Ideea impozitarii veniturilor din agricultura are putini sustinatori la Ministerul Agriculturii. “Prioritatea anului 2006 este consolidarea fermelor de familie. Nu le putem impozita inainte sa le incurajam, mai ales ca subventiile pentru agricultura se vor diminua anul viitor fata de anul acesta”, arata Adrian tibu, purtatorul de cuvant al ministrului Gheorghe Flutur.
Cum si minstrul de finante, Sebastian Vladescu, si cel al agriculturii sunt liberali, nu este exclus sa vedem o serie de declaratii pro si contra impozitului, care sa cuprinda o buna parte a Executivului. Acest nou impozit apare intr-un an care va cunoaste o inzecire a obligatiilor de plata pentru proprietarii de terenuri agricole. Potrivit proiectului de Cod fiscal al Ministerului de Finante, impozitul anual pe hectarul de teren agricol va fi majorat de la 1,1 lei la o suma variabila, cuprinsa intre noua si 40 de lei. Dincolo de certurile politice, impozitul pe venitul agricol, preconizat a intra in vigoare de anul viitor, ridica o serie de probleme practice.
Impunerea pleaca de la estimarea veniturilor realizate din productia agricola. Ori acest lucru este imposibil de realizat in conditiile in care valoarea reala a pamantului este o mare necunoscuta in Romania. “Nu avem o lege care sa reglementeze modul de calculare a valorii economice a pamantului. Fara sa stim cat costa terenul, nu putem estima corect veniturile realizate din agricultura. Aprecierea va fi deci arbitrara, fara fundament economic”, arata Gabriel Popescu, analist agricol. Potrivit acestuia, un impozit agricol aplicat corect stimuleaza productivitatea si inregistrarea corecta a loturilor de pamant.
Autoritatile nu au pus inca pe picioare un sistem de monitorizare a preturilor pentru produsele agricole, fara sa mai vorbim de analizarea nivelului de profitabilitate sau de o autoritate pentru interventie. Fara un astfel de sistem, calcularea impozitului pe venitul realizat din agricultura ramane o gluma buna.
Ca si in alte cazuri, succesul unei masuri fiscale depinde de modul de aplicare a impozitului. Daca focalizarea inspectorilor va fi pe taranul de la piata cu doua-trei kilograme de mere din propria gradina, atunci vom avea mai degraba tensiuni sociale decat venituri sporite la buget. In cazul in care fermierii cu productie mare, care vand tone de produse in fiecare sezon, dar care nu platesc impozit, vor incepe, pe baza noii legi, sa dea dari catre stat, atunci lucrurile se vor schimba. Societatile comerciale agricole ii acuza de mult timp pe acesti “mici producatori” ca le concureaza neloial, pentru ca nu platesc TVA si impozit pe venit.
Potrivit unor surse din Ministerul de Finante, nu s-a stabilit inca modul exact de calculare a impozitului pe veniturile din agricultura, desi bugetul a intrat in dezbaterea Parlamentului. Cu toata opozitia Ministerului Agriculturii, impozitul acesta ar putea deveni realitate din anul 2006, cu conditia ca el sa nu devina motiv de cearta in interiorul Aliantei sau chiar al Coalitiei.
“Nu avem o lege care sa reglementeze modul de calculare a valorii economice a pamantului. Fara sa stim cat costa terenul, nu putem estima corect veniturile realizate din agricultura.” Gabriel Popescu,analist agricol
Autor: Sorin Barariu