Google lanseaza o noua functie a aplicatiei sale Picasa de management al fotografiilor, care va permite utilizatorilor sa organizeze si sa imparta fotografiile pe Web.
Picasa Web Album va fi disponibil initial doar pentru un numar limitat de utilizatori Gmail la adresa http://picasaweb.google.com.
Picasa, tehnologie achizitionata de Google in 2004, este un software descarcabil gratuit care permite utilizatorilor sa gaseasca si sa editeze fotografii pe un computer desktop si sa le trimita altora de pe un cont Gmail, sau sa le publice intr-un blog.
Picasa Web Album permite incarcare si stocarea cu usurinta a fotografiilor pe Web. Albumele incarcate pot fi publice, adica disponibile pentru oricine cunoaste contul Gmail sub care au fost listate, sau private, ceea ce inseamna ca nu sunt disponibile decat prin itermediul unui link special Picasa trimis doar utilizatorilor doriti.
Vizitatorii nu trebuie sa se inscrie sau sa aiba un cont Gmail pentru a vedea fotografiile. O sectiune “recent activity” arata fotografiile recente incarcate de prieteni. Utilizatorii pot comenta fotografiile celorlalti si pot stoca in jur de 1.000 de fotografii, inainte de a plati o taxa pentru o stocare suplimentara.
Fotografiile sunt adaptate automat dimensiunii ecranului si nu au reclame alaturi. Imaginile sunt preincarcate pentru o vizualizare rapida, iar utilizatorii pot descarca albume intregi la o rezolutie 1.600-pixel.
Intre timp, Photobucket anunta disponibilitatea uneltei Photobucket Jwidget, un plug-in gratuit care da posibilitate site-urilror Web sa ofere imagini gratuite si video hosting pentru utilizatori.
Photobucket ofera video si foto sharing gratuit si permite utilizatorilor sa gazduiasca cu usurinta imagini si video si sa le conecteze la retele sociale, site-urile de licitatii, blog-uri, etc.
Saptamana trecuta, Yahoo a lansat o versiune beta limitata a unui nou site Yahoo Photos care permite descarcarea de fotografii high-resolution, tag shot-uri cu descriptori pentru cautare si posibilitatea de a comenta fotografiile.