– Pe fondul cresterii tensiunilor geopolitice, la care se adauga cresterea pretului titeiului, fondurile straine au inceput sa se retraga din tarile emergente, provocand deprecierea monedelor acestora

– Nici leul nu a scapat de aceste evolutii, euro ajungand de la o cotatie de 3,46 lei, in mai, la 3,6 in iulie

– Pana la sfarsitul anului, analistii estimeaza un curs in zig-zag al euro, cu minime de 3,5 si un prag maxim de 3,7 lei

Pe fondul cresterii tensiunilor geopolitice, precum programul nuclear iranian, testele de rachete nord-coreene sau, in ultima perioada a conflictului dintre Israel si Liban, la care se adauga majorarea constanta a pretului la titei, fondurile straine, speculative sau hedge funds, au inceput sa se retraga din asa-zisele tari emergente, provocand deprecieri ale monedelor acestora. Cel mai mult au avut de suferit lira turceasca, dolarul neozeelandez si randul sud-african.
Nici leul nu putea scapa de aceste evolutii, de la valori de 3,46 lei, inregistrate in prima parte din mai, euro urcand la finele lui iunie la un maxim de 3,6382 lei, pentru ca de la inceputul lui iulie cotatiile sa fluctueze intre 3,56 si 3,6150 lei. La nivelul primei jumatati a anului, moneda nationala a avut totusi o tendinta apreciativa fata de cea europeana, avand in vedere ca 2006 a inceput cu un curs de 3,6765 lei, dupa ce in vara anului trecut euro coborase pana la 3,40 lei.

Citeste si:  Tranzactii pe Rasdaq de 150 de milioane de euro

Tintele posibilei deprecieri – statele emergente

Intrebarea care se pune este daca ciclicitatea pe care a aratat-o leul in ultimii doi ani se va mentine si in 2006. Daca in perioada octombrie – februarie s-a observat un proces de depreciere a monedei nationale, primavara si vara, atunci cand inflatia scade pronuntat, au adus aprecieri ale acesteia. De altfel, daca privim spre octombrie 2004, cand euro a atins un maxim de 4,1302 lei, observam ca deprecierea lui este de aproape 15%, ea fiind in august trecut de aproape 21,5%.
Ce va fi insa in aceasta iarna? Daca se va mentine evolutia negativa a pietelor financiare internationale, care a condus la cresterea pretului unciei de aur la un maxim al ultimilor 26 de ani, de peste 740 dolari, am putea avea de a face cu o situatie de criza, asemanatoare celei din toamna lui 1987. De data aceasta s-ar putea ca principalele “tinte” sa fie zonele economice emergente, care au profitat in ultimii ani de intrari masive de capitaluri speculative. Un bun exemplu este Turcia, care a fost nevoita pentru a proteja lira sa ridice dobanda de referinta pana la 22%, in timp ce forintul maghiar a inregistrat cele mai scazute cotatii ale ultimilor ani.

Citeste si:  Un milion de euro pe zi la Bursa Sibiu

Pericolul: datoria externa privata

Daca este sa ne luam dupa oficialii BNR, avem motive sa stam linistiti, fluctuatiile cotatiilor facand totusi parte din regula jocului. Liberalizarea contului de capital a facut cursul leului sa devina din ce in ce mai corelat cu cel al celorlalte valute din regiune, iar o eventuala iesire masiva de capitaluri din pietele emergente va afecta si Romania.
Pentru BNR problema nu vine din partea fondurilor speculative, o eventuala sterilizare fiind destul de usor de realizat avand in vedere rezerva consistenta de valuta a tarii. Necazurile pot aparea datorita cresterii explozive a datoriei externe private, care a depasit-o pe cea publica.
De altfel, guvernatorul Mugur Isarescu declara de curand, referitor la dobanda de referinta: “Daca am fi marit-o mai mult (dobanda de politica monetara a fost majorata in iunie de la 8,50 la 8,75%, n.red), am fi transmis un semnal ca suntem deranjati de nivelul actual de curs sau de ceea ce se intampla pe alte piete, ceea ce nu este cazul”.
In aceste conditii este posibil ca sfarsitul acestui an sa gaseasca raportul euro/leu in culoarul 3,5 – 3,6 lei, cu izbucniri mult mai dese in jos sau in sus, pragul minim care ar putea fi atins fiind cel de 3,45 lei, iar cel maxim de 3,7 lei. In ceea ce priveste dolarul, se pare ca situatia geopolitica actuala ii prieste, asa cum o arata si evolutia paritatii euro/dolar, ceea ce creeaza premisele revenirii sale spre pragul de 3,1 lei, nivel care nu a mai fost atins de la sfarsitul anului trecut.

Citeste si:  Biofarm si-a dublat profitul la sase luni

Autor: Radu Georgescu