Ministerul Economiei si Finantelor vizeaza pentru aceasta luna modificari ale Codului Fiscal in domeniul taxei pe valoare adaugata, iar printre masuri se numara eliminarea taxarii inverse pentru lucrari de constructii, introducerea unei cote forfetare in domeniul panificatiei, incasarea dividendelor din timpul anului, la incheierea trimestrului si impunerea nerezidentilor, au declarat, pentru NewsIn, surse din minister.

Prin aceste masuri, Finantele intentioneaza sa finalizeze proiectul de modificare a Codului Fiscal, pana la sfarsitul lunii septembrie, pentru a-l prezenta in guvern.

Biris: Eliminarea taxarii inverse pentru lucrari de constructii era de asteptat

Cele mai multe modificari vor fi aduse capitolului TVA pentru a alinia unele prevederi la directivele europene in domeniu. Finantele vor sa elimine masura simplificata de taxare inversa la TVA pentru lucrarile de constructii-montaj, masura a carei punere in practica s-a dovedit dificila pentru majoritatea companiilor.

“Eliminarea taxarii inverse pentru lucrari de constructii era de asteptat in special datorita dificultatilor pe care aceasta taxa le-a creat constructorilor. De patru luni imi sfatuiesc clientii sa nu o ia in practica pentru anul 2008. Eu ma asteptam, pentru ca a creat multe dificultati in practica”, a declarat, pentru Curierul National, avocatul Gabriel Biris, managing-partner al casei de avocatura Biris-Goran. Taxarea inversa se mai aplica in cazul deseurilor, livrarilor de cladiri, materialului lemnos si bunurilor si serviciilor prestate de firme aflate in faliment. In cazul taxarii inverse, furnizorul nu scrie pe factura valoarea TVA, ci face mentiunea taxare inversa, iar beneficiarul trece valoarea pe care o evidentiaza ca taxa colectata si deductibila.

Citeste si:  Credit nou pentru IMM-uri destinat achizitiei de echipamente si mijloace fixe

Cota forfetara in panificatie va reduce evaziunea fiscala

Tot la capitolul TVA vor fi inasprite unele prevederi referitoare la administrarea taxei in scopul combaterii evaziunii fiscale. Principala noutate pe care Finantele o au in vedere vizeaza introducerea unei cote forfetare in domeniul panificatiei.

Potrivit surselor citate, ministerul nu a luat decizia daca impozitarea panificatiei cu o cota forfetara este oportuna in acest moment, situatia aflandu-se in analiza.

“Masura introducerii unei cote forfetare in domeniul panificatiei este absolut justificata, avand in vedere evaziunea fiscala din panificatie. Ramane de vazut, insa, cat de eficienta este aceasta masura, avand in vedere faptul ca evaziunea nu vine din nedeclararea profiturilor, ci din cea a vanzarilor”, a mai spus Biris.

Incasarea dividendelor la finele trimestrului va flexibiliza relatia companie – asociat

De asemenea, MEF va mai opera modificari asupra impozitului pe profit, dand posibilitatea incasarii dividendelor din timpul anului, la incheierea trimestrului, si asupra impunerii nerezidentilor unde Finantele vor sa clarifice unele prevederi care sunt in contradictie cu reglementari ale Codului de procedura fiscala.

Citeste si:  Concurenta scoate dobanda fixa din portofoliile bancilor

Biris apreciaza posibilitatea incasarii dividendelor din timpul anului, la incheierea trimestrului, ca fiind o masura foarte buna, intrucat permite o flexibizare a relatiei companie – asociat.

“Pe ansamblu, masurile sunt bune, dar cred ca sunt insuficiente pentru imbunatatirea colectarii veniturilor bugetare, multe alte masuri trebuind luate in acest sens, dar despre care inca nu se vorbeste nimic”, a conchis Biris. Acesta considera ca principala masura care ar trebui luata este impozitarea persoanelor fizice pentru tranzactii imobiliare, cota existenta de 1-3% nefiind cea mai buna masura.

Ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, a anuntat ca ministerul pe care il conduce va face unele modificari ale Codului Fiscal, dar fara sa majoreze cotele principalelor taxe si impozite.

Autor: Adina Vlad