Sub amenintarea cresterii taxei pe valoarea adaugata (TVA), consumul populatiei risca sa se prabuseasca in 2010. Pentru ca tara sa nu se adanceasca  si mai mult in criza, oamenii de afaceri vorbesc despre importanta sustinerii productiei autohtone. Ei spun ca economia romaneasca ar putea supravietui gratie exporturilor catre tari care au iesit din criza. In acelasi tip, analistii economici spera ca guvernantii sa-si dea seama de eroarea cresterii TVA si sa decida echilibrarea poverii fiscale intre cei cu venituri mici si cei cu venituri mari.

“Sa ne bazam pe consum, asa cum a fost pana in 2008, nu ar fi o solutie buna pentru cresterea economiei. Trebuie sa incercam sa refacem capacitatea de productie, sa crestem exporturile si sa reducem importurile. De altfel, tarile care au procedat la cresterea TVA au redus fiscalitatea pentru producatorii autohtoni, iar astfel masura nu a afectat piata interna”, ne-a declarat Cristian Parvan, secretarul general al Asociatiei Oamenilor de Afaceri (AOAR).

Acesta a aratat ca in conditiile in care vom depinde in continuare de importuri, riscam ca preturile produselor sa explodeze pe fondul deprecierii leului. El a dat ca exemplu productia de mezeluri, care depinde in proportie de 70% de materia prima de import.

Citeste si:  Eliminarea taxelor de import la cereale nu va ieftini painea

Totodata, industriasii spun ca vor reusi sa-si mentina afacerile gratie exporturilor catre state care au depasit criza. “Avem speranta sa traim din consumul celorlalte piete, pentru ca, pe piata romaneasca, statistica arata scaderi la toate capitolele, inclusiv la bunurile de zi cu zi”, ne-a precizat Maria Grapini, presedintele Federatiei Patronatelor din Industria Usoara (FEPAIUS). Ea a adaugat ca in Romania nu se observa niciun interes pentru impulsionarea economiei. “Ca sa stimulam consumul, oamenii trebuie sa aiba venituri, iar pentru asta e nevoie sa stimulam productia. Avem nevoie de politici economice si fiscale, dar avand in vedere blocajul de acum, intram in 2010 total nepregatiti. In plus, ne asteptam sa creasca numarul celor care nu au venituri”, spune Maria Grapini.

Masura va agrava criza

In acelasi timp, economistii sustin ca majorarea TVA nu va face decat sa inrautateasca situatia celor slab remunerati. “Este o greseala cresterea TVA. Masura ar functiona in conditiile unei rate mari de colectare. La noi, evaziunea este de circa 50%”, ne-a declarat Liviu Voinea, directorul executiv al Grupului de Economie Aplicata (GEA).

Citeste si:  Bogdan Olteanu: Anticipatele, dupa integrarea Romaniei in UE

Potrivit analistului, autoritatile ar putea creste incasarile bugetare prin  fiscalizarea unor categorii de tranzactii care nu sunt in prezent impozitate. In plus, Voinea considera ca trebuie stimulat consumul prin introducerea cotelor diferentiate de impozitare si reducerea contributiilor sociale. “Scaderea CSA ar ajuta la pastrarea sau cresterea locurilor de munca, iar impozitarea progresiva in 3 cote de 10%-15%-20% sau 10%-16%-25% ar ajuta la o distributie mai echitabila a poverii fiscale. O alta solutie ar fi globalizarea veniturilor, sustinuta cu deductibilitati pe anumite directii precum sanatatea si educatia”, sustine reprezentantul GEA.

Si fostul ministru al economiei si finantelor Varujan Vosganian a subliniat ieri ca majorarea TVA nu ar face decât sa agraveze criza. “Pierdem cam mult timp pe populismul scaderii cheltuielilor, când ar trebui sa vorbim de elanul relansarii economice. Iesirea din criza nu este aceasta goana de reducere a cheltuielilor bugetare”, a declarat Vosganian, adaugand ca gradul de conformare voluntara este in declin, desi fiecare punct procentual în plus ar aduce 500-600 milioane de euro la buget.

Citeste si:  Adrian Iorgulescu este noul ministru al Culturii

Bugetul pe 2010 prevede scaderea cheltuielilor

Bugetul consolidat pentru 2010 prevede scaderea cehltuielilor cu 1,2 puncte procentuale si o usoara crestere a veniturilor. Astfel, bugetul va fi construit pe venituri totale de 166,709 miliarde de lei (31,75% din PIB) si cheltuieli de 197,904 miliarde de lei (37,68% din PIB), cu un deficit bugetar de 5,9%, a anuntat ieri Gheorghe Gherghina, secretarul de stat în Ministerul Finantelor Publice, citat de Mediafax. El a mentionat ca Produsul Intern Brut estimat pentru anul viitor este de 525,1 miliarde de lei, în crestere în termeni reali cu 0,5%. Pentru 2010, Finantele iau în calcul un curs mediu de 4,2 lei/euro si o inflatie de 3,7%. Potrivit lui Gherghina, proiectul de buget va fi incheiat pana la 15 octombrie.

Florina Andronache