Prin noua lege a insolventei ce va intra in vigoare in cateva zile, procedurile de faliment se vor rezolva in doar cateva luni

Falimentele nu vor mai dura ani de zile, ci vor fi incheiate in cateva luni. La initiativa Guvernului, Parlamentul a votat, in procedura de urgenta, o lege a insolventei, care va inlocui Legea privind procedura reorganizarii judiciare si falimentului. Legea a fost deja promulgata de presedinte si va intra in vigoare in cateva zile, odata cu publicarea in Monitorul Oficial.
Problema procedurilor de faliment era una stringenta, si fusese unul din punctele principale de repros din Raportul din 2004 al Comisiei Europene.
Sistemul juridic romanesc nu prevede “mecanisme eficiente pentru iesirea de pe piata a operatorilor economici”, cauzele principale fiind, potrivit Comisiei, “complexitatea procedurii, aplicarea neuniforma a legislatiei in materie si protectia redusa de care beneficiaza creditorii”.
Acum insa, prin noua lege, firmele insolvabile vor putea intra in faliment in 60 de zile, a declarat, ieri, Ana-Irina Sercane, coordonator de proiect la PricewaterhouseCoopers.
Elaborarea legii a fost sprijinita de Uniunea Europeana printr-un proiect PHARE 2002, ce a avut ca punct de plecare acquis-ul comunitar in domeniul insolventei. Proiectul a fost derulat de un consortiu condus de firma de consultanta PricewaterhouseCoopers, si, pe langa noua lege, a vizat si realizarea unui manual de bune practici si a unui sistem informatic de gestionare a dosarelor de insolventa.

Citeste si:  Bancile catre clienti: E timpul sa cumparati euro!

Procedura simplificata

Procedura simplificata este aplicata in cazul societatilor care solicita aceasta forma de inchidere a societatii, precum si la firmele care si-au pierdut dreptul la reorganizare judiciara, a explicat Sercane. Reorganizarea judiciara este interzisa companiilor care au beneficiat de aceasta procedura in ultimii cinci ani, precum si acelor societati unde administratorii au comis infractiuni, cum ar fi cele privind concurenta.
O data cu demararea procedurii simplificate este exclusa orice posibilitate de a mai solicita reorganizarea judiciara.
Actul normativ stabileste termene reduse in cazul procedurii simplificate, la etape precum evaluarea creantelor si inscrierea tabelului de creante. In rest, procedura urmeaza aceiasi pasi ca si in cadrul procesului obisnuit de faliment.
Noile reglementari transfera o mare parte din dreptul decizional de la judecatorul sindic catre creditori. Acestia au un cuvant mai greu decat instanta in probleme cum ar fi admiterea planului de reorganizare sau numirea si stabilirea onorariului lichidatorului.

Creditorii vor putea declansa o preluare ostila

Dupa intrarea in vigoare a noii legi, Comitetul de Creditori va avea si posibilitatea de a declansa o preluare ostila, prevedere care vizeaza in primul rand cointeresarea actionarilor pentru salvarea debitorului. “In realitate, creditorii detin o afacere aflata in insolventa si trebuie sa li se dea dreptul de a face o preluare ostila acolo unde debitorul ar putea sa supravietuiasca, dar actionarii si-au pierdut interesul”, a explicat Speranta Munteanu, coordonator de proiect la PricewaterhouseCoopers.
De asemenea, noile reglementari permit lichidatorului sa utilizeze orice metoda de vanzare, cu acceptul creditorilor, si precizeaza ca lichidatorul trebuie sa asigure o “expunere adecvata” a activelor la piata. In cazul licitatiilor, actul de transfer al proprietatii nu va mai fi contractul de vanzare-cumparare, ci procesul verbal de adjudecare.
In opinia consultantilor de la PricewaterhouseCoopers, noile prevederi ale legii vor permite ca situatiile de faliment sa fie incheiate in cateva luni, fata de termenul de cativa ani care functioneaza in prezent. Ei sunt de acord ca legea mai poate fi imbunatatita, dar au propus sa nu fie aduse modificari pe o perioada de cel putin doi ani, pentru a se asigura o continuitate. Secretarul de stat in Ministerul Justitiei, Ion Codescu, a afirmat ca va fi infiintat un site Internet prin care vor putea fi obtinute informatii de interes public privind situatia la zi a tuturor dosarelor de insolventa, datele urmand sa fie furnizate de judecatori si grefieri. De asemenea, magistratii vor avea acces la o baza de date privind jurisprudenta relevanta.

Citeste si:  Deficitul comercial ar putea atinge 10 miliarde de euro

Autor: Mihai Lazarescu