Dupa ce marti, doar SIF-urile au avut o evolutie descendenta, sedinta de tranzactionare de ieri a coborat si preturile celorlalte actiuni lichide, semn ca in piata s-au instalat corectiile negative, asteptate de analisti de mai bine de o saptamana.

„Este o scadere binevenita, sanatoasa, deoarece cotatiile crescusera zile la rand, mai ales, din cauza fondurilor straine intrate in piata“, declara Doru Andrei, trader la societatea de brokeraj GM Invest. El precizeaza ca, „in ultima perioada, au avut loc cresteri cu variatii mari, si ar fi fost ingrijorator daca nu ar fi aparut scaderi“.

Corectiile negative inregistrate ieri au coborat indicele celor mai lichide zece titluri, BET, cu 1,1%, iar pe cel al intregii piete, BET-C, cu 1,3%. Indicatorul societatilor financiare, BET-FI, a pierdut inca 0,8%, dupa scaderea din sedinta de marti, de 1,5%. Valoarea totala a schimburilor cu actiuni a fost mai mica decat cea obtinuta in sesiunea precedenta, fiind de 32,8 milioane lei, echivalentul a 9,3 milioane euro. Volumul ridicat al scimburilor arata, potrivit brokerilor, ca in piata se vand, dar se si cumpara titluri.

Cea mai tranzactionata actiune a fost SIF 5 Oltenia. S-au facut schimburi cu 3,2 milioane actiuni, al caror rulaj total s-a ridicat la 6,1 milioane lei. Cotatia a scazut cu 1%, pana la 1,8600 lei/actiune. Si SIF 2 Moldova a fost in pierdere, ceva mai mica insa comparativ cu SIF 5, de doar 0,6%. Astfel, pretul unei actiuni a ajuns la 1,5800 lei. Volumul titlurilor transferate a fost, de asemenea, mare, de 2,8 milioane actiuni, la valoarea de 4,4 milioane lei. „Este firesc sa se tranzactioneze pachete mari de actiuni SIF 5 si SIF 2, pentru ca aceste societati financiare au trecut printr-o perioada lunga de acumulare, fiind printre cele mai transferate titluri in ultimul timp“, afirma traderul de la GM Invest.

Citeste si:  Brokerii devin agenti fiscali din 2006

A doua actiune in preferintele jucatorilor a fost Petrom. Vanzatorii au avut ultimul cuvant de spus, ca in cazul evolutiei intregii piete, astfel ca titlurile SNP au pierdut, ieri, 2,5%, atingand 0,4590 lei/actiune. S-au facut schimburi cu un volum mare, de 11,3 milioane actiuni, la valoarea totala de 5,2 milioane lei. Un pachet de un milion de actiuni s-au transferat printr-o tranzactie speciala, la pretul de 0,4600 lei/actiune. „SNP se regaseste, de regula, in portofoliul investitorilor institutionali, iar acum au loc realocari de sume, in sensul ca se vand titluri Petrom si se achizitioneaza altele“, spune Doru Andrei.

Rompetrol Rafinare a suferit o scadere mai mica, de 1,6%. Pretul unui tiltu RRC era, la inchiderea sedintei, de 0,1170 lei, in conditiile in care s-au tranzactionat 23, 1 milioane de actiuni, cu un rulaj de 2,6 milioane lei.

Titlurile Bancii Transilvania nu s-au lasat influentate de tendinta generala, astfel ca au reusit sa se mentina la pretul din sesiunea anterioara, de 1,0400 lei/actiune. S-au transferat 3,2 milioane de actiuni, la valoarea totala de 3,3 milioane lei.

Citeste si:  Acord privind salariul minim, în Europa

La randul lor, actiunile BRD au fost in coborare cu 2,2%, pana la 13,0000 lei/actiune. S-au tranzactionat insa doar 69.000 de titluri, cu un rulaj de 898.850 lei.

O crestere semnificativa au inregistrat-o actiunile Impact, de 5,4%, pe fondul transferarii a 1,7 milioane tilturi, la valoarea totala de 782.064 lei. Pretul unei actiuni a inchis sedinta la 0,4640 lei.

Titlurile Sicomed au crescut usor, cu 0,7%, pana la 1,2800 lei/actiune. Volumul tranzactionat a inclus 263.000 actiuni, cu un rulaj redus, de doar 334.935 lei. In opinia traderului de la GM Invest, cresterea titlurilor farmaceutice este normala, chiar in conditii de scadere a pietei, data fiind preluarea companiei de catre cehii de la Zentiva, conturandu-se, astfel, o perspectiva optimista pentru Sicomed.

Actiunile Flamingo au pierdut, ieri, aproape 2%, fiind transferate 484.000 de titluri, la valoarea de 1,2 milioane lei. Pretul a ajuns la 2,5000 lei/actiune. Un pachet de 550.000 titluri FLA au fost transferate prin intermediul unei tranzactii speciale, la pretul de 2,5100 lei/actiune.

Citeste si:  Import de credite pentru cei cu bani

In ceea ce priveste evolutiile viitoare, analistii sunt de parere ca, pe termen scurt, piata nu va trece printr-o corectie majora, adica nu va scadea prea mult.

Autor: Gabi Zamora