Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a elaborat un proiect de act normativ prin care vrea sa modifice modelul si continutul formularului cu numarul 300, “Decont de taxa pe valoarea adaugata (TVA)”, respectiv data de la care taxa devine exigibila pentru achizitiile intracomunitare, a informat ieri agentia NewsIn. “Pentru a evita orice neconcordanta intre livrarile intracomunitare de bunuri, scutite de TVA, care se includ in decontul de TVA si in declaratia recapitulativa pentru astfel de livrari in statul membru de origine, si achizitiile intracomunitare evidentiate in decontul de TVA si in declaratia recapitulativa pentru achizitii intracomunitare in statul membru de destinatie, incepand cu data de 1 ianuarie 2008, au intervenit modificari privind exigibilitatea taxei pentru achizitiile intracomunitare”, se arata in comunicatul publicat de ANAF. Proiectul prevede modificari ale regulilor de stabilire a exigibilitatii taxei pe valoarea adaugata pentru livrari si achizitii intracomunitare de bunuri, respectiv de stabilire a datei la care trebuie inregistrate facturile in documentele contabile ale companiei. Astfel, exigibilitatea intervine la data facturarii, daca factura este emisa inainte de a 15-a zi a lunii urmatoare celei in care a intervenit faptul generator (adica a prestarii serviciului sau efectuarii operatiunii de vanzare-cumparare mentionate in factura), chiar si in cazul facturilor de avans.

Citeste si:  Amanarea noului Cod Fiscal, praf in ochi. Multe impozite sunt de 16% de la 1 ianuarie

In acest sens, proiectul prevede ca, atat in cazul unei livrari intracomunitare de bunuri, scutite de taxa, cat si in cazul unei achizitii intracomunitare de bunuri, exigibilitatea taxei intervine in cea de-a 15-a zi a lunii urmatoare celei in care a intervenit faptul generator.

Prin exceptie, exigibilitatea taxei intervine la emiterea facturii, daca factura este emisa inainte de data mentionata.

Veniturile obtinute in 2007 din peste cinci contracte de inchiriere, declarate pana la 15 ianuarie

Persoanele care au obtinut venituri, anul trecut, in baza a mai mult de cinci contracte de inchiriere, trebuie sa respecte, din 2008, procedura de declarare si stabilire a impozitului pe venituri din activitati independente. Asadar, pana la 15 ianuarie castigurile estimate in anul trecut trebuie declarate.

Astfel, persoanele fizice care anul trecut au obtinut venituri din cedarea folosintei bunurilor si care la data de 31 decembrie 2007 aveau in derulare un numar mai mare de 5 contracte de inchiriere sau subinchiriere sunt impozitate incepand cu 1 ianuarie 2008 potrivit regulilor aferente veniturilor obtinute din activitati independente, si nu conform procedurilor aplicate pentru veniturile din cedarea folosintei bunurilor.

Citeste si:  Negustorii de diamante intra in afaceri imobiliare

Contribuabilii trebuie sa declare, pana la data de 15 ianuarie 2008, la Agentia Nationala de Administrare Fiscala, veniturile si cheltuielile estimate, prin completarea si depunerea declaratiei privind venitul estimat, conform formularului 220, pentru stabilirea platilor anticipate.

La stabilirea numarului de contracte generatoare de venituri din cedarea folosintei bunurilor nu se iau in calcul contractele de arendare a bunurilor agricole.

Venitul net va fi stabilit in sistem real, potrivit regulilor prevazute pentru activitati independente, iar contabilitatea va fi organizata in partida simpla.

Fiscul va stabili, pe baza declaratiei depuse de contribuabili, platile anticipate si impozitul anual datorat din activitati independente. Daca la sfarsitul acestui an contribuabilii nu mai au in derulare peste 5 contracte, incepand cu anul 2009 acestia pot declara venitul net realizat din inchiriere/subinchiriere potrivit regulilor aplicabile pentru categoria venituri din cedarea folosintei bunurilor.

Autor: Georgiana Varga