerie, obligatiuni municipale, etc).

Expansiunea sectorului bursier a culminat la sfarsitul secolului XIX cu aparitia pietelor futures. Pe aceste piete se se tranzactioneaza instrumente derivate, in special contracte futures si optiuni. Motivul principal al aparitiei acestor produse a fost nevoia producatorilor si comerciantilor de a-si acoperi riscurile de fluctuatie a pretului marfurilor de-a lungul timpului.

In prezent, valoarea tranzactiilor financiare pe pietele organizate la nivel international este impresionant, situandu-se undeva aproape de 2 trilioane de dolari / zi (aproximativ 1,9 trilioane pe piata valutara internationala, 50 miliarde pe piata de capital si 30 miliarde pe pietele derivate – sursa: www.xpresstrade.com)

Primele piete derivate organizate au aparut in Europa, in secolul al XVII-lea, insa prima bursa de marfuri a fost infiintata cu mult inainte, la Anvers in 1531, in cadrul ei incheindu-se tranzactii cu marfuri coloniale.

In Amsterdam, la inceputul secolului al XVII-lea, marfurile se puteau tranzactiona intr-un sistem apropiat de cel practicat astazi pe pietele derivate. Cumparatorul si vanzatorul conveneau asupra unui pret, a unei cantitati si a unui termen de livrare pentru marfa tranzactionata.

Burse au mai fost infiintate la Londra (1554), Bassel (1699), Paris (1724), Viena (1761), New York (1792), Bruxelles (1801), Milano (1833), Roma (1827), Madrid (1831), Geneva (1850), Tokyo (1855).

Istoria moderna a pietei futures incepe in 1848 in SUA, odata cu infiintarea la Chicago a unei piete futures (sau la termen) administrata de Chicago Board of Trade (CBOT). Primele contracte futures au avut ca obiect produsele agricole urmate mai tarziu de metale si in final de instrumente financiare (obligatiuni, rate ale dobanzii si indici bursieri), iar in 1982 au fost lansate optiunile pe contracte futures.

Chicago Mercantile Exchange (CME) este bursa care administreaza cea mai mare piata de instrumente derivate din SUA. Infiintata in 1898 si specializata la inceput tot in tranzactii futures pe produse agricole, CME s-a dezvoltat de-a lungul secolului XX ajungand la un volum de 325 milioane contracte futures in cursul anului 2004. Derivatele listate la CME au ca active suport rate de schimb valutar, indici bursieri, produse agricole si rate ale dobanzii.

Mineapolis Grain Exchange (MGEX) s-a infiintat in 1881 sub denumirea de Camera de Comert din Mineapolis si a lansat primul contract futures in 1883 avand ca activ suport graul de panificatie. In 1947 s-a trecut la denumirea actuala. Pricipalulele produse tranzactionate la MGEX sunt in prezent derivatele pe grau (tranzactionate prin strigare de catre brokerii de ring) si si indici agricoli listati pe platforma electronica a CBOT.

Kansas City Board of Trade (KCBT) a fost infiintata in 1856 de catre un grup de comercianti de cereale. Fiind situata intr-o zona specializata in cultura cerealelor, derivatele lansate la infiintare si pastrate pana in prezent sunt contractele futures si optiunile pe cereale. Din 1982 la aceasta bursa se tranzactioneaza si derivste pe indicele Value Line.

New York Mercantile Exchange (NYME) are 132 de ani de experienta in tranzactionarea metalelor si a produselor energetice. In 1979 aici s-au lansat derivatele pe produse petroliere, energie electrica, aur, argint, cupru, aluminiu, platina etc, toate acestea fiind in present tranzactionate prin intermediul platformei electronice a CME.

OneChicago este o bursa specializata in tranzactionarea contractelor futures pe actiuni listate pe piata de capital din SUA. In prezent 180 de actiuni ale celor mai importante companii americane sunt listate pe piata OneChicago, iar numarul lor este intr-o crestere constanta.

La sfarsitul secolului XX produsele financiare au dobandit suprematia pe piata derivatelor, cursurile valutare, ratele dobanzilor si indicii bursieri generand cel mai mare volum de tranzactionare.

Actualmente, pe plan mondial cele mai representative burse futures sunt:

Chicago Board of Trade si Chicago Mercantile
London International Financial Futures and Options Exchange – LIFFE
Marché a Terme International de France – MATIF
Deutsche Terminbourse – DTB
Tokyo Commodity Exchange TOCOM
Tokyo International Financial Futures Exchange TIFFE
Sydney Futures Exchange SFE
Brasilian Futures exchange BBF
Hong Kong Futures Exchange HKFE
Singapore International Monetary Exchange SIMEX
Swiss Financial Futures Exchange SOFFEX

Lista completa a burselor futures poate fi accesata la adresa:
http://www.numa.com/ref/exchange.htm#RO

In Romania, primele initiative de organizare a unei burse de marfuri au aparut in 1840 cand, in ziarul “Mercurul Brailei” era preentat Codul de Comert care cuprindea prima reglementare generala a bursei de comert in Muntenia.
Istoria moderna a pietei futures in Romania incepe in 1997 cand, la Bursa Monetar Financiara si de Marfuri din Sibiu (BMFMS) au fost lansate primele contracte futures.
Infiintata in 1994 si avand initial ca obiect de activitate intermedierea tranzactiilor cu marfuri, bursa de la Sibiu s-a specializat cu timpul in administrarea pietelor de instrumente financiare derivate. Din 1997 si pana in prezent pe piata BMFMS au fost tranzactionate peste 1.7 milioane contracte futures si cu optiuni.
Din 1994 si pana in 2003 in Romania s-au infiintat mai multe burse de marfuri in toate regiunile tarii (Sibiu, Bucuresti, Constanta, Iasi, Brasov, Cluj, Timisoara, Braila, Piatra Neamt), majoritatea optand pentru activitatea de intermediare fizica a marfurilor. Doar bursele din Sibiu, Bucuresti, Constanta si Timisoara au abordat segmentul tranzactiilor cu instrumente derivate, iar in prezent singura piata din Romania pe care se tranzactioneaza derivate este cea a BMFMS.

(Extrase din cursul de initiere in tranzactionarea pe pietele derivate predat de Asociatia Nationala a Operatorilor la Termen din Romania).