Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi Fondul European de Investiţii (FEI) au semnat o finanţare în valoare de 1,012 miliarde de euro pentru noi investiţii în România, afirmând angajamentul Grupului BEI de a sprijini economia ţării, conform unui comunicat al instituţiei financiare internaţionale.
În 2022, angajamentul Grupului BEI în ţară a inclus finanţare pentru sănătate, dezvoltare urbană, regenerare forestieră, învăţământ terţiar şi investiţii în afaceri. BEI a oferit sprijin pentru construirea unui nou spital regional în Craiova şi pentru reabilitarea a 26 de spitale şi unităţi medicale mai mici din întreaga ţară, finanţare universităţilor din Cluj-Napoca şi Târgu Mureş, precum şi un nou sprijin direcţionat pentru îmbunătăţirea siguranţei rutiere în toată ţara. Atât universităţile, cât şi proiectele de siguranţă rutieră au beneficiat de sprijinul consultativ oferit de Platforma europeană de consiliere în materie de investiţii.
Banca a oferit, de asemenea, sprijin IMM-urilor şi întreprinderilor de dimensiune intermediară, prin intermediari financiari, pentru cercetare şi dezvoltare în tehnologii inovatoare de sisteme de propulsie cu aplicare în vehicule electrice şi hibride reîncărcabile.
Pe parcursul anului 2022, FEI şi-a sporit şi mai mult sprijinul pentru un mediu economic incluziv. Au fost semnate diverse acorduri pe tematica microfinanţare a Fondului InvestEU, cu scopul de a mobiliza peste 1,25 miliarde lei pentru microîntreprinzători din toată ţara. FEI a lansat, de asemenea, selecţia intermediarilor pentru instrumentul de capitaluri proprii în valoare de 400 milioane euro finanţat din Planul de redresare şi rezilienţă şi lucrează cu Comisia Europeană şi Guvernul României pentru constituirea compartimentului pentru state membre al InvestEU, care va sprijini tranziţia verde şi competitivitatea întreprinderilor româneşti.
“Una dintre lecţiile învăţate din pandemia de Covid-19 este că societăţile noastre au nevoie de sisteme de sănătate puternice şi de încredere în orice moment. Am sprijinit România în timpul pandemiei de Covid-19, dar, privind spre viitor, sunt mândră că în 2022 Banca Europeană de Investiţii a continuat să ajute România să deblocheze sprijin pe scară largă pentru sănătate. Sprijinul nostru pentru construirea unui nou spital regional în Craiova şi reabilitarea a 26 de spitale şi unităţi medicale mai mici vine în continuarea finanţării şi consultanţei noastre pentru două noi spitale regionale din Iaşi şi Cluj în 2021. Aceste proiecte vor oferi cetăţenilor acces la tratament de specialitate şi vor îmbunătăţi învăţământul medical pentru viitoarele generaţii de medici. Suntem pregătiţi să sprijinim transformarea sectorului medical al României, precum şi alte investiţii prioritare, inclusiv cofinanţarea Planului de redresare şi rezilienţă al României”, a declarat Lilyana Pavlova, vicepreşedinte BEI, care a vizitat România joi.