Preţurile de referinţă în Europa la energie au crescut semnificativ miercuri după ce Germania, cel mai mare consumator de pe continent, a activat prima fază a planului de urgenţă destinat garantării aprovizionării cu gaze naturale, pregătindu-se pentru o posibilă întrerupere a livrărilor de gaze ruseşti, transmite Bloomberg.

La gaze naturale, cotaţiile futures utilizate ca preţ de referinţă au crescut chiar şi cu 15%, după ce ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a informat că a fost înfiinţată o celulă de criză în cadrul Ministerului Economiei care va monitoriza cu atenţie situaţia aprovizionării cu gaze. Preţurile la electricitate în Germania, un alt indicator de referinţă pentru piaţa europeană, au crescut şi ele. Toate aceste evoluţii vin într-un context în care Rusia intenţionează să le spună companiilor energetice să plătească în ruble pentru energia achiziţionată din Rusia, începând chiar de joi, o cerere pe care statele din G7 au respins-o în unanimitate.

“Au fost mai multe declaraţii venite din partea Rusiei că, dacă acest lucru nu se va întâmpla, livrările vor fi oprite”, a spus miercuri Robert Habeck.

Citeste si:  AVAS vinde institutele de cercetare

Franţa se pregăteşte şi ea de o posibilă diminuare a livrărilor de gaze. Compania de distribuţie de gaze se aşteaptă ca Guvernul de la Paris să publice un decret în zilele următoare în care să îşi prezinte planurile pentru o posibilă raţionalizare a gazelor, a declarat directorul companiei GRDF SA, Laurence Poirier-Dietz, într-un interviu pentru cotidianul financiar Les Echos.

“În mod clar Moscova încearcă să preseze guvernele occidentale dependente de energia rusească să plătească în ruble şi astfel să întrerupă sancţiunile care au creat o cămaşă de forţă în jurul Rusiei”, susţine Timothy Ash, analist la BlueBay Asset Management LLP.

La hub-ul de gaze de la Amsterdam, cotaţiile futures la gaze cu livrare în luna mai au crescut până la 125,34 euro pentru un Megawatt-oră. De asemenea, în Germania preţurile la energie electrică cu livrare în luna mai au crescut cu 9,3%, până la 273 euro/MWh.