Gigantul american PepsiCo a încetat să mai producă băuturile Pepsi, 7UP şi Mountain Dew în Rusia, la aproape şase luni după ce compania anunţa că îşi va suspenda vânzările şi producţia ca urmare a invadării Ucrainei de către Rusia, transmite Reuters.
Anunţul celor de la Pepsi vine după ce jurnaliştii Reuters au vizitat mai multe zeci de supermarketuri şi magazine din Moscova şi alte oraşe din Rusia şi au descoperit doze şi sticle de Pepsi produse inclusiv în lunile iulie şi august la fabricile din Rusia.
Într-un comunicat de presă remis Reuters, PepsiCo a informat că a încetat să mai producă concentrate pentru PepsiCola, Mirinda, 7Up şi Mountain Dew în Rusia.
“Toate concentratele au fost ulterior epuizate în Rusia şi producţia a încetat”, a declarat un purtător de cuvânt de la PepsiCo la începutul acestei luni, în primele comentarii publice cu privire la acest subiect după ce la începutul lunii martie compania anunţa suspendarea producţiei, vânzărilor şi activităţilor promoţionale şi de publicitate în Rusia.
Purtătorul de cuvânt a precizat că decizia de încetare a producţiei este “în linie cu anunţul nostru din martie” dar nu a dorit să ofere alte detalii cu privire la vânzări.
Potrivit Reuters, continuarea producţiei până la această dată face ca băuturile PepsiCo să fie în continuare disponibile la Moscova şi până în extremul orient la Krasnoyarsk şi în Siberia. Proprietarul unei săli de sport din Moscova a dezvăluit că a făcut o comandă pentru Pepsi la mijlocul lunii august.
Occidentul nu a sancţionat vânzările de alimente şi băuturi în cadrul măsurilor sale destinate să pedepsească Rusia pentru acţiunile sale din Ucraina.
Însă, faptul că băuturile PepsiCo sunt în continuare disponibile în Rusia scoate în evidenţă complexitatea procesului de retragere. În 2021, Rusia a fost cea de-a treia mare piaţă pentru Pepsi, după SUA şi Mexic. PepsiCo a operat în Rusia timp de peste 60 de ani şi băuturile sale răcoritoare au fost unul din puţine produse occidentale permise în fosta URSS.