“Locul de munca, vechimea si tot ce se scria pana acum in cartea de munca a fiecarui angajat a inceput sa se treaca, de la 1 ianuarie 2006, pe un suport informatic, mai exact in baza de date a caselor de pensii. Acest procedeu este mult mai eficient, in primul rand ca elimina erorile care apareau atunci cand acestea erau completate cu pixul si apoi timpul alocat acestei operatiuni este mult mai scurt. Sa nu mai vorbim de faptul ca oriunde in lume acest procedeu informatizat de stocare a datelor exista de foarte mult timp si, cum Romania merge spre integrare, este musai sa-l adoptam si noi”, a declarat secretarul de stat si presedintele Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca, Silviu Bian. Aceasta schimbare in evidenta activitatii fiecarui angajat a fost aprobata prin hotarare de Guvern si a intrat in vigoare de la 1 ianuarie 2006. Pentru ca procesul de trecere a datelor din cartile de munca in sistemul informatizat a caselor de pensii sa se faca in cele mai optime conditii, persoanele fizice si juridice care detin si pastreaza carnetele de munca sunt obligate sa colaboreze cu autoritatile, in sensul ca trebuie sa depuna aceste documente la dispozitia casei teritoriale de pensii pe raza careia isi are domiciliul sau sediul. Pentru a fi “in regula”, angajatorii trebuie sa aiba completate carnetele cu toate inscrisurile pana la data de 1 aprilie 2004 si sa fie certificate de autoritatile abilitate.
Cartile de munca predate trebuie sa fie insotite de copia actului de identitate al titularului, din care sa rezulte codul numeric personal. Dupa incheierea operatiunii de inregistrare a datelor, carnetele de munca, in original, vor fi predate detinatorilor. In prezent, numarul carnetelor existente pe piata muncii este de aproximativ 8.000.000. Se preconizeaza ca operatiunea de preluare a datelor sa se desfasoare pana in 2008, cand va fi modificat si Codul Muncii.
Autor: Andreea Dancu