Avertisment fara precedent din partea Frantei: presedintele Jacques Chirac a declarat ca tara sa este gata sa riposteze cu armament nuclear la un eventual atac terorist. “Liderii statelor care se gandesc sa lanseze un atac terorist impotriva noastra sau cei care intentioneaza sa recurga la arme de distrugere in masa trebuie sa inteleaga ca vor primi un raspuns ferm si pe masura din partea noastra”, a declarat Chirac, citat de Reuters. El s-a referit la o riposta “posibil conventionala”, care poate fi insa si “de alta natura”. Liderul de la Elysee, care detine si functia de comandant suprem al fortelor armate, a anuntat ca fortele nucleare ale Frantei au fost regandite prin prisma acestei noi strategii si ca numarul focoaselor nucleare de pe submarinele nucleare franceze a fost redus tocmai pentru a permite atacuri cu tinta precisa. Chirac nu a precizat daca Franta are in vedere si atacuri preventive asupra tarilor considerate suspecte, dar a subliniat ca nu au intervenit modificari in politica Parisului, care nu accepta folosirea armelor nucleare in conflictele militare.

Citeste si:  Iliescu le arata "talharilor" din PSD pisica Roman

Autor: Ioana Radus