Modelul sport al marcii Volkswagen, EcoRacer, a incheiat cu bine primul test pe o pista de competitie: 34 de jurnalisti din noua tari au supus spectaculosul concept-car din Wolfsburg la o verificare serioasa pe circuitul de la Pau, in sudul Frantei.

Pe parcursul a trei zile, ziaristii din domeniul motorsportului au acoperit peste 1.200 kilometri, ruland in principal cu viteze mari, la volanul automobilului galben. EcoRacer s-a dovedit a fi la fel de versatil si de dinamic precum un coupe, un roadster sau un speedster. Ulterior, EcoRacer a fost expus la KonzernWelt, in Autostadt din Wolfsburg.

Volkswagen a facut o prezentare statica pentru EcoRacer cu ocazia Salonului Auto de la Tokyo, in luna octombrie. Acest concept-car s-a bucurat de aprecieri pozitive din partea jurnalistilor prezenti la eveniment, precum si din partea vizitatorilor. Ideea realizarii unui test pe o pista de competitie, cu masina sport propulsata de un motor amplasat central, a fost dezvoltata la Tokyo.

Matthias Rabe, directorul Centrului de Dezvoltare la Volkswagen AG, a comentat: “Am facut acest pas oarecum neobisnuit pentru a demonstra ca fascinatia, sportivitatea si excelenta manevrabilitate pot fi combinate cu consumul eficient. Absolut impresionant, EcoRacer a trecut acest test fara a intampina vreo probl
ema pe circuitul de la Pau. Astfel s-a demonstrat ca sportivitatea acestui concept-car si consumul redus de carburant nu sunt notiuni straine una de cealalta”.

Citeste si:  Europa verde inchide jumatate din service-urile auto romanesti

EcoRacer cantareste numai 850 kilograme gratie caroseriei din fibra de carbon. Acceleratia, de la 0 la 100 km/h, se face in doar 6,3 secunde. Noul motor 1,5 litri turbodiesel, ce dezvolta 136 CP, atinge o viteza maxima de 230 km/h si un consum mediu de numai 3,4 litri la 100 kilometri.

Oricum, nu doar tehnologia a indeplinit asteptarile inginerilor de la Volkswagen. Designul vehiculului a fost si el prezentat pe pista franceza. Cesar Muntada, designer la Volkswagen, a declarat: “A fost o experienta minunata sa-ti vezi noul vehicul pe pista pentru prima data si sa asisti la reactiile pe care le produce. Personal, sunt multumit de emotiile pe care EcoRacer le-a smuls pe circuit de la cei care l-au testat”.

EcoRacer poate fi admirat la Autostadt, in Wolfsburg, pana la 9 ianuarie 2006.