Cele noua grupuri financiare ramase in cursa pentru privatizarea celei mai mari banci romanesti, Banca Comerciala Romana (BCR) au ajuns astazi la data-limita pana la care trebuie sa-si prezinte ofertele de pret. Dupa retragerea ABN Amro, ceilalti concurenti au depasit procesul de selectie si au avut acces la datele financiare detaliate ale bancii romanesti. Este vorba de Deutsche Bank, grupul olandezo-belgian Fortis, KBC, Banca Intesa, BNP Paribas, belgienii de Dexia, Banca Nationala a Greciei (BNG), Banco Comercial Portugues (BCP) si Erste Bank.
Intre timp, BCR a anuntat un profit record pe primele sase luni ale anului, ceea ce, in combinatie cu datele despre banca si perspectivele pietei bancare romanesti, a facut ca o serie de banci de investitii sa prezinte diverse evaluari ale pretului BCR, intre 3 miliarde euro si 5,5 miliarde euro.
Compania financiara britanica Keefe, Bruyette & Woods (KBW) a calculat o valoare estimativa a BCR la 5,5 miliarde euro, intr-un scenariu de triplare a profitului si a valorii contabile a bancii in urmatorii sase ani, bazat pe cresterea viguroasa a pietei financiare romanesti. Influenta banca de investitii americana Goldman Sachs a stabilit, la inceputul lunii octombrie, valoarea medie a BCR intre 3,8 si 5,8 miliarde dolari.
Austriecii de la Raiffeisen Zentralbank ?sterreich AG, grup financiar care nu participa in privatizarea BCR, au evaluat banca la suma de 3 miliarde euro, intr-o analiza care se bizuie pe actuala valoare a bancilor romanesti listate la Bursa si pe un bonus pe care cumparatorul va fi silit sa-l plateasca, data fiind concurenta.
Cea mai mare banca germana, Deutsche Bank, a fost privita, initial, ca favorita la mana BCR, spun analistii de la KBW, pe baza unei posibile dorinte politice a Romaniei de a-si strange relatiile cu Germania.
Vineri, analizele pietelor de capital publicate de „Dow Jones“ avertizau ca un posibil razboi pentru licitarea BCR ar putea fi negativ pentru Deutsche Bank. Banca italiana Intesa e dispusa sa liciteze pana la doua miliarde euro pentru pachetul de 62% din actiunile BCR, anunta, tot vineri, „Financial Times Deutschland“, citand surse bancare italiene. Ziarul comenteaza insa ca oferta este sub valoarea pietei, date fiind analizele care indica o evaluare a liderului pietei romanesti la 3,8-5,8 miliarde dolari.
Presedintele celei mai mari banci private a Portugaliei, Millennium BCP (MBCP), a anuntat vineri ca va face o oferta pentru BCR, fara a da detalii financiare, dar precizand ca este constient de valoarea bancii, situata intre 3,2 milioane euro si 4,8 milioane euro. BCP Millenium are cea mai mica valoare de piata din grupul celor noua, de numai 7,6 miliarde euro si, in urma cu cateva saptamanii, analistii de la banca de investitii portugheza BPI avertizau ca si o cheltuiala de 1,5 miliarde euro ar fi greu de suportat de catre banca. Trebuie insa observat ca cel mai influent actionar al BCP este grupul Fortis, o alta candidata la BCR. Fortis tocmai a platit, saptamana trecuta un sfert miliarde euro (224 milioane euro, 274 milioane dolari) pentru 3% din Banco Comercial Portugues. Miscarea, face ca Fortis sa detina 4,99% din BCP si sa devina unul dintre actionarii cei mai mari ai bancii. Fortis nu a facut mare zarva in jurul preluarii BCR, dar cu o capitalizare de 31,3 miliarde euro, este al treilea grup financiar candidat. Fortis a fost respins in initiativa sa de preluare a rivalei Dexia, a carei valoare de piata este de 20,5 miliarde euro.
Din grupul bancilor situate in Benelux, KBC este considerata de multi analisti ca avand cea mai confortabila pozitie financiara in acest moment, lucru care i-ar permite sa reziste la un pret mai mare. „Cred ca analistii s-au referit la capitalul de care dispunem. Avem intre 2,5 si 4 miliarde euro la dispozitie, depinde cum definim nivelul minim al capitalului pe care noi il avem la dispozitie“, a declarat, pentru „Averea“, Luc Popelier, directorul general pentru strategii si expansiune al KBC. El a admis ca banca are lichiditati potentiale de 4,3 miliarde euro, daca include participarea la Agfa Gevaert. „Suma de care dispunem acum este in jurul a 2,5 miliarde euro“, a adaugat Popelier. Surpriza acestei curse vine de la Erste Bank, initial interesata de CEC si in general dispusa sa intre pe piata romaneasca, fidela unor planuri de expansiune in zona. Ea pare sa fi luat cunostinta de ultima evaluare a BCR, de 5,5 miliarde euro, facuta vineri de KBW si sa reziste unei finantari din piata de capital. Insa, semnalul Erste ar putea fi mai degraba util pentru preluarea CEC, banca mai usor de digerat pentru Erste, dat fiind profilul lor comun de banci de economii. Pe de alta parte, analiza KBW reaminteste pietelor financiare ca banca este intr-o forma financiara impecabila, intr-un moment in care cotatia sa a cazut in ultima luna cu 10% la Bursa de Praga. Banca Nationala a Greciei (BNG) tocmai a incasat 600 milioane dolari, din care 400 milioane dolari cash, din vanzare subsidiarei sale Atlantic Bank din New York si a unui pachet de 25% din AGET Heracles, bani cu care are de gand sa-si finanteze achizitii in zona sud-est Europeana. Analistii greci vad mai degraba un succes in privatizarea CEC, al bancii care are o capitalizare de numai 10,5 miliarde euro.
Cea mai puternica banca din cursa, BNP Paribas, cu o capitalizare de 56 miliarde euro nu a lansat nici un mesaj pietei romanesti. BNP Paribas, a doua banca a Frantei, a anuntat in august ca dispune de 5 miliarde euro (6.2 miliarde dolari) pentru achizitii, pana in 2007. Ea vrea sa cumpere insa 19.7 % din Nanjing City Commercial Bank, cea mai mare banca din China, si isi urmareste interesele in zona magrebiana unde candideaza pentru Credit Populaire d’Algerie.
Ea a anuntat ca vrea sa participe la licitatia pentru banca egipteana, Bank of Alexandria. Trebuie insa remarcata absenta marilor banci americane si britanice, care pandesc consolidarea pietei est-europene pentru a prelua o banca mai mare. Britanicii de la HSBC, Deutsche Bank si Citigroup ar putea fi interesati de preluari in zone, spun analistii de la Raiffeisen, fiind cu ochii pe Erste Bank si OTP, ca prime tinte. (L.M.)
Autor: Lidia Moise