Alegerea unui succesor a lui Adrian Nastase la sefia Camerei va reaprinde disputele dintre putere si opozitie. Fiecare parte a inceput deja negocierile pentru asigurarea unui suport parlamentar care sa permita ascensiunea propriului candidat la a treia functie in stat. Daca UDMR si-a anuntat ferm sprijinul pentru candidatul Aliantei, se pare ca Partidul Conservator e dispus sa negocieze si cu Alianta, si cu PSD.

Alianta PNL-PD a anuntat de acum doua zile ca-l sustine pe liberalul Bogdan Olteanu. Desemnarea acestuia drept candidat comun nu este insa batuta in cuie, iar PD ar putea cere PNL sa faca o alta propunere, intrucat Olteanu nu ar fi pe planul tuturor democratilor. Acestia i-ar reprosa ca este mult prea apropiat de premierul Tariceanu. De cealalta parte, liberalii nu vor sa-l schimbe pe Olteanu, pe care-l considera “un politician de tip nou, capabil sa schimbe imaginea Parlamentului”. Iar asta nu este singura disputa care trebuie transata in sedinta coalitiei de duminica.

Citeste si:  Pagube de 24.000 de miliarde de lei

Troc intre PD si PNL

Conducerea Camerei nu va fi data PNL doar de dragul mentinerii Aliantei. Potrivit unor surse, democratii ar dori sa le revina lor postul de ministru pentru relatia cu Parlamentul, detinuta acum de PNL, cel putin pana cand democratii vor putea pune mana pe sefia Senatului. Liberalii nu par dispusi sa piarda acest minister si au anuntat deja posibilii succesori ai lui Olteanu. Deputatul PNL Cristian Adomnitei i-a nominalizat pe senatorul Norica Nicolai sau Titu Ghiorghiof, secretar in Biroul Permanent al Camerei pentru acest post. Pe de alta parte, viceliderul grupului PNL din Camera, Dumitru Pardau, a declarat ca va solicita un vot de incredere parlamentarilor liberali pentru sustinerea lui Olteanu la functia de presedinte al Camerei. El a mai spus ca si Partidul Conservator trebuie sa vina alaturi de PNL, PD si UDMR pentru ca Daniela Popa nu poate obtine voturi care sa o impuna in aceasta functie. Liberalii, prin vocea Monei Musca, ameninta cu alegeri anticipate, in cazul in care coalitia nu-si impune propriul candidat la Camera.

Citeste si:  In spatele ochelarilor. «Mi-este foarte greu! Am un singur gand: sa nu raman cu vreo datorie»

PC negociaza cu toata lumea

Partidul Conservator pare a fi deschis la negocieri pe ambele fronturi. Oficial, PC vrea candidat propriu. Neoficial, negociaza cu PSD pentru a-l sustine pe Valer Dorneanu. In acelasi timp, lasa portile deschise si pentru candidatul Aliantei, in speranta ca va obtine Loteria Romana. Conservatorii nu au decat 21 de voturi pe care le vor negocia la sange. Nu ar fi exclus nici ca PSD sa faca o miscare de ultim moment si, alaturi de PRM si PC, sa o voteze pe Daniela Popa doar ca presedintia sa nu revina Aliantei. Cele trei partide au impreuna 163 de deputati, iar pentru a impune viitorul presedinte le mai trebuie doar 4 voturi, usor de gasit printre independenti.

Autor: Luminita Castali