SIF Oltenia s-a impus, in acest an, drept cel mai performant emitent in clasamentul celor mai active companii listate la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) si Bursa Electronica Rasdaq (BER). Potrivit Topului Investitiilor Bursiere realizat de Bucharest Equity Research Group, emitentii din sectorul financiar ocupa sapte din primele 10 locuri. Societatile au fost notate descrescator de la 10 la 0 in functie de patru criterii: valoarea capitalizarii la sfarsitul lunii septembrie, nivelul tranzactiilor in ultimele 12 luni (septembrie 2004-septembrie 2005), cresterea cifrei de afaceri in 2004 fata de 2003 si rata profitului net (profit net raportat la cifra de afaceri) in anul 2004.
Primi doi indicatori au detinut o pondere de 30% din nota finala, iar urmatorii doi – cate 20%.
In acest an, cele mai profitabile sectoare sunt cel financiar, urmat de administrarea proprietatilor imobiliare, industria petroliera si petrochimica, sectorul farmaceutic si operatorii portuari, a specificat, miercuri seara, in cadrul Galei Premiilor Romania Top 100, directorul agentiei de rating si de consultanta de plasament, Dan Barbulescu.
Tranzactii de 227 milioane dolari cu titlurile SIF Oltenia
Valoarea tranzactiilor pentru SIF 5 Oltenia s-a ridicat la 227 milioane de dolari, iar capitalizarea, la 30 septembrie, la 367 milioane de dolari. Rata profitului net s-a plasat la 58%, in conditiile cresterii cifrei de afaceri cu 217%. Scorul total a fost de 9,5 puncte. SIF 3 Transilvania si Banca Transilvania s-au clasat pe locurile doi si trei, cu 9,3 respectiv 9 puncte. Compania imobiliara Impact a ocupat locul patru, cu un total de 8,6 puncte.
SSIF Broker Cluj si Banca Comerciala Carpatica au inregistrat acelasi calificativ, de 8,4 puncte, iar SIF 4 Muntenia a cumulat 8,2 puncte, clasandu-se pe locul sapte. Oltchim Ramnicu Valcea, cu 8 puncte, si Romportmet Galati, cu 7,9 puncte, au ocupat pozitiile opt si noua, iar SIF Muntenia – locul 10, cu 7,8 puncte. Potrivit datelor Bucharest Equity Research Group, primele 10 companii din top au inregistrat o apreciere a capitalizarii, in dolari, cu 196,8% (septembrie 2004-septembrie 2005), iar pe ansamblul clasamentului avansul a fost de 54,2%.
BRD – cel mai capitalizat emitent
Pe primul loc in topul capitalizarii se situeaza BRD-Groupe Societe Generale, cu 3,16 miliarde de dolari. BRD a obtinut, in 2005, cea mai semnificativa apreciere a cotatiei, de 384,12%, dar banca a raportat cel mai mic punctaj la cresterea cifrei de afaceri. Urmatoarele doua locuri au fost ocupate de Banca Transilvania si Rompetrol Rafinare, cu 830,18 milioane de dolari, respectiv 821,14 milioane de dolari. SIF Oltenia se plaseaza pe locul trei in clasamentul intocmit dupa valoarea tranzactiilor.
SSIF Broker a castigat 95 de pozitii
SSIF Broker a inregistrat cea mai rapida ascensiune, in urcare cu 95 de locuri fata de clasamentul realizat in 2004, pentru 100 de companii. Si Oltchim Ramnicu Valcea a avansat cu 92 de locuri, iar compania petroliera Rompetrol Rafinare Constanta a urcat 85 de pozitii. Nou intrate in top sunt SSIF Broker, Oltchim Ramnicu Valcea, Rompetrol Rafinare, Neptun Campina, Flamingo International si Celco. In functie de cresterea cifrei de afaceri, primul loc revine companiei Turism Marea Neagra, cu un avans de 458,85%. Si SSIF Broker a inregistrat o crestere a cifrei de afaceri cu 336,21%, iar SIF Transilvania – 263,66%. In sectorul bancar, pe prima pozitie se plaseaza Banca Transilvania, datorita ascensiunii cifrei de afaceri cu 75%. Mentionam ca, din cei aproximativ 6.000 de emitenti listati la Bursa de Valori Bucuresti si Rasdaq, agentia de rating a selectat companiile care au obtinut profit in 2003 si 2004, calificandu-se primele 50 cu valoarea capitalizarii mai mare de 600.000 de dolari.
Autor: Raluca Bara