Ministerul Sanatatii face demersuri pentru a creste numarul de vaccinari antigripale, gratuite, de la un milion si jumatate, la doua milioane. Categoriile prioritare injectiilor impotriva racelii sunt sinistratii si persoanele din zonele „aviare“. Pana in prezent, in Tulcea, judetul satelor intrate in carantina, au fost vaccinate 100.000 de persoane. Astazi, ministrul Eugen Nicolaescu va avea o discutie cu trei reprezentanti ai Organizatiei Mondiale a Sanatatii, in legatura cu planul de actiune impotriva maladiei pasarilor. Ministerul Sanatatii a mai informat ca nu exista nici o persoana suspecta de gripa aviara in Romania. Totusi masurile profilactice continua, mai ales in cele doua localitati, Ceamurlia de Jos si Maliuc, unde, cele mai recente analize arata ca focarele au fost izolate. „La Ceamurlia de Jos, pe o raza de zece kilometri, analizele ies negative“, a anuntat ieri ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur.

Autoritatile din Ministerul Transporturilor au amenajat puncte de dezinfectare la intrarile importante din zonele de focar: Bacul Braila, Podul Giurgeni, Fetesti si Ostrov, in timp ce, in Gara Fetesti, a fost organizata dezinfectarea tuturor trenurilor. Probele de virus recoltate la Maliuc vor fi analizate astazi la laboratorul din Londra, iar rezultatele sunt asteptate tot astazi, a declarat Gheorghe Flutur. In Romania, la ora actuala nu este inregistrat nici un caz de gripa aviara la om, a anuntat ieri ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu. El sustine ca unitatile spitalicesti au declarat ca nu se confrunta nici cu gripa aviara, nici cu gripa umana. Nicolaescu a mai tinut sa atraga atentia asupra faptului ca ministerul pe care il conduce nu este vinovat pentru criza de vaccinuri antigripale din farmacii. „Ministerul Sanatatii nu are nici un fel de atribut legat de disparitia dozelor de antigripale din farmacii. Acestea sunt unitati individuale si reponsabile pentru aprovizionarile pe care si le fac. Rog pe aceasta cale farmacistii sa se aprovizioneze urgent cu vaccinuri pentru ca populatia sa se poata proteja impotriva gripei“, a declarat ieri ministrul Sanatatii. De asemenea, astazi trei reprezentanti ai OMS, care vor veni sa discute cu autoritatile romane planul de actiune contra gripei aviare, vor aduce cu ei o parte dintre cele 5000 de doze pe care ministerul le-a imprumutat de la aceasta organizatie.

Citeste si:  Alt loc de munca, dorinta anului viitor

Pe langa dozele de vaccin antigripal, Ministerul Sanatatii a inceput sa distribuie locuitorilor din Ceamurlia de Jos, dar si cadrelor care au intervenit in zona, 13.200 de casule de Tamiflu, pentru prevenirea gripei. De asemenea, la nivelul Ministerului Sanatatii a fost constituit un Comitet special si au fost convocati presedintii Comisiilor de specialitate ale Ministerului Sanatatii de boli infectioase si epidemiologie. Ei au intocmit un plan de actiune cu masuri de sanatate publica in zonele cu focar de gripa aviara. Astfel, locuitorii satelor vor trece printr-un „triaj epidemiologic“, ceea ce inseamna ca personalul sanitar va trebui sa evalueze toata populatia si sa atraga atentia asupra acelor oameni cu un risc mai ridicat sa contacteze bola aviara.

Flutur continua euthanasia

Ministrul Agriculturii, Gheorghe Flutur, a participat ieri, la o intalnire cu primarii din judetul Galati, cu tema „disciplina la gospodaria taraneasca“, solicitand in mod expres ca pasarile de curte sa nu mai fie lasate sa stea la balta si sa se amestece cu pasarile salbatice. „Am venit cu elicopterul si am vazut in unele zone inca pasari domestice lasate la balta si nu este in regula“, a declarat Flutur. Pana in prezent la Ceamurlia de Jos au fost omorate 18.000 de pasari, despagubirile ridicandu-se la trei miliarde de lei vechi, din care pana acum s-au dat 1,5 miliarde lei. La Maliuc, din 2.670 de pasari, au fost ucise sambata 100, iar actiunea a continuat si ieri.

Citeste si:  Musca a demisionat asa cum a promis

Isterie la Bistrita

Taranii din mai multe localitati ale judetului Bistrita-Nasaud au inceput sa-si taie pasarile de teama gripei aviare, transmite Mediafax. Potrivit medicului veterinar Mihai Naghiu de la Circumscriptia Veterinara Teaca, in ultimele zile, mai multe persoane s-au interesat daca pot taia pasari si cum trebuie sa procedeze. „In satul Dipsa, gainile au inceput sa nu mai vada, le-au iesit bube pe cap. Multe au murit. Un vecin a ramas fara 21 de gaini. Oamenii au inceput sa le taie, unii insa sa tem sa le si manance si le-au ingropat, pentru ca se tem de boala asta de care s-a auzit“, a declarat o taranca din satul Dipsa, comuna Galatii Bistritei. „Am auzit la tv de gripa aviara si m-am gandit sa tai o parte din pasari. Le-am spalat bine si le-am pus la congelator. Am inteles ca trebuie carnea bine fiarta, ca boala nu se transmite asa“, a spus un alt taran. Medicul Ioan Bogolin, seful Directiei Sanitar-Veterinare Bistrita-Nasaud, a declarat ca oamenii isi pot taia pasarile sanatoase fara acordul veterinarului. „Daca prezinta semne ca ar fi bolnave, noi le recomandam sa vina sa facem analizele carnii inainte sa o consume. Nu avem gripa aviara in judet, dar mentinem masurile de securitate luate, respectiv interzicerea vanzarii de pasari vii in targuri si piete“, a spus dr. Bogolin.

Masuri radicale la Constanta

Autoritatile constantene au dispus izolarea pasarilor domestice in gospodarii, fiind interzisa prezenta ratelor si a gastelor pe luciul de apa si pe malul Dunarii, sau pe lacurile din zona de nord a judetului, transmite Mediafax. La Harsova, Cernavoda, Mihai Viteazu si Ostrov au fost instituite filtre formate din inspectori ai Directiei Sanitar-Veterinare si politisti. Inspectorii sanitar-veterinari dezinfecteaza masinile care trec prin zona, iar politistii fac verificari, avand in vedere ca transportul pasarilor este interzis. De asemenea, in judetul Constanta a fost interzisa vanzarea pasarilor in piete, targuri si oboare. Seful Directiei Sanitar-Veterinare Constanta, Grigore Mertoiu, a declarat ca pana la 31 octombrie se va face recensamantul tuturor pasarilor domestice din judet. Asociatia Judeteana pentru Vanatoare si Pescuit Sportiv va monitoriza trecerile pasarilor migratoare si va impusca unele exemplare, pentru analize. Prefectul Dan Culetu a declarat ca nu este cazul ca lumea sa intre in panica. El a spus ca in ultima saptamana au fost gasite 27 de pasari moarte in tot judetul, dar rezultatele analizelor nu au confirmat existenta virusului.

Citeste si:  Decontul lui Tariceanu

Directorul adjunct al Directiei de Sanatate Publica (DSP), Mihaela Dinisov, a informat ca populatia din nordul judetului este vaccinata in proportie de 50%. DSP a comandat la Ministerul Sanatatii inca 15.000 de doze. Medicii de la dispensarele din judet, cu precadere cei din zona rurala, au fost obligati sa asigure continuitatea la sediile in care isi desfasoara activitatea, pentru vaccinarea populatiei.

Autori: Liana Anghelescu, Ana Maria Vieru