Fondurile deschise de investitii continua in ultimul timp sa fie o alternativa investitionala foarte atractiva pentru investitori. Acestea au inceput sa concureze cu depozitele bancare si chiar si cu piata bursiera, prin prisma faptului ca ofera diversificarea plasamentelor, ceea ce conduce la diminuarea riscului asociat acestor investitii. Cei care la inceputul anului si-au investit resursele financiare in unitati la unul dintre fondurile de investitii au obtinut, pana saptamana trecuta, un profit de 9,8%. Fata de luna octombrie a anului trecut, indicele fondurilor mutuale s-a apreciat cu 10,94%, in timp ce in ultimii 3 ani inregistreaza o apreciere de 66,16%, conform datelor Uniunii Nationale a Organismelor de Plasament Colectiv. Asadar, investitorii in fondurile de investitii au avut un castig mai mare decat un depozit bancar clasic, care ofera dobanzi situate in jurul valorii de 8% pe an. Un atu in plus pentru fonduri este faptul ca sumele posibil de investit sunt, in general, mai mici decat cele necesare pentru o investitie pe piata bursiera sau chiar decat cele necesare constituirii unui depozit bancar.
Activele fondurilor, la 500 de milioane de euro in 2007
Reprezentantii fondurilor de investitii se asteapta la o crestere a nivelului activelor odata cu aderarea Romaniei la Uniunea Europeana. “Daca ne referim la nivelul activelor, atunci cu siguranta integrarea va aduce un aflux important de investitori, prin prisma nivelului de trai si prin prisma educatiei financiare superioare a cetatenilor. Din punct de vedere al randamentelor, este de asteptat ca acestea sa fie intr-o usoara scadere din cauza unei maturizari inerente a pietei, insa acest efect va fi resimtit abia dupa cativa ani”, a declarat Razvan Rusu, reprezentant al societatii de administrare a investitiilor Certinvest. Totodata, acestia se asteapta la o crestere a nivelului activelor pana la nivelul de 500 de milioane de euro. “La sfarsitul lunii octombrie 2006, fondurile deschise de investitii totalizau aproximativ 160 de milioane de euro. Pentru 2007 nivelul activelor s-ar putea situa la un nivel de 500 de milioane de euro in conditiile in care tot mai multi operatori, inclusiv din zona bancara, vor avea oferte diversificate, adecvate tuturor profilelor si nivelurilor investitionale. Atractivitatea va fi cu atat mai sporita cu cat performantele fondurilor isi vor continua tendinta de a depasi net randamentele oferite de mijloacele traditionale de economisire”, precizeaza Rusu.
Pietele vecine, pe plan secundar
De la 1 ianuarie 2007, fondurile mutuale isi vor putea orienta plasamentele in strainatate, insa aceasta nu este o prioritate, conform reprezentantilor pietei. “Piata romaneasca are avantajul de a fi o piata emergenta si de a oferi investitorilor randamente bune si foarte bune. Investitia pe pietele europene va fi o componenta secundara intr-o prima faza, cu o orientare catre blue-chipsuri care vor conferi stabilitate unui portofoliu mai amplu, si cu o componenta orientata catre performanta bazata pe investitii in celelalte piete emergente din regiune”, a spus Rusu. De aceeasi parere este si Daniel Stifter, directorul general al societatii de administrare a investitiilor Eurobank Mutual Funds Management. “Depinde de politica investitionala a fiecarui fond. Pot fi luate in considerare pietele mature cu volatilitati scazute, dar si randamente mai reduse, sau pietele emergente cu riscuri si volatilitati mai ridicate, in consecinta si potential de fructificare mai ridicat”, a declarat Stifter.
Fondurile listate, necesitate pentru piata
Fondurile de investitii au la dispozitie posibilitatea de a se lista la Bursa de Valori Bucuresti pentru a atrage finantari.
“Fondurile listate sunt o necesitate pentru piata romaneasca si aparitia lor este doar o problema de timp. Certinvest este si va fi interesat in continuare de diversificarea ofertei investitionale, deci si de crearea de fonduri listate, eventual cu profil imobiliar, insa cel mai probabil din 2008”, a declarat Rusu.
Cea mai mare crestere a activului, in anul 2005, este inregistrata de fondurile de actiuni, respectiv 385%. Fondurile diversificate au avut o crestere a valorii totale a portofoliului administrat de 234%, in timp ce fondurile monetare au atras mai putini investitori, valoarea totala a activelor scazand cu 10%. Scaderile inregistrate de Bursa de Valori Bucuresti din ultima perioada au influentat si fondurile de investitii, astfel ca indicele fondurilor mutuale a avut o depreciere saptamanala de 0,86%, cea mai mare depreciere fiind inregistrata de fondurile de actiuni.
Autor: Ramona Asiminei