Din momentul intrării în vigoare a impozitului minim, în mediul de afaceri şi cel de consultanţă s-au vehiculat diferite variante alternative de funcţionare pentru cei mai mici întreprinzători, prin care poate fi ocolit acest impozit. Chiar oficialii din Ministerul Finanţelor Publice au recomandat celor care înregistrează venituri mici să aleagă o altă formă de funcţionare. Astfel, secretarul de stat în Finanţe, Graţiela Ioradache, a declarat că numărul persoanelor fizice autorizate (PFA) înregistrate la Registrul Comerţului în primele cinci luni a fost de 26.254, în creştere cu 32,6%, faţă de perioada similară a anului trecut, ca urmare a introducerii impozitului minim. “Această creştere s-a datorat, în principal, introducerii impozitului minim, pentru că multe firme s-au închis, preferând să devină persoane fizice autorizate. Este mult mai convenabil şi pentru ei (PFA – n.r.), dar şi pentru noi, pentru că astfel se reduce evaziunea”, a declarat, ieri, Graţiela Iordache, potrivit Mediafax. În primele cinci luni din 2008, numărul de PFA înregistrate a fost de 19.788.

Pe de altă parte, numărul firmelor care au intrat în insolvenţă în primele cinci luni ale anului a crescut cu 60,5%, de la 6.035 la 9.687. Numărul de înmatriculări în perioada ianuarie-mai a fost de 54.225, în scădere cu 12% faţă de 66.124 firme în perioada similară a anului trecut. Concomitent, au fost înregistrate 21.345 de radieri, mai puţin de jumătate faţă de 52.676 pe întreg anul 2008. În plus, la nivelul anului 2007, erau înregistrate 478.173 de microîntreprinderi, cu o cifră de afaceri de până în 100.000 euro şi cel mult nouă angajaţi.

Citeste si:  Nesiguranta a provocat noi scaderi la bursa

Introducerea acestui impozit a fost criticată de reprezentanţii mediului de afaceri, dar şi politic. Ministrul de Finanţe, Gheorghe Pogea, crede însă că introducerea impozitului forfetar va majora veniturile bugetare cu peste 350 mil. lei în acest an.

Impozitul minim încurajează evaziunea

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, liberalul Bogdan Olteanu, nu crede că introducerea impozitului forfetar va reduce evaziunea, ba din contră, acesta declara în luna aprilie că acest bir încalcă legislaţia europeană şi nu face decât să încurajeze companiile în găsirea unor forme de evaziune. Pentru necesitatea introducerii unei moţiuni simple, Olteanu a adus în discuţie precedentele judecate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin care s-a stabilit că impozitul “pe pierdere” încalcă legislaţia comunitară. “România va fi obligată de CEDO să renunţe la prevederile impozitului pe pierdere”, sublinia deputatul PNL. El a dat exemplul Franţei şi al Ungariei, care au renunţat la acest gen de taxare.
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor a comentat şi că într-un document al FMI – “Norme de elaborare a legislaţiei fiscale” – specialiştii Fondului conchid că impozitul minim pe profit, calculat la nivelul veniturilor, este inechitabil şi distorsionează activitatea economică, încurajând forme noi de evaziune fiscală. Olteanu a susţinut că măsura Cabinetului Boc descurajează înfiinţarea de companii noi, pentru că cele mai multe merg pe pierdere în primii ani de activitate.

Citeste si:  Bursa isi va stabili trendul in aceasta saptamana

Transformarea în PFA te scapă de bir

Luminiţa Ristea, managing partner la Nexia International, susţinea încă din luna aprilie că cel puţin 20% din numărul total de 478.173 de microîntreprinderi înregistrate la nivelul anului 2007 se vor transforma în persoane fizice autorizate (PFA), pentru a scăpa de plata impozitului forfetar. “Un minim de 20% din totalul microîntreprinderilor, mă refer la profesiile liberale, respectiv experţii contabili, auditorii, arhitecţii, consultanţii fiscali, lichidatorii şi avocaţii, vor opta, în contextul introducerii impozitului forfetar, pentru închiderea firmelor şi transformarea în PFA, ca să nu mai fie nevoiţi să plătească impozitul minim către stat. Aceştia vor plăti impozitul de 16% pe diferenţa care rezultă dintre venituri şi cheltuieli”, a spus Ristea.

De asemenea, şi Bogdan Olteanu vorbea de această mutare a IMM.  “Vom încuraja companiile să găsească noi metode de a-şi ascunde veniturile, de evaziune. Probabil vom ajunge în situaţia în care foarte multe dintre companiile mici se vor transforma în persoane fizice autorizate, pentru a evita să plătească acest impozit. Consecinţa va fi cu atât mai gravă pentru buget pentru că PFA nu plătesc nici alte impozite, ca atare veniturile bugetare vor scădea, şi nu vor creşte”, a completat Olteanu.

Citeste si:  SIF-urile, cele mai dorite actiuni

Potrivit unui document oficial prezentat marţi, un studiu de impact realizat de Ministerul Finanţelor estimează că este posibil ca circa 102.000 firme, care în 2008 au avut o cifră de afaceri medie de 200 euro/lună, să înceteze activitatea după introducerea impozitului minim, în timp ce încasările totale până în 2012 sunt anticipate la 4,2 mld. lei. Firmele plătesc, de la 1 mai, un impozit minim anual cuprins între 2.200 lei (aproximativ 500 euro), dacă au venituri totale de până la 52.000 lei, şi 43.000 lei (circa 10.000 euro) pentru venituri de peste 129 mil. lei. Firmele care înregistrează profit plătesc în continuare un impozit de 16%, dar nu mai puţin de limita minimă aferentă intervalului de venituri în care se încadrează.

Cristina Chicoş