Prefectura Vrancea a dispus o noua evaluare a caselor afectate de inundatiile din luna iulie, care inca nu s-au daramat, dupa ce zeci de sinistrati s-au declarat nedreptatiti. Prefectul Ion Oprea a declarat ca s-au primit mai multe sesizari de la vrancenii ale caror case au fost afectate de ape si care reclama ca evaluarile au fost subiective.
In Vrancea, din 4.795 de case verificate in 37 de localitati s-a constatat ca 1.140 de imobile au fost distruse total de ape si alunecari de teren, iar 2.084 au fost avariate. Altele au inceput de curand sa se prabuseasca. In urma ultimei reevaluari facute de inspectorii in constructii s-au determinat inca 20 case cazute, dar primariile anunta aproape zilnic cresterea numarului de sinistrati. Si asta pentru ca multe locuinte sunt construite din chirpici si cedeaza abia acum.
Din cele opt comisii trimise pe teren fac parte si specialisti ai Agentiei Nationale pentru Locuinte. Prefectul Ion Oprea a mai anuntat ca, in afara de materialele de constructie primite de sinsitrati, guvernul va asigura si zidaria caselor afectate, de aceasta facilitate urmand sa beneficieze batranii, persoanele cu dizabilitati si cele singure.
In afara de locuintele refacute cu sprijin guvernamental, in Vrancea alte 316 case se construiesc cu ajutorul unor firme private sau fundatii. Printre acestea se numara si cele 200 de case promise de latifundiarul Gigi Becali.

Citeste si:  Preturile la produsele alimentare romanesti vor creste cu 35% din cauza secetei

Autor: Silvia Vranceanu