În timp ce fenomenele meteo extreme provoacă pagube culturilor agricole din cele două Americi şi Africa de Nord, câmpiile Europei se bucură de o vreme favorabilă, iar recoltele mari de grâu din regiune ţin sub control preţurile mondiale la alimente, transmite Bloomberg.

Atât în nordul, cât şi în estul Europei, culturile de grâu sunt într-o situaţie foarte bună după ploile abundente de primăvară. Perspectivele bune pentru cei mai mari exportatori mondiali de grâu au ajutat la înjumătăţirea cotaţiilor faţă de valorile record de anul trecut, contracarând impactul secetei înregistrate în alte regiuni cultivatoare de grâu precum şi deficitul de aprovizionare provocat de războiul din Ucraina.

Toate acestea sunt un semnal de bun augur pentru reducerea notei de plată cu importurile de alimente şi ar putea ajuta la ţinerea sub control a inflaţiei. Cu toate acestea, multe depind de cum va fi vremea în luna iunie, iar rezervele mondiale reduse fac ca pieţele să rămână tensionate.

Citeste si:  Preturile terenurilor se stabilizeaza

“Mai avem un drum lung până la recoltat. Însă pentru moment situaţia este ok”, spune Sebastien Poncelet, analist şef la firma franceză de consultanţă în agricultură Agritel.

Deocamdată, semnalele sunt pozitive. Departamentul american al Agriculturii prognozează că o recoltă mare în Europa ar putea duce producţia mondială de grâu la noi recorduri în sezonul agricol 2023-2024. Peste 90% din culturile de grâu ale Franţei sunt considerate a fi într-o stare “bună” şi “foarte bună”, cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu, iar guvernul de la Paris estimează că producţia totală a blocului comunitar ar putea să se ridice la 131,5 milioane de tone în acest an, cu aproximativ 6% peste media ultimilor cinci ani.

În România, producţia de grâu ar putea creşte cu 13%, revenindu-şi după seceta de anul trecut, susţin analiştii de la Agritel. Fermierul Ricardo Luis, care lucrează 5.000 de hectare în sudul României, este optimist. Dacă va ploua în curând, “situaţia în unele zone ar putea trece de la bună la foarte bună”, susţine Luis.

Citeste si:  Rebranding UGIR, dupa doi ani de Tender

Şi recolta de grâu a Rusiei ar putea depăşi cu 7% media multianuală, chiar dacă nu va trece de recordul istoric din 2022, afirmă Andrey Sizov, director la firma de consultanţă SovEcon.