Presedintele Traian Basescu a avertizat ieri asupra pericolului ca membri ai Executivului sa intre sub influenta unor grupuri de interese economice. Practic, prin mesajul sau, seful statului lasa sa se inteleaga ca unii membri ai Cabinetului ar fi corupti. Declaratia soc a presedintelui a vizat ministerul economiei condus de conservatorul Codru Seres, sustin surse confidentiale. Presedintele PD, Emil Boc, a precizat ca seful statului vorbeste intotdeauna in baza unor argumente. Asa incat liderul PC, Dan Voiculescu, va mai avea de rezolvat o problema, pe langa cea a jocului dublu in Parlament. Vicepresedintele democrat Gheorghe Seculici a lansat ieri un ultimatum PC: ori guvernarea ori PSD. Situatia in Alianta se complica. PD a reprosat lui Tariceanu ca nu respecta deciziile luate in DA si ca democratii sunt tratati ca o anexa a premierului. Liderul Vasile Blaga a mai imputat situatia in care a fost pus PD dupa ce votase declansarea anticipatelor iar premierul a revenit asupra demisiei. Oricum, tema anticipatelor a fost reluata aseara in cadul conducerii Aliantei. Purtatorul de cuvant al PSD, Cristian Diaconescu, sustine ca partidul sau ar putea renunta la presedintia Camerelor. Vacaroiu a explicat ca aceste functii nu sunt negociabile, iar Nastase i-a cerut explicatii.
Bomba lui Basescu

Presedintele Traian Basescu, prezent ieri la sedinta Comitetului Executiv pentru Integrare Europeana, desfasurat la Palatul Victoria, a avertizat asupra pericolului ca oameni din Executiv sa intre sub influenta unor grupuri de interese economice, a declarat purtatorul de cuvant al Administratiei Prezidentiale, consilierul prezidential Adriana Saftoiu. Practic, acest avertisment este o acuza voalata de coruptie, a presedintelui Basescu, la adresa unora dintre membrii Cabinetului Tariceanu. De altfel, seful statului a tras un semnal de alarma asupra presiunilor care se fac asupra Guvernului inca din luna ianuarie a acestui an, cand a fost prezent la bilantul Ministerului Public. El a afirmat atunci ca in jurul Guvernului se duce o lupta teribila a anumitor grupuri de interese pentru a se ajunge la un ministru sau la altul pentru a li se reface si fortifica pozitiile pe care le-au avut anterior, multumind serviciilor de informatii care au protejat pana acum Guvernul de astfel de influente. “Eu va pot spune fara ezitare ca aproape toate institutiile de forta ale statului sunt afectate de coruptie”, a afirmat atunci Basescu, care a precizat ca aceasta se face fie prin implicare directa, fie prin trafic de influenta.

Ministerele PC in vizor
“Seful statului a cerut Guvernului sa actioneze doar sub influenta programului de guvernare stabilit cu partidele politice si nu sub influenta unor grupuri care pot schimba decizia politica”, a precizat Adriana Saftoiu. Surse din Coalitie ne-au declarat ca acuzatiile lui Basescu s-au referit la mafiile petrolului si energiei electrice si influentele pe care acestea le exercita asupra ministrilor conservatori.

Presedintele a dorit sa cunoasca, dupa cum a aratat Adriana Saftoiu, stadiul de solutionare a aspectelor semnalate in scrisoarea de avertizare a Comisiei Europene, care precede un prim proiect de raport de tara pentru Romania, ce va fi dat publicitatii in jurul datei de 24 august. “Concluzia presedintelui Traian Basescu dupa discutarea problemelor semnalate in scrisoarea de avertizare a Comisiei Europene a fost ca acestea pot fi integral rezolvate in timp util. Depinde doar de vointa Guvernului”, a spus Adriana Saftoiu. Potrivit unor surse confidentiale, aprecierile negative ale Cotrocenilor au vizat Ministerul Economiei condus de conservatorul Codrut Seres.

Discutiile presedintelui Traian Basescu cu factorii responsabili din domeniu au vizat problemele punctuale care au fost semnalate in scrisoarea de avertizare a Comisiei Europene: implementarea normelor comunitare privind achizitiile publice, implementarea si punerea in aplicare a dreptului de proprietate intelectuala, implementarea politicilor in domeniul concurentei, probleme legate de capitolul agricultura, protectia mediului, precum si aplicarea efectiva a cadrului legal de combatere a coruptiei, in special la nivel inalt, si intarirea controlului la frontiere.

Intamplator sau nu, seful statului s-a aflat la Guvern exact in momentul in care liberalii si democratii discutau aprins, in sedinta de dimineata a CNC al Aliantei despre alegerile anticipate. De altfel, ieri la Palatul Victoria, la sedinta Comitetului Executiv pentru Integrare Europeana, a fost prima oara cand Basescu s-a aflat fata-n fata cu premierul Tariceanu de cand acesta a anuntat ca renunta sa-si mai dea demisia.

Programul de guvernare e “biblia PD”
Emil Boc a aratat ca programul de guvernare reprezinta “biblia Partidului Democrat”, referindu-se la avertismentul presedintelui Traian Basescu privind existenta pericolului ca oameni din Guvern sa intre sub influenta unor grupuri de interese economice. Boc a precizat ca ministrii democrati nu au alta misiune decat sa respecte programul de guvernare. Liderul PD si-a exprimat convingerea ca seful statului are mult mai multe informatii decat un sef de partid si a dat asigurari ca Basescu vorbeste intotdeauna pe baza unor argumente. (R.A.)

Citeste si:  Vara aceasta la Bursa sint la moda actiunile SIF-urilor

Tariceanu cere ancheta
Desi a fost de fata, premierul Tariceanu a reactionat abia spre seara la acuzele facute in cursul diminetii de catre presedintele Basescu privind coruptia guvernamentala. Seful Executivului a anuntat ca a cerut o ancheta la guvern care ii vizeaza pe ministrii influentabili. (M.T.)

Presedintele pleaca in concediu
Presedintele Traian Basescu isi va petrece concediul de odihna in Romania, pe litoralul Marii Negre sau la munte, in Bucovina. Purtatorul de cuvant al Administratiei Prezidentiale, consilierul prezidential Adriana Saftoiu, a anuntat ieri, intr-o intalnire informala cu presa, ca seful statului va profita de agenda de politica externa mai relaxata din perioada lunii august pentru a se odihni intr-un scurt concediu. Insa, dupa cum a mentionat Adriana Saftoiu, in aceasta perioada presedintele Traian Basescu va fi prezent la Palatul Cotroceni ori de cate ori va fi necesar. “Presedintele nu este adeptul concediilor in strainatate, motiv pentru care pleaca la mare sau in Bucovina, la munte”, a spus Adriana Saftoiu. Spre sfarsitul lunii august, presedintele Traian Basescu isi va relua activitatea de zi cu zi la Palatul Cotroceni.

Boc il avertizeaza pe premier

PD il “avertizeaza” pe Calin Popescu Tariceanu ca formatiunea democrata nu reprezinta “o anexa a primului-ministru”, iar deciziile care se iau in forurile de conducere ale Aliantei DA si Coalitiei trebuie respectate, a declarat ieri presedintele PD, Emil Boc (foto), la finalul sedintei Colegiului Director. El a spus ca, in timpul dezbaterilor, care au durat aproximativ cinci ore, membrii Colegiului Director si-au exprimat nemultumirea fata de modul in care premierul a inteles sa trateze problema declansarii alegerilor anticipate, prin anuntul referitor la revocarea demisiei.

Reprosurile
Democratul a adaugat ca avertismentul urma sa fie transmis premierului la sedinta CNC a Aliantei, programata ieri dupa-amiaza. “Deciziile nu trebuie anihilate de o singura persoana”, a mai spus presedintele democratilor. Intrebat cum pot fi declansate pe parcursul acestui an alegeri anticipate, Boc a precizat ca fie prin demisia premierului, fie prin adoptarea unei motiuni de cenzura in Parlament, dar ca, deocamdata, nici una dintre variante nu este posibila. ÑAlegerile anticipate se fac, nu se discuta”, a concluzionat Boc. La randul sau, secretarul general Vasile Blaga, a sustinut reprosurile etalate de Boc.

Boc a subliniat din nou necesitatea schimbarii sefiei celor doua Camere ale Parlamentului. “Trebuie sa guvernam si la Palatul Victoria, si la Palatul Parlamentului”, a spus liderul democratilor. Pe de alta parte, referitor la aceasta problema, el a adresat un nou avertisment conservatorilor condusi de Dan Voiculescu, in contextul in care PC evita inca sa isi clarifice pozitia referitoare la schimbarea conducerii Camerelor. “PC are o problema pe care trebuie s-o lamurim. Intr-o democratie, un partid nu poate sta si la putere si in opozitie”, a criticat Boc inconsecventa fostilor umanisti care, din cand in cand, cocheteaza cu PSD.

Remanierea nu este o prioritate
Referitor la problema remanierii guvernamentale, Boc a precizat ca aceasta nu desemneaza o prioritate in cadrul Coalitiei. El a spus ca toate concluziile care se vor desprinde din analizele prezentate de ministrii PD, vor fi inmanate Biroului Permanent National al partidului pentru a fi utilizate in luarea deciziilor urmatoare. Boc a recunoscut insa ca dezbaterile cu ministrii au fost uneori “furtunoase” si presarate cu accente “critice”. El a marturisit ca ministrul Integrarii, Ene Dinga, a fost unul dintre cei criticati, acesta fiind urmat de vice-premierul Gheorghe Seculici. “Ghorghe Seculici este omul numarul doi in Guvernul Romaniei si ar trebui sa se manifeste ca atare”, a spus Boc. El a mai mentionat ca ministrul Mediului, Sulfina Barbu, nu s-a confruntat cu intrebari “agresive” din partea membrilor PD. Pe de alta parte, presedintele democratilor a declarat ca, in urma intalnirii, au fost decise o serie de prioritati pentru ministrii PD. (Razvan GHEORGHE)

Seculici s-a plans la PD ca Tariceanu nu-l baga in seama
Ene Dinga, Sulfina Barbu si Gheorghe Seculici nu au fost singurii ministri democrati care au primit bobarnace din partea colegilor de partid, ieri, in sedinta Colegiului Director al PD. Potrivit unor surse din cadrul formatiunii democrate, toti ministrii PD au fost luati la rost in Colegiul Director. Astfel, ministrului Transporturilor, Gheorghe Dobre, i s-a transmis ca este arogant cu colegii de partid, pentru ca nu tine legatura cu acestia. Totodata, Dobre a fost criticat pentru faptul ca nu i-a schimbat pe directorii din ministere. Ministrul Eductiei, Mircea Miclea, nu a scapat nici el. Miclea a fost criticat pentru faptul ca nu a schimbat inspectorii scolari, dar si pentru faptul ca nu-si popularizeaza activitatea. In ceea ce-l priveste pe cel mai haituit ministru democrat, vicepremierul Gheorghe Seculici, aceleasi surse ne-au spus ca el a fost acuzat ca “nu-i face fata lui Tariceanu”. Replica lui Seculici a fost una tragi-comica. Seculici s-a plans de faptul ca premierul Tariceanu nu ii “acorda atentie”. In fine, tuturor ministrilor la un loc li s-a reprosat de catre conducerea PD ca nu i-au schimbat pe directorii de servicii descentralizate. (C.E.)

Citeste si:  2006, anul investitiilor in infrastructura rurala

Nastase si Vacaroiu, motiv de anticipate
Deputatul liberal, Petre Ungureanu, a declarat ieri ca mentinerea lui Adrian Nastase si a lui Nicolae Vacaroiu la conducerea celor doua camere ale Parlamentului ar putea genera o noua criza in actuala coalitie de guvernamant. “Daca partidele din Coalitie vor opera anumite schimbari in perioada imediat urmatoare, nu vom mai avea alegeri anticipate. Daca lucrurile se taraganeaza in continuare, atunci este posibil sa intram intr-o noua criza politica si sa ajungem sa chemam din nou electoratul la urne, poate chiar dupa prezentarea raportului de tara din octombrie, la Bruxelles”, a precizat Ungureanu, citat de Rompres. Intre schimbarile astfel preconizate, deputatul liberal a precizat inlocuirea presedintilor Camerei Deputatilor si Senatului, precum si remanierea Guvernului si amendarea Legii Administratiei Publice Locale. (D.I.)

PD vrea anticipate in decembrie
PD va presa PNL, uzand de toate argumentele, sa accepte organizarea alegerilor anticipate cel tarziu la inceputul lunii decembrie, procedura urmand sa fie declansata in septembrie, au declarat ieri surse din Alianta, citate de Mediafax. Variantele luate in calcul pentru declansarea anticipatelor sunt: demisia premierului sau adoptarea unei motiuni de cenzura in Parlament, avand in vedere ca se intentioneaza ca Executivul sa-si asume raspunderea pentru Legea administratiei locale, au precizat sursele citate. Aceleasi surse sustin ca, desi pana acum oficialii de la Bruxelles nu au exprimat temeri in privinta posibilitatii declansarii de alegeri anticipate in Romania, pe viitor ar putea transmite semnale negative pe acest subiect, avand in vedere criza politica prelungita din Bulgaria. De aceea, PD nu ia in calcul retragerea ministrilor sai din Guvern, pentru ca partidul sa nu fie considerat la Bruxelles autorul unei crize politice in Romania. Democratii ar putea forta scoaterea conservatorilor de la guvernare tot in toamna, cand se va demara schimbarea din functie a presedintilor Camerelor Parlamentului, au precizat surse din Alianta.

PSD dispus sa renunte la conducerile Camerelor

Declaratia ambigua a purtatorului de cuvant al PSD, pe marginea posibilitatii ca social-democratii sa renunte la presedintia celor doua Camere ale Parlamentului, a isterizat ieri clasa politica. Agentiile de stiri au difuzat, dupa conferinta de presa a PSD, un material din care reiesea ca nu este exclus ca pesedistii sa renunte la functiile de presedinte al Camerei Deputatilor si Senatului, o decizie urmand sa fie luata in urma unei discutii interne, “extrem de serioase”. Ulterior, dupa ce o mare parte a liderilor PSD au reactionat pe marginea acestei declaratii, Diaconescu a sustinut ca a fost vorba de o neintelegere. In fapt, exprimarea purtatorului de cuvant lasa loc suficient de interpretari si speculatii. Intrebat, in context, daca PSD se gandeste sa renunte la presedintia celor doua Camere pentru a putea obtine alte functii importante in Guvern, Diaconescu a raspuns textual, preluat de Mediafax: “In legatura cu conducerea Camerelor si prezenta noastra in logica de distribuire a posturilor, vreau sa va spun ca, pana la inceputul sesiunii (n.r. – la inceputul lunii septembrie), vom avea intr-adevar o discutie interna foarte serioasa si aplicata, in legatura cu functiile pe care urmeaza sa le ocupam in urmatoarea perioada de timp (…) Vom vedea, cu toate plusurile si minusurile, unde putem fi utili si unde credem noi ca prezenta reprezentantilor PSD poate avea un sens pozitiv”.

Citeste si:  Inundatii mortale in Europa: cat vor costa?

Nastase si Vacaroiu au negat
Declaratia lui Diaconescu a agitat spiritele atat in PSD, cat si in tabara democratilor, aflati in plina sedinta a Colegiului Director. Potrivit unor surse din PSD, liderul executiv, Adrian Nastase a aflat de pe agentiile de stiri de declaratia facuta de Diaconescu. Si aceasta in conditiile in care nici el si nici liderul Mircea Geoana nu au fost ieri prezenti la sedinta Biroului Permanent National, acesta fiind condusa de vicepresedintele Ilie Sarbu. Sursele citate ne-au precizat ca Nastase l-a sunat pe Cristian Diaconescu pentru a-i cere detalii pe marginea acestui aspect, care lui ii scapa. Nastase a fost informat ca a fost prost inteles de ziaristi. Presedintele PSD i-a recomandat lui Diaconescu sa faca cuvenita rectificare, avertizand ca, altfel, va iesi el in direct pe un post de televiziune pentru a nega, lucru care nu ar fi dat bine pentru un purtator de cuvant.

Se pare ca si in tabara democratilor vestea a surprins. Potrivit unor surse din PD, in timpul sedintei Colegiului Director au fost lideri care au vociferat impotriva liberalilor, spunand ca o astfel de intentie a PSD este o dovada a apropierii pesedistilor de PNL. Presedintele Senatului, Nicolae Vacaroiu, a reactionat si el la declaratiile lui Diaconescu, sustinand ca functiile de presedinti ai celor doua Camere ale Parlamentului nu sunt negociabile si nu vor face subiectul discutiilor interne din PSD. Dupa tot acest taraboi creat in jurul declaratiei neintelese, Diaconescu a revenit asupra propriilor afirmatii, spunand si el ca cele doua functii “nu vor face niciodata obiectul negocierii”, un asemenea demers fiind “exclus”.

Remanierea, responsabilitatea Coalitiei

Responsabilitatea unei remanieri a Cabinetului apartine exclusiv partidelor care fac parte din coalitia de guvernamant, a declarat ieri, la Palatul Victoria, George Copos (foto). El a refuzat sa comenteze in vreun fel o eventuala decizie privind remanierea Cabinetului si sa indice care ar fi, in opinia sa, ministrii care ar trebui inlocuiti din functie. “Eu fac parte dintr-o echipa si niciodata nu am sa spun despre un coleg de al meu ca nu a muncit. Nu am competenta si nici responsabilitatea sa apreciez daca un coleg de Cabinet a muncit sau nu a muncit bine. Acest lucru il pot face doar partidele din coalitia de guvernamant – PNL, PD, UDMR, PC”, a spus vicepremierul PC. Pe de alta parte, el a lasat sa se inteleaga ca PC nu agreeaza modificari in structura Executivului: “Avem nevoie de stabilitate pentru a ne integra in Uniunea Europeana si e pacat de tara asta, pentru ca daca nu muncim si nu ne vom integra in UE va fi o mare pierdere pentru Romania”.

PC are de ales: ori guvernarea, ori PSD

Vicepremierul Gheorghe Seculici a dat ieri un ultimatum Partidului Conservator (PC) sa aleaga intre participarea la guvernare si sprijinirea PSD. “Partidul Conservator trebuie sa aleaga: ori guvernarea, ori PSD”, afirma Gheorghe Seculici, intr-un comunicat de presa. Ministrul de stat precizeaza ca Alianta PNL-PD si UDMR au cazut de acord sa-i schimbe pe presedintii celor doua Camere ale Parlamentului, deoarece Coalitia nu-si poate asuma guvernarea in conditiile in care Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu se afla la conducerea Camerei Deputatilor si Senatului. Gheorghe Seculici considera ca PC este vinovat si de situatia din teritoriu, unde au fost alesi presedinti de consilii judetene din partea PSD cu votul conservatorilor. In replica, purtatorul de cuvant al PC, deputatul Bogdan Ciuca, considera ca Seculici a facut aceste declaratii in nume personal. “Coalitia aflata la guvernare nu se ghideaza dupa declaratii individuale, ci dupa intalniri si discutii in Consiliul National de Conducere” a declarat, pentru Rompres, Bogdan Ciuca. In ceea ce priveste problema schimbarii presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Bogdan Ciuca a reiterat pozitia Partidului Conservator: “Suntem de acord cu schimbarea persoanelor care nu-si fac treaba sau prejudiciaza imaginea institutiei”. Conservatorii vor adopta o pozitie referitor la aceasta chestiune dupa intalnirea liderilor coalitiei de guvernare.