Prima sedinta de tranzactionare a acestei saptamani a continuat sa aduca castiguri investitorilor de pe piata bursiera, mai ales detinatorilor de titluri SIF. Cele mai performante zece actiuni au urcat cu 1%, in timp ce actiunile societatilor financiare au crescut cu inca 1,9%. De fapt, BET-FI a atins un nou maxim istoric ajungand la 35193,13 puncte, ceea ce inseamna o crestere de 103,5%.

Per ansamblu, cotatiile au inregistrat o apreciere de 0,8%. Lichiditatea a fost in crestere, astfel ca volumele mari transferate in sesiunea de ieri au dus la un rulaj total de 46,8 milioane lei, echivalentul a 13,1 milioane euro. Mai mult de jumatate din aceasta valoare, mai exact aproximativ 28,5 milioane lei, s-a obtinut in urma transferurilor cu titluri SIF.

Parerea brokerilor referitor la aceste cresteri, inregistrate inca de la inceputul lunii septembrie, este impartita. Unii spun ca aprecierea succesiva a cotatiilor, neintrerupte, pana acum, de corectii negative semnificative, ar putea duce la scaderi drastice ale preturilor actiunilor, in timp ce altii nu vad o asemenea primejdie si cred ca piata isi urmeaza, firesc, trend-ul ascendent, pe care s-a incadrat dupa 29 august. „Parerea mea este ca piata se afla in plina crestere, datorata trendului ascendent pe care s-a incadrat, iar aceasta poate sa mai creasca o luna, de acum inainte, cu inca 15%, la nivelul indicilor“, declara Florin Catinas, broker la societatea WBS Romania. „Insa este nevoie de atentie, desigur“, adauga el, precizand ca piata de capital este stimulata, in prezent, de fonduri straine. Acestea investesc in blue-chips-uri, inclusiv in cele cinci societati financiare. Brokerul mai spune ca si romanii investesc in aceste actiuni, acestea reprezentand o alternativa la scaderea dobanzilor la depozite.

Citeste si:  Companiile petroliere - in topul tranzactiilor bursiere

Cele mai tranzactionate actiuni au fost cele ale SIF 5 Oltenia si SIF 2 Moldova. S-au facut schimburi cu 5,6 milioane de actiuni SIF 5, cu un rulaj de 10,6 milioane lei, iar cotatia a urcat cu 2,7%, pana la 1,9000 lei/actiune. Un pachet de 400.000 de actiuni s-a transferat prin doua tranzactii speciale, perfectate la acelasi pret. In cazul SIF 2, s-au tranzactionat 5,8 milioane de titluri la valoarea totala de 9,3 milioane lei. Pretul unei actiuni a ajuns la 1,6200 lei, cu 3,8% mai mult fata de sedinta anterioara. S-au mai efectuat transferuri speciale cu un milion de titluri SIF 3, la pretul de 1,7400 lei/actiune si cu actiuni SIF 1 Banat-Crisana, 384.500 titluri, la pretul de 1,6600 lei/actiune. De asemenea, o tranzactie speciala a vizat un pachet de 417.000 actiuni SIF 4 Muntenia, la pretul de 1,26000 lei/actiune. Cotatia titlurilor Rompetrol a urcat cu 1,7%, pana la 0,1180 lei/actiune.

Actiunile Petrom au scazut cu 0,4%, inchizand la 0,4740 lei/actiune. Titlurile Bancii Transilvania au mai castigat 1,9%, ajungand la 1,0300 lei/actiune, iar cele ale BRD s-au apreciat cu 0,7%, pana la 13,2000 lei/actiune

Citeste si:  Cauti un partener pentru dezvoltarea afacerii?

Autor: Gabi Zamora