20-38 ani, angajat full-time, salariu mediu 400 de euro, lucreaza in zona middle management, in proportie de 99% in mediul urban, 90% cu studii universitare, 95% utilizator frecvent al sistemelor informatice (mai ales de la birou), 65% barbati – acesta este portretul robot al cumparatorului roman de pe Internet.
Numarul romanilor care isi fac cel putin o parte din cumparaturi in spatiul virtual nu este mare, dar procentul lor incepe sa creasca si se asteapta sa evolueze considerabil odata cu numarul utilizatorilor de Internet, care se cifreaza acum la circa 7 milioane. De asemenea, o crestere importanta a e-comertului va interveni dupa aderarea tarii la Uniunea Europeana.
“Daca ne referim la anul 2005, s-au tranzactionat prin sistemele de e-commerce din Romania 44 milioane de dolari. Cred ca anul 2006 va arata o scadere mica (datorata unor restrictii de procesare impuse de organizatiile internationale emitente de carduri) dar, dupa aderarea Romaniei la UE si ridicarea restrictiilor (ele nu exista in cadrul tarilor UE), vom vedea o crestere de 200%. In orice caz astazi nu este exploatat decat 10-15% din potentialul acestei piete”, sustine Madalin Matica, director de Operatiuni Europene – DotCommerce Ltd, USA, lider in domeniul procesarii de carduri online.
Filiala din Romania, condusa de Matica, a fost fondata in 2003 si are peste 300 de parteneri pe piata romaneasca, dintre care 190 sunt magazine virtuale functionale.
100 de dolari, valoarea medie a unui cos de cumparaturi online
In medie, suma pe care un cumparator de pe Internet este dispus sa o cheltuie in spatiul virtual este in jur de 100 de dolari, rar fiind inregistrate sume care sa depaseasca foarte mult acest barem.
“Costul unui cos de cumparaturi online mediu este in jurul a 120 dolari. Cred ca acesta va creste progresiv”, sustine Matica. “Cea mai mare tranzactie inregistrata de sistemele noastre a fost de 37.000 dolari, platita de un spital din New York unui dezvoltator de software din Romania. Plata a fost realizata prin metoda de plata alternativa PayPal, care este acceptata de toti comerciantii care proceseaza prin DotCommerce Romania”, a mai afirmat Madalin Matica.
In acest moment cele mai tranzactionate produse in mediul comercial virtual sunt cele electronice si din domeniul IT&C, dar specialistii sustin ca o crestere substantiala o vor avea cadourile si produsele de lux, mai ales cele care nu se gasesc in Romania in magazinele clasice, iar o piata importanta si inca deloc exploatata o au in comertul online serviciile.
“Alte domenii care incep sa fie “pe val”: magazinele de cadouri, magazinele de muzica si carte, ofertantii de servicii si plata utilitatilor. Deschiderea primelor servicii guvernamentale platite online va duce la o crestere a credibilitatii acestor metode de plata. Este un semnal clar transmis de Guvern: credem in platile online.
Sursele noastre ne arata ca in urmatoarele 3-4 saptamani vom vedea lansate primele servicii de plata online pentru taxe, amenzi si impozite”, a mai declarat directorul DotCommerce Romania, cel mai important procesator de plati online din tara.
Dincolo de faptul ca afacerea se deruleaza in mediul virtual, in comertul electronic trebuie aplicate aceleasi reguli ca si in cel clasic, unde marketingul si promovarea fac diferenta.
“Mereu am afirmat ca e-commerce este format doar 10% din “e” si 90% din “commerce”.
Cine stie sa faca marketing clasic va sti sa si evolueze in e-marketing (care include si vanzari online sau reclame online).
Desigur, pasul de la comert la comert online presupune si o viziune asupra dezvoltarii evidente a economiei mondiale. Magazinele virtuale din Romania nu ignora metodele de promovare dar nici nu le utilizeaza asa cum ar trebui, din cauza unor bugete restranse sau a unor probleme in planurile de afaceri (care sunt remarcabile prin absenta). Ceea ce este extrem de grav deoarece un magazin in Internet este pus in neant. Reclama construieste caile pe care vin cumparatorii”, sustine Matica.
Desi comertul clasic si cel electronic trebuie sa aplice aceleasi reguli comerciale, iar una dintre putinele diferente care le despart este faptul ca a face cumparaturi “din tastatura” este mai comod, dar priveaza cumparatorul de placerea de a face shopping, este putin probabil ca shoppingul online “sa muste” din felia celui clasic, suficient de mult incat sa-si faca simtita prezenta.
“Niciodata nu se va intampla acest lucru. Am o experienta de peste 6 ani de zile pe pietele nord-americane (in special SUA) si acest lucru nu s-a intamplat la o scara importanta. Comertul online si cel clasic se completeaza, nu se concureaza. Desigur, companiile care ignora metodele online sunt sortite falimentului, dar si acesta este un proces de selectie naturala.
Fara falimentul companiilor “lenese” nu s-ar elibera bucati din piata care constituie punctul de nastere al noilor magazine de succes. Care la randul lor vor falimenta dupa ce isi epuizeaza energia vitala initiala si devin conservatoare.
Din teoria lui Darwin am putea invata la fel de mult ca si din cartile de marketing ale lui Koetler”, sustine reprezentantul DotCommerce in Romania.
Potrivit specialistilor, in Romania exista deja afaceri online suficient de profitabile sau cu perspective de crestere pentru a trezi interesul unor investitori mari sau fonduri de investitii, lucru care s-a intamplat deja.
Potrivit lui Matica, “cine nu investeste astazi in comertul electronic va regreta asta peste 1 an.
De peste 3 ani de zile (fondurile de investitii, n.r.) deja investesc in asa ceva (a se vedea cazul NetBridge Investment proprietatea NCH Advisor, fond de investitii). Si nu este un caz izolat.
In ultimele 3 luni am avut discutii cu peste 16 fonduri de investitii interesate in e-Romania.
Daca analizez situatia actuala ajung repede la o concluzie evidenta: este (probabil) cel mai bun moment sa incepeti sa va dezvoltati o afacere online”.
Amazon va deschide al doilea birou in Romania
Compania Amazon, operatorul celui mai mare portal international de cumparaturi online, va continua sa isi extinda prezenta pe piata romaneasca, urmand sa angajeze circa 600 de angajati in al doilea birou local, care va fi deschis in Capitala.
“Amazon a deschis primul centru de dezvoltare in Iasi, in cursul anului 2005. Compania a decis sa deschida un birou similar si in Bucuresti, unde vor fi angajati aproape 600 de specialisti”, a afirmat recent ministrul Comunicatiilor si Tehnologiei Informatiei, Zsolt Nagy.
Amazon a fost infiintata in anul 1994 de Jeff Bezos si a ajuns la afaceri anuale de peste cinci miliarde de euro. Compania si-a extins continuu domeniile de activitate, incepand de la vanzari de CD-uri si DVD-uri, apoi electronice, jucarii si bunuri de larg consum. Alaturi de Amazon, Nagy a amintit de investitiile unor importanti jucatori din domeniul IT&C pe piata romaneasca, cum ar fi Oracle, Intel, Infineon, AMD sau Microsoft.
Elanko, vanzari online de 3 milioane euro in 2005
Vanzarile magazinului online Elanko s-au situat in primele 9 luni ale acestui an la valoarea inregistrata pe toata durata anului trecut, respectiv 3 milioane de euro.
Numarul clientilor aflati in baza de date a magazinului se ridica la aproximativ 7.000, iar alte 800 de persoane viziteaza zilnic magazinul virtual. “Acelasi ritm de crestere a fost inregistrat si in privinta numarului clientilor, al caror numar a crescut anul acesta cu 30%, dupa cum s-a intamplat si in cazul vizitatorilor zilnici ai magazinului virtual”, ne-a declarat Remus Bodoni, managerul Elanko.
„De la un an la altul, volumul vanzarilor a crescut substantial. Trendul de crestere se va mentine in continuare, acest domeniu inca este intr-o faza de pionierat si va mai creste pana la maturizare. Prin gama de produse comercializate ne adresam unei categorii largi de clienti, mai putin am insistat pe dezvoltarea segmentului de IT, dar avem in perspectiva si acest obiectiv”, a afirmat Remus Bodoni.
Magazinul virtual a fost lansat in decembrie 2002 si comercializeaza bunuri de larg consum – electronice, electrocasnice, echipament IT&C. Elanko detine si un lant de 6 magazine clasice (in Baia Mare, Targu Lapus si Borsa), iar alte doua vor fi deschise la 1 decembrie anul acesta.
Autor: Mariana Belu