Vociferarile intreprinzatorilor romani la adresa slabei oferte de creditare a bancilor comerciale nu mai au aceeasi vlaga ca in anii precedenti, cand orice om de afaceri blama lipsa de implicare a institutiilor de credit in sustinerea mediului de afaceri. Daca in anul 2005 proiectul “Banca numarul 1 pentru IMM-uri” inaintat de Banca Transilvania era un fenomen aproape singular in piata, in 2006 bancile au prins curaj, dand o fata noua pietei produselor destinate IMM-ului.
Ademenite de succesul inregistrat de Banca Transilvania si inspirate (poate!) de produsele inovatoare lansate odata la trei luni de “clujeni”, mai multe banci au luat cu asalt pe parcursul acestui an segmentul intreprinzatorilor mici si mijlocii. Aceasta tendinta face ca 2006 sa reprezinte punctul de plecare pentru o competitie acerba pentru clientii IMM. Banci cum ar fi BRD, Finansbank, Raiffeisen Bank, Volksbank, Bancpost si CEC s-au alaturat Bancii Transilvania, mizand pe simplificarea procedurilor de acordare a creditelor, scheme flexibile de garantare si raspunsuri rapide. Cum din aceasta ecuatie lipsesc nume grele din sistemul bancar (BCR, UniCredit, HVB-Tiriac sau ING Bank), iar cateva dintre bancile care au inceput sa se implice o fac deocamdata destul de timid, este de asteptat ca 2007 sa constituie anul boom-ului pe segmentul produselor si serviciilor bancare destinate IMM-urilor.
Pe langa intensificarea competitiei, alti factori care vor determina boom-ul in domeniu sunt integrarea Romaniei in Uniunea Europeana, cresterea investitiilor in zona, accesul la fondurile europene post-aderare, suprasaturarea segmentului de retail banking, ridicarea gradului de educatie financiara a micilor intreprinzatori din Romania. Nu trebuie sa pierdem din vedere ca aderarea va cerne firmele mici si mijlocii. Astfel, faptul ca un IMM supravietuieste noilor conditii si unei concurente sporite in contextul pietei unice va “plusa” in scoringul bancilor, atunci cand acesta va solicita finantare.
BankingNews va propune realizarea unui top al celor mai bune banci pe segmentul produselor si serviciilor adresate IMM-urilor, pe baza voturilor exprimate de dumneavoastra, in cadrul sondajului disponibil in partea dreapta-jos a paginii www.bankingnews.ro.