Ungaria intenţionează să coopereze cu Croaţia pentru a creşte capacitatea oleoductului Adriatic care duce ţiţei non-rusesc până în Ungaria, a declarat joi şeful de cabinet al premierului ungar Viktor Orban, la un briefing de presă, transmite Reuters.
Gergely Gulyas a informat că guvernul de la Budapesta a discutat strategia sa energetică până în 2030 şi aceasta ar urma să includă şi capacitatea rafinăriei Dunărea a grupului petrolier ungar MOL de a procesa mai mult ţiţei non-rusesc.
Amplasată în Europa Centrală, Ungaria este una din ţările din regiune cele mai dependente de importurile de petrol rusesc. Rafinăriile grupului petrolier ungar MOL primesc ţiţeiul rusesc prin conducta Drujba. Această conductă începe în Rusia şi ulterior se împarte în două ramuri, una spre Belarus şi Polonia, iar cealaltă ajunge în Ungaria, Slovacia şi Cehia.
“Ştim că dacă nu va mai veni petrol din Rusia, atunci livrările ar putea să vină doar pe mare, prin oleoductul Adriatic. Însă capacitatea acestei conducte este doar la 70%-80% din cât ar fi necesar”, a spus Gergely Gulyas. “Deci este vorba de un proiect de importanţă specială, pe care Ungaria ar dori să îl implementeze împreună cu Croaţia”, a adăugat oficialul citat.
Gergely Gulyas a mai spus că energia nucleară, energiile regenerabile, incluzând energia fotovoltaică, precum şi dezvoltarea reţelei electrice naţionale vor fi elemente centrale ale strategiei energetice pe care guvernul de la Budapesta vrea să o finanţeze prin tragerea de fonduri din Mecanismul de redresare şi rezilienţă al UE, după ce se va ajunge la un acord cu eliberarea banilor.
Bruxelles-ul a suspendat eliberarea de fonduri europene către Ungaria din cauza unei dispute cu privire la statul de drept, însă oficialii de la Budapesta speră să obţină deblocarea fondurilor până la mijlocul acestui an.