E putin probabil ca Sir Elton John sa se fi gandit la Romania cand a lansat melodia „Sorry seems to be the hardest word“ („E cel mai greu sa spui imi pare rau“). Dar in mod sigur s-ar potrivi, pentru ca, in Bucuresti, sa-ti ceri scuze este o raritate, la fel ca si „va rog“ sau „multumesc“, scrie Debbie Stowe intr-un comentariu aparut in cotidianul britanic „Daily Telegraph“. Pentru a-si sustine afirmatiile, jurnalista povesteste cateva intamplari prin care a trecut in capitala Romaniei.

„La inceputul anului – scrie ea – m-am mutat impreuna cu prietenul meu intr-un minunat si linistit apartament de trei camere din centrul orasului. Trei luni mai tarziu, intr-o dimineata, am fost treziti la ora 8 dimineata de zgomotul unei masini de gaurit, care se auzea din apartamentul de langa noi. Am aflat apoi ca intreaga cladire va fi renovata, iar lucrarile vor dura aproape un an.

Zgomotul era cu mult peste limita permisa, asa ca l-am sunat pe directorul companiei de constructii, pentru a depune o plangere.

Acesta ne-a invitat sa ne culcam eventual la ora noua seara, sau sa dam compania in judecata.

Aversiunea fata de ideea de a-ti cere scuze este foarte raspandita. Saptamana trecuta, masina ne-a fost blocata in parcare de un alt autovehicul.

Citeste si:  „Testarile“ au intirziat cu un an amenzile online

Dupa ce am asteptat in drum aproximativ un sfert de ora, sperand in zadar ca una dintre persoanele care trec pe langa acea masina era soferul acesteia, de dupa bloc au aparut doua femei si s-au indreptat catre vehicul. Atunci cand Vasile, politicos, le-a atras atentia celor doua ca ne-au blocat, ni s-a raspuns ca masina noastra era acolo de cateva ore si ca nu s-au gandit ca vom pleca. Apoi au plecat pur si simplu. As fi uitat totul imediat daca ar fi spus pur si simplu „ne cerem scuze“.

Scuzele lipsesc totodata si din multitudinea de mici dialoguri cu personalul restaurantelor. Nu este iesit din comun ca intr-un local bucurestean sa ti se inmaneze un meniu cat romanul „Razboi si pace“. Dupa chinul de a-l traduce, dupa ce treci prin teama de a nu fi sigur ce anume ai ales, afli adesea ca cea mai mare parte a felurilor de mancare nu sunt disponibile. In plus, intrebarile tale sunt intampinate cu un taciturn „nu“, in loc de „Ne pare rau, felul acesta nu se afla in meniu astazi“. Rezistenta la scuze pare sa faca parte dintr-o cultura generala de a evita responsabilitatea. Colegii mei dintr-o firma erau experti doar in a-si pasa responsabilitatea.

Citeste si:  Nou-nascuti, operati de inima

Nimanui nu parea sa-i pese sa faca o treaba buna. Prioritatea lor era sa-si apere spatele in cazul in care se facea vreo greseala. Dar am descoperit repede motivul pentru care se intampla asa: cand se face o greseala, nu se ia nici o masura pentru a nu se mai intampla a doua oara.

Cand se intampla ca in momentul in care iti recunosti greseala, sa nu te ajute nimeni, sa nu-ti arate nimeni cum sa faci sa nu mai gresesti si, in plus, sa ti se taie o parte insemnata din salariu, de ce sa mai stai cu mainile pe sus si sa atragi atentia asupra ta, se intreaba retoric, ziarista.

Comunismul a inlaturat cu eficienta orice umbra de responsabilitate personala a cetatenilor, continua aceasta. Orice spuneai, ce gandeai, unde locuiai, ce faceai la munca, totul venea de la stat. Cu vointa astfel franta, cum pot invata oamenii sa isi asume reponsabilitatea pentru actiunile lor?

Multi romani stiu foarte putine despre puterea lui „imi pare rau“, asa cum il inieleg eu ca occidental: restabileste relatiile cordiale, face ca cel afectat sa nu se simta chiar asa de rau, indica generozitatea persoanei care isi cere scuze. In Bucuresti, daca un strain ma calca pe picior in autobuz, ne uitam unul la altul, parca maraind ca doi caini furiosi. Prietenii mei de aici sunt surprinsi cand le spun ca daca ma calca un strain pe picior in autobuz in Anglia, isi va cere scuze, eu imi voi cere scuze, si vom zambi amandoi inainte sa ne despartim. De dragul evitarii stresului, voi incerca insa sa ma obisnuiesc cu lipsa scuzelor de aici in caz de blocare a masinii, de trezire in uruitul masinii de gaurit, sau in cazul lipsei felurilor de mancare din meniuri. Si asa cum observa Sir Elton John, intr-una din piesele sale, „It is a sad, sad, situation“ (e trist, e tare trist), astfel isi incheie Debbie Stowe, articolul din „Daily Telegraph“.

Citeste si:  2.550 de miliarde pentru refacerea infrastructurii

Autor: Gabriel Preda