Conform unui comunicat de presa, Ministerul Finantelor Publice va transmite guvernului, la inceputul lunii ianuarie, modificarile aduse Codului fiscal, iar in cursul aceleiasi luni, executivul va inainta parlamentului un proiect de lege care va contine noile prevederi.

Surse din cadrul institutiei ne-au declarat ca acest nou proiect nu va mai contine referirile la pretul minim pentru alcool si tigarete, dar va mentine acciza minima pentru tigarete la 100% din acciza aferenta tigaretelor din categoria de pret cea mai vanduta. Cu alte cuvinte, va fi mentinuta o prevedere anticoncurentiala stabilita in “varianta 16 noiembrie” a ordonantei de modificare a Codului fiscal, care va face ca acciza minima pentru fiecare pachet de tigarete sa fie de 17.000 de lei (16.952 lei). Cu alte cuvinte, pretul minim pentru tigarete nu va mai fi de 90% din pretul pachetul de tigari din categoria de pret cea mai vanduta (MPPC – Most Popular Price Category), ci 74%! MPPC in Romania este reprezentata de o marca produsa de Philip Morris International.

Citeste si:  Guvernul, dator cu scuze fata de romanii umiliti la granita

Pentru a distrage atentia de la fondul problemei, executivul a aprobat ieri modificarea Codului fiscal tot printr-o ordonanta de urgenta, care intra in vigoare pe 1 ianuarie 2006 si care armonizeaza legislatia romaneasca in domeniu cu cea europeana. Astfel, electricitatea si gazele naturale nu intra sub incidenta regimului de antrepozitare fiscala. In ceea ce priveste impozitul pe profit, actul normativ introduce prevederi privind deductibilitatea unor categorii de cheltuieli ale RAPPS.

Autor: Ana Jitarita