Pentru a-l depasi, euro ar putea adopta strategia dolarului
Rezerva Federala (Fed), sistemul de banci centrale din SUA, are un nou presedinte care este sustinator al instituirii unor tinte…
Herastrau Imobiliare lanseaza obligatiuni de 7 milioane euro
La Bursa de Valori Bucuresti se deruleaza, in aceasta perioada, oferta publica pentru obligatiunile emise de Herastrau Imobiliare Investitii SA,…
Inceputul de saptamana va indica trendul pietei
Investitorii de la Bursa au avut parte, saptamana trecuta, de sedinte de tranzactionare palpitante. La inceputul saptamanii, ele au fost…
Tariceanu anunta posibilul divort de FMI
Nu mai avem nevoie de un acord cu Fondul Monetar International (FMI), pentru ca avem si noi specialisti, a declarat…
Petitorii Daewoo au probleme
Mult-dorita nationalizare si apoi privatizare a fabricii Daewoo de la Craiova treneaza. Partea coreena ar vrea sa ridice pretul de…
Scad dobanzile la creditele pentru locuinte
Bancpost scade de azi dobanda la creditul pentru locuinte. Astfel, la imprumuturile pentru locuinte cu dobanda fixa, pe o perioada…
Firme romanesti, in frunte cu Rompetrol, pe lista neagra a ONU
Raportul final asupra programului ONU “Petrol contra hrana” acuza peste 2.000 de companii din diverse tari, inclusiv din Romania, ca…
Se vinde Bloomberg
Una dintre cele mai importante institutii financiare din lume este pe cale de a fi vanduta. Grupul Bloomberg, detinut de…
Investitorii in SIF-uri asteapta oferta pentru BCR
Dupa o perioada de acumulare de mai bine de o saptamana, jucatorii de la Bursa au fost mai temperati, ieri,…
Rompetrol vrea o cifra de afaceri de 2,3 miliarde dolari
Rompetrol Rafinare (RRC), principala companie a grupului Rompetrol, inregistreaza, dupa 9 luni de activitate in 2005, un profit operational consolidat…







