Omul de afaceri Ion Tiriac a castigat pentru a doua oara dreptul de gestionare a fondului de vanatoare de la Balc. Licitatia pentru pentru atribuirea dreptului de gestionare a fondului de vanatoare de la Balc, judetul Bihor, a fost castigata de Asociatia Wild Boar, care va plati anual suma de 895 milioane lei vechi (89.500 lei), se arata intr-un comunicat al Ministerului Agriculturii

“Dupa validarea rezultatului, se va incheia un contract pe zece ani intre Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic si Vanatoare Oradea si asociatia castigatoare”, se arata in comunicat. Cele doua asociatii care s-au prezentat la licitatie sunt AV Wild Boar si AJVPS Bihor. Potrivit Hotnews, asociatia Wild Boar este controlata de cunoscutul om de afaceri. Directorul celui de-al doilea participant la licitatie AJVPS Bihor, Ion Silaghi, a anuntat ca licitatia a fost corecta si ca nu va depune contestatie. In baza contractului incheiat intre cele doua parti, jumatate din suma de aproape 900 de milioane de lei vechi, va intra in bugetul statului. Diferenta va fi acordata proprietarilor de terenuri agricole si forestiere din perimetrul fondului de vanatoare, proportional cu suprafata detinuta. Asociatia va trebui sa respecte cotele de vanatoare stabilite anual de catre Ministerul Agriculturii, se precizeaza in comunicat. Pana in anul 1989, fondul de vanatoare a apartinut protocolului de stat. In anul 2001, Regia Nationala a Padurilor a renuntat la fond, motivand ca se afla in imposibilitatea de a-l gestiona. Fondul a fost concesionat de Asociatia de Vanatoare Zimbrul Bucuresti si firma Wild Boar, investitia in ingradirea, amenajarea si popularea fondului fiind suportate de omul de afaceri Ion Tiriac. De fondul de vanatoare de la Balc si de Ion Tiriac se leaga celebrul scandal “Macelul de la Balc”. Atunci, cei 33 de participanti la vanatoare, printre care si Adrian Nastase si fiul celebrului om de afaceri, Ion Alexandru Tiriac, au doborat 185 de mistreti. Domeniul era concesionat de guvernul Nastase lui Ion Tiriac pe 40 de ani.

Citeste si:  Din 2007, pestele nu va mai putea fi vandut decat pe bursa

Autor: (A.I.)