Ministrul finantelor, Sebastian Vladescu, a prezentat miecuri, in sedinta de guvern, un memorandum privind pasii facuti pana acum in procesul de privatizare a BCR, stadiul in care s-a ajuns in negocieri cu cei doi ofertanti selectionati – Erste Bank (Austria) si Millennium bcp (Portugalia), precum si diverse clauze prevazute in contractul de privatizare negociate cu cei doi ofertanti. “Suntem optimisti ca putem semna contractul pana la sfarsitul anului, daca BERD si IFC ne vor trimite in cursul acestei saptamani sau pana la sfarsitul saptamanii viitoare documentele finale”, a declarat Vladescu. “Nu am putut sa prezentam posibile agende pentru ca suntem limitati de decizia pe care urmeaza sa o ia BERD si ICF, care sunt parte alaturi de noi in acest proces de privatizare. Din punctul nostru de vedere treaba este aproape gata”, a afirmat Sebastian Vladescu.

La randul sau, ministrul pentru relatia cu parlamentul, Bogdan Olteanu, a precizat ca imediat dupa semnare, contractul de privatizare a BCR va deveni public. “Publicarea contractului de privatizare a BCR va fi o premiera in Romania. Intentia noastra este ca intregul proces sa se desfasoare transparent. Contractul va fi facut public de indata ce va fi semnat astfel incat sa fie accesibil tuturor pesoanelor interesate”, a afirmat Olteanu.

Citeste si:  "Abrogarea unei HG nu are consecinte asupra statutului Camerei de Comert"

Ministrul finantelor a spus insa ca, in virtutea unei intelegeri intre cele doua parti, va fi cunoscut pretul oferit de castigator, nu si pretul ofertantului care va pierde competitia.

Autor: Cristina Tivers