Peste circa o luna Guvernul Tariceanu urmeaza sa-si asume raspunderea in Parlament pentru un pachet de 14 proiecte de legi privind reforma in Sanatate. Departe de a fi ideala, varianta ocolirii dezbaterii in Parlament a acestui pachet legislativ este singura care, data fiind configuratia actualei majoritati, va evita experienta sinistra a unor discutii si negocieri ce ar putea dura luni de zile. Ministrul Sanatatii Eugen Nicolaescu, economist la baza, vrea sa ia de coarne acelasi taur pe care predecesorul sau Mircea Cinteza n-a facut decat sa-l mangaie pe cornite. O revolutie in Sanatate e binevenita, chiar daca nu legislatia, oricat de buna ar fi, va rezolva problema cea mai grava a sistemului: subfinantarea cronica. Ideile cele mai importante din proiectele initiate de Ministerul Sanatatii par acelea privind coerenta actului managerial si jugularea actiunii unor grupuri de interese care functioneaza ca niste carteluri mafiotice. Preturile unor medicamente sunt umflate artificial ca urmare a politicilor monopoliste aplicate de lanturile farmaceutice. Ministrul Nicolaescu afirma indreptatit, intr-un interviu recent, ca „la nivelul managementului spitalelor este o superdebandada“. Bugetul multor spitale e administrat dupa ureche. Spitalele sunt multe unde nu trebuie si putine unde ar trebui sa fie mai multe. Haosul e justificabil doar pana la un punct de disperarea directorilor de spitale, care se vad constransi sa plimbe dintr-o sectie in alta niste fonduri jalnic de mici. Robinetul Sanatatii are insa un debit fluctuant, sume uriase favorizand anumite spitale, altele fiind lasate in plata Domnului, cu bolnavii lor cu tot. Nicolaescu mai spune ca „in sistemul de Sanatate este o coruptie de cumetrie intre cei care realizeaza institutii speciale pentru apropiati, rude, parinti, copii, veri“. Salutara mi se pare in acest context intentia reducerii cumulului de functii. Aceasta este, pana acum, tema care a provocat reactia cea mai ostila a sistemului. Extrem de vehement s-a manifestat senatorul PSD Sorin Oprescu ale carui functii si demnitati legate direct sau indirect de Sanatate au devenit greu de inventariat. E limpede ca Oprescu si numerosii sai suporteri cu simpatii pesediste mai mult sau mai putin afisate sunt nuca tare a sistemului provocat la razboi de guvernanti. Demersul lui Nicolaescu merita sustinere macar in articulatiile lui care tin de simpla transparenta si de logica bunului simt. Poate ca avand o minte mai proaspata, venit „din exterior“ si nedand semne ca ar ceda marilor presiuni ce au si inceput sa se abata asupra sa, Nicolaescu va avea macar sansa bruscarii unui sistem prafuit si dominat de increngaturi oculte. Adica o sansa similara cu a ministrului Macovei care, promovand un alt „pachet“ legislativ, scurtand cateva capete si luandu-se la tranta cu un sistem la fel de defect, a reusit sa puna cat de cat ordine in Justitie. De ce nu s-ar intampla acelasi lucru si in Sanatate?
Autor: Radu Calin Cristea
