Dupa primul an de guvernare, Tariceanu si-al sau Cabinet cu greu ar reusi sa promoveze clasa. Nemultumit de activitatea premierului Calin Popescu Tariceanu si a ministrilor sai, electoratul nu ar acorda Guvernului decat nota 5,31 pe o scala de la 1 la 10 a aprecierii. Seful Executivului ar lua putin mai mult, 5,36, dar tot la limita repetentiei s-ar afla, releva un sondaj realizat de INSOMAR (Institutul National pentru Studii de Opinie si Marketing), in perioada 22-25 iulie.
Nici presedintele Traian Basescu nu se poate lauda cu rezultate prea bune, nota electoratului fiind 6,69. Actualii conducatori ai tarii nu stau prea bine nici la capitolul incredere, atat premierul Tariceanu, cat si presedintele Basescu fiind in scadere cu 5-7 procente fata de luna anterioara. Astfel, tot ce reusise Basescu sa acumuleze prin victoria eliberarii celor trei jurnalisti luati ostatici in Irak, a pierdut in urma crizei politice privind anticipatele si demisia premierului Tariceanu.
Pe panta pierderii credibilitatii aluneca usor, dar sigur, si contestatii ministri Monica Macovei, de la Justitie, si Ionut Popescu, de la Finante. Proaspat demisionara Mona Musca, de la Cultura, si Mihai Razvan Ungureanu, de la Externe, au ramas neatinsi de criza, chiar daca ambele nume au fost vehiculate pentru postul ce urma sa ramana vacant dupa anuntata demisie a lui Tariceanu. Singurul lider al Aliantei D.A. care urca spectaculos in ochii electoratului, cu 8 procente, este consilierul prezidential Theodor Stolojan.
Preluarea unei functii publice cu vizibilitate de catre fostul lider liberal este considerata de bun augur pentru PNL, putand aduce un plus de capital actualei guvernari, mai ales prin prisma tandemului exemplar cu Traian Basescu. Aceste “argumente” nu sunt insa considerate atuuri la nivelul PNL, tocmai de teama ca partidul liberal sa nu se transforme intr-o “anexa politica suplimentara” a presedintelui.
Electoratul nu vrea anticipate
Presedintele Basescu a esuat in incercarea de a impune alegerile anticipate, impotriva unui scrutin inainte de termen fiind nu numai partidele politice, ci si electoratul. Nu mai putin de 64% din cei chestionati s-au declarat impotriva acestei idei, procentul fiind aproape similar cu cel inregistrat in urma cu 4 luni, cand un alt sondaj INSOMAR indica 68% impotriva. Nici macar gradul de sustinere sociala a actiunii de reforma a Justitiei nu constituie un capital suficient de puternic pentru a proceda la alegeri anticipate.
Doar 47% din repondenti considera ca reformarea justitiei este “o problema reala”, dar 53% din acestia nu cred ca reforma este blocata de Curtea Constitutionala, fiind mai degraba expresia unei neputinte politice.
Iliescu si Nastase trag PSD in sus
Asa cum era de asteptat, de criza politica a anticipatelor si a demisiei premierului Tariceanu a profitat principala formatiune de opozitie, PSD, si ai sai lideri. In conditiile in care cota de incredere a lui Mircea Geoana e in stagnare, Adrian Nastase si Ion Iliescu cresc spectaculos in sondaje, ceea ce nu va face decat sa provoace noi tensiuni intr-un partid si asa contorsionat de conflicte mai mult sau mai putin fatise.
Cele 5, respectiv 7 procente in plus primite de Nastase si Iliescu din partea electoratului la capitolul incredere sunt cu atat mai valoroase cu cat sondajul a fost realizat in perioada redeschiderii procesului mineriadei din 1990, in care ultimul este direct implicat.