Sedintele de tranzactionare de saptamana trecuta au reconfirmat faptul ca pilonul de sustinere a pietei bursiere sunt actiunile societatilor financiare, cele bancare si petroliere. Valoarea totala a schimburilor cu actiuni s-a ridicat la 307,7 milioane lei, echivalentul a 85,1 milioane euro. Cele mai tranzactionate titluri, in perioada analizata, au fost SIF-urile, in special SIF 2 Moldova si SIF 5 Oltenia, Banca Transilvania si Rompetrol Rafinare.

Actiunile societatilor financiare au inregistrat o crestere de aproximativ 7%, cea mai mare apreciere, consemnata de BET-FI, inregistrandu-se in sesiunea de marti, cand acest indice a urcat cu 5,1%. Pierderea suferita de titlurile societatilor financiare, saptamana trecuta, a fost de aproximativ 2%, din cauza corectiilor negative aparute in sedintele de miercuri si vineri. “Era de asteptat sa apara scaderi, dupa cresterile speculative consemnate in ultimele doua sedinte, care au adus investitorilor in titluri SIF castiguri de aproape 10%”, a declarat Adrian Ceuca, director de operatiuni la SSIF Broker.

Societatile financiare sunt, de ceva timp, extrem de interesante pentru investitorii de pe piata de capital, mai ales pentru fondurile straine, datorita procesului de privatizare a Bancii Comerciale Romane (BCR), dupa cum sustin analistii. SIF-urile detin, in total, putin peste 30% din actiunile BCR, iar o evaluare totala a bancii la 6 miliarde ar insemna ca fiecarui SIF i s-ar cuveni 300 milioane dolari, spun brokerii. Cei mai multi analisti sunt sceptici in privinta vanzarii de catre SIF-uri a titlurilor BCR pe care le detin.

Citeste si:  BNR pregateste o noua surpriza societatilor de leasing

“Parerea mea este ca SIF-urile nu vor vinde actiunile BCR pentru ca nu au alternative de investire a banilor obtinuti. SIF-urile nu au vandut niciodata pachete mari de actiuni detinute la celelalte banci. Chiar daca, in prezent, cota de piata a BCR a scazut cu 25%, banca are toate sansele sa creasca in ideea ca managementul viitor va face aceasta institutie de credit extrem de profitabila”, afirma Ceuca. Tot el afirma ca “valoarea de piata reala a BCR nu poate fi stabilita decat daca actiunile acesteia se tranzactioneaza la bursa, locul unde se intalnesc cererea si oferta, fapt ce ar influenta si cresterea valorii activelor SIF”.

In opinia brokerului, perspectiva tranzactionarii BCR pe piata bursiera, daca acest fapt se va intampla, totusi, “este suficient de indepartata, probabil peste doi ani”.

Banca Transilvania a fost, pe parcursul a trei sedinte, cea mai tranzactionata actiune. Valoarea totala a schimburilor efectuate saptamana trecuta a fost de 39 milioane lei, iar cotatia titlurilor TLV a urcat cu 8%.

Citeste si:  Fondurile de investitii ne aduc castiguri de trei ori mai mari decat un depozit

“Titlurile bancare au o evolutie spectaculoasa, datorita rezultatelor financiare bune, publicate la sase luni. Dupa politica de acordare a creditelor, dusa de aceste banci, creditele fiind principala sursa de obtinere de profit, ne putem astepta ca si rezultatele la noua luni ale Bancii Transilvania si BRD sa fie deosebite”, considera Ion Milea, director de operatiuni la societatea Muntenia Global Invest.

Alti brokeri sustin ca titlurile Bancii Transilvania s-au apreciat datorita zvonurilor privind o posibila majorare de capital si acordarea de actiuni gratuite anul viitor.

Titlurile Rompetrol Rafinare au fost cele mai lichide din piata. Prin intermediul a doua tranzactii speciale, una perfectata in sedinta de luni, iar alta joi, s-au transferat nu mai putin de 434 milioane de titluri RRC. Pretul acestor actiuni a crescut, in perioada analizata, cu aproximativ 4%.

In schimb, titlurile Petrom au fost din nou in scadere. Brokerii sunt de parere ca sindicatul companiei continua sa vanda pachete mari de actiuni SNP. Petrom a consemnat o apreciere de 1,3%, intr-o singura sedinta, cea de marti, iar in celelalte sesiuni bursiere a inchis la variatii negative. In sesiunea de vinerea trecuta, pretul unui titlu SNP ajunsese la 0,4320 lei.

Citeste si:  BNR reduce comisioanele in sistemul electronic de plati

Este posibil ca si saptamana aceasta, cotatiile actiunilor sa creasca, in special ale SIF-urilor, afirma brokerii, daca apar informatii noi legate de oferta de achizitionare a BCR. Aprecierea titlurilor SIF ar putea atrage si cresterea altor actiuni.

Autor: Gabi Zamora