Kindred Group, una dintre cele mai importante companii din domeniul jocurilor de noroc la nivel mondial, a publicat Raportul Anual și de Sustenabilitate pe anul 2023. Și pe parcursul anului trecut, Kindred Group și-a demonstrat poziția proeminentă în industria jocurilor de noroc, nu doar prin rezultatele financiare, ci și prin angajamentul față de distracția responsabilă, inovare și creștere sustenabilă.
Compania a reușit să-și extindă cota de piață la nivel local, în timp ce a oferit experiențe de top prin intermediul brandurilor din portofoliu. Strategia a dat roade, iar clienții au beneficiat de un mediu sigur și securizat, cu accent pe jocul responsabil.
Rezultatele financiare au fost, de asemenea, excelente. S-a înregistrat o creștere de 13% a veniturilor, ceea ce demonstrează eficacitatea inițiativelor strategice pe care compania le-a avut. Kindred își propune să-și majoreze cota de venituri de pe piețele reglementate la nivel local, dar și să gestioneze cu atenție costurile pentru a avea o afacere cu adevărat scalabilă.
În paralel, inovațiile reprezintă un punct cheie pentru Kindred, din dorința de a rămâne o companie competitivă, care le oferă utilizatorilor o experiență de excepție. Dezvoltarea platformei de pariuri sportive Kindred (KSP) este o dovadă a angajamentului pe care compania îl are pentru soluțiile bazate pe tehnologie.
Prin intermediul acestei platforme, utilizatorii vor beneficia de o experiență unică și diferențiată, personalizată în așa fel încât să răspundă tuturor cerințelor. În aceste condiții, conform raportului făcut de Kindred, compania a obținut un procentaj de 83% la studiul de satisfacție a clienților (CSAT).
Dincolo de aceste aspecte, Kindred pune accent și pe mediul de lucru, implicarea în cauze sociale, valoarea adusă societății și dividende acordate acționarilor. Cifrele vorbesc de la sine:
- 19 este scorul eNPS pe care Kindred l-a obținut pentru mediul de lucru. Compania pune accent pe un mediu de lucru sănătos, în care angajaților li se oferă posibilitatea de a lucra hibrid. Se fac constant programe de dezvoltare și sunt oferite beneficii.
- 1 milioane de lire sterline au împărțit în dividende cei 38.479 de acționari ai Kindred Group în 2023.
- 198 de parteneri de business are compania.
De asemenea, compania a investit considerabil în următoarele cauze: sponsorizarea unor organizații sportive, sprijinirea unor proiecte ale comunităților, promovarea jocului responsabil.
Venituri de peste 1.2 miliarde de lire sterline în 2023
În 2023, compania a înregistrat venituri în valoare de peste 1.2 miliarde de euro, o creștere cu 13% față de anul precedent. 82% dintre aceste venituri au provenit de pe piețe locale reglementate (79% în 2022). Kindred a ajuns la 2.453 de angajați, în creștere cu 5% față de 2022.
Cum sunt împărțite veniturile:
- 38% – pariuri sportive
- 57% – casino & jocuri
- 3% – poker
- 2% – altele
În ceea ce privește obiectivele viitoare ale companiei, Kindred își propune ca până în 2025 să depășească venituri anuale în valoare de 1.6 miliarde de lire sterline și să se extindă pe piețele din America de Nord.
Kindred Group este prezentă pe piața din România cu Unibet și Vlad Cazino. Vlad Cazino este un produs autohton cu specific românesc. Un cazinou online care s-a remarcat pe piață încă de la apariție prin serviciile excelente oferite clienților, ofertă bogată și campanii de marketing ce au prins imediat la public. Vlad Cazino este inspirat din mitul lui Dracula, iar acțiunea se petrece în jurul vampirului ce dă numele cazinoului.