Desi autoritatile au incercat prin declaratii belicoase sa minimizeze efectele secetei si ale preturilor administrate asupra inflatiei, aceasta a explodat in luna august, anuland tot castigul din primele sapte luni.

Practic lupta pentru scaderea acestui indicator sensibil se reia de la zero, iar sansele pentru a mai prinde diferenta de un punct fata de anul trecut sunt minime. Pentru ca, cel putin pe parte de alimente, cresterile vor continua in septembrie si octombrie.

Preturile de consum au crescut in luna august cu 0,86%, fata de 0,29% in luna precedenta, in principal pe fondul scumpirilor inregistrate la alimente, iar rata inflatiei din ultimele 12 luni a fost de 4,96%, in crestere cu un punct procentual comparativ cu nivelul consemnat la sfarsitul lunii iulie. Mai mult, anul trecut in luna august se inregistrase o usoara reducere a preturilor.

Cresterea medie a preturilor in ultimele 12 luni (septembrie 2006 – august 2007) fata de precedentele 12 luni (septembrie 2005 – august 2006), atat cea determinata pe baza indicelui preturilor de consum (IPC), cat si cea determinata pe baza indicelui armonizat al preturilor de consum (IAPC) este de 4,3% pe total.

Citeste si:  "I-am spus lui Tariceanu sa-si vada de treaba lui"

In luna august, produsele alimentare au inregistrat un avans de 1,68%, in conditiile scumpirii legumelor cu 3,83%, a produselor de morarit si panificatie cu 3,03% si a oualor cu 13,55%. Preturile marfurilor nealimentare au urcat in august cu 0,08%, iar tarifele serviciilor cu 1,06%.

Din categoria serviciilor, cele postale au urcat cel mai mult, cu 23,26%, insa coeficientul de ponderare al acestora in IPC este redus. Prin excluderea influentei preturilor la bauturile alcoolice si tutun, inflatia din luna august s-a situat la 0,87%.

De asemenea, inflatia ar fi fost de 0,94% fara aportul combustibililor, iar prin excluderea preturilor reglementate, inflatia lunara s-ar fi ridicat la 1%.

Autor: Norel Moise