Inventatorul eleronului Dacia, inginerul Romica Sandu Ion, nu va primi deocamdata cele aproximativ 900 de miliarde de lei pe care instanta i le-a admis drept despagubiri.
Executarea silita a fost suspendata pina cind, in litigiul cu inventatorul, instanta nu va da o hotarire irevocabila. Prevederea este stipulata printr-o ordonanta de urgenta adoptata in ultima sedinta de guvern, prin care se evita, practic, plata de la bugetul statului a imensei sume cerute de inginerul Romica Sandu Ion. „Atita vreme cit exista inca un proces, noi nu putem spune nimic”, a declarat Silviu Sepciu, purtatorul de cuvint al Automobile Dacia.
O inventie pentru o viata
Procesele dintre societate si inginer dureaza de peste zece ani. Romica Sandu Ion a invocat faptul ca inlocuirea la Dacia Berlina 1310 a vechiului eleron de cauciuc, aplicat peste capota, cu un eleron incorporat a redus costurile de productie ale masinii. Pentru acest echipament, inventat in 1991, inginerul a primit deja peste 120 de miliarde de lei vechi. Ulterior insa, el a cerut o reevaluare a sumei care i s-ar cuveni, iar Tribunalul Arges a decis ca aceasta se ridica la 898 de miliarde de lei. In mod similar, valoarea despagubirilor a mai fost ridicata o data, de data aceasta la 1.100 de miliarde de lei vechi.
AVAS plateste
Cea mai mare parte a banilor ar urma sa provina de la buget, intrucit la privatizare grupul francez Renault s-a angajat ca va achita sume de cel mult 100.000 de euro pentru litigiile anterioare cumpararii. Iar printr-o ordonanta de anul trecut, AVAS a preluat drepturile si actiunile cesionate de Automobile Dacia, dobindind si calitate procesuala.