Reprezentantii oamenilor de afaceri cer ca personalul autoritatilor de control sa nu mai primeasca procent din amenzi pentru ca acestia isi intensifica actiunile de control in mod abuziv, pentru a obtine salarii mai mari, a spus Marian Filimon, vicepresedinte al Consiliului National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii. “Stabilirea de stimulente ca procent din amenzile incasate conduce la cresterea numarului de abuzuri ale inspectorilor, care doresc sa aplice amenzi cat mai multe si cat mai mari pentru beneficii salariale”, a declarat vicepresedintele CNIPMMR. Filimon a facut referire la lucratorii din Garda Financiara, Garda de Mediu, Inspectia Sanitar-Veterinara si Organizatiile pentru Protectia Consumatorilor. In opinia lui Filimon, se impune desfiintarea Garzii de Mediu si trecerea atributiilor ei catre Agentiile Judetene si Regionale de Mediu, pentru eliminarea suprapunerii de sarcini si atributii de control. “In acest fel, vor fi reduse si cheltuielile privind functionarea unor institutii cu aceleasi sarcini”, a explicat Filimon. Vicepresedintele CNIPMMR sustine ca “exista chiar un plan de amenzi, prin care inspectorii fac un bilant al sanctiunilor date spre sfarsitul lunii, iar daca acesta nu este corespunzator se da drumul de urgenta la noi controale, cu tematici superficiale si uneori chiar pentru anumiti clienti”.
Reprezentantii Consiliului National au precizat ca toate aceste probleme urmeaza sa fie semnalate oficial primului-ministru, Calin Popescu Tariceanu. Potrivit datelor furnizate de Filimon, comisarii Garzii Nationale de Mediu au controlat, in 2006, peste 30.000 de agenti economici si au aplicat 6.421 de amenzi, in valoare totala de 55 mil. lei. Ordonanta pentru organizarea Garzii Financiare stabileste ca “personalul Garzii Financiare beneficiaza de stimulente in procent de 15% din sumele incasate pentru bugetul statului ca urmare a controlului, reprezentand amenzi si sume confiscate, si in procent de 7% din sumele provenite din valorificarea bunurilor rezultate din confiscari, dupa deducerea cheltuielilor efectuate in scopul valorificarii acestora”.
Autor: Gabriel Botezatu